Şi dă-i, şi luptă, şi luptă, şi dă-i!

De cand e lumea si pamantul, generatii intregi se lupta intre ele. Nimic nou sub soare; istoria se repeta!
Toti am fost adolescenti, candva. E o boala care, din fericire, trece. De pojar sau de varsat, mai scapi; de adolescenta, nu.
Toti am avut, in adolescenta, conflicte, mai mici sau mai mari, cu parintii nostri. Unii dintre noi am avut norocul sa avem niste parinti care n-au uitat ca trecusera si ei prin razboiul cu pricina si au tratat cu intelepciune razvratirea odraslelor.
In adolescenta mea, parintii ascultau Gica Petrescu, iar eu ascultam Queen si Pink Floyd. Nu mi s-au reprosat niciodata gusturile muzicale. Si nici nu mi s-a impus ce sa ascult.
Din cand in cand, mama mai stramba din nas cand ma imbracam in stil hippie, dar nu am avut parte de ciocniri violente si, in plus, am constatat singura ca nu-mi statea bine, asa ca am renuntat.
Singura batalie grea pe care am purtat-o in adolescenta a fost cea legata de drumul pe care ar fi trebuit sa merg dupa terminarea liceului.
Pe atunci, in anii '80, era moda inginerilor. Politehnicile aveau, la admitere, sute de locuri, la sute de specializari si, din 5 in 5 ani, ieseau pe banda mii de ingineri. Asa incat, parintii mei au pus piciorul in prag si a trebuit sa trec printr-un examen de admitere la una din specializarile fabricii de ingineri, desi stiau foarte bine ca eram complet handicapata cand venea vorba de matematica, fizica si, in general, de tot ce presupunea oarecare tangenta cu cifrele.
N-am avut incotro: am dat examenul si l-am picat cu brio si cu o medie ceva mai mare decat numarul de clase ale trenului.
Si aici s-a terminat razboiul; dupa esecul rasunator, am luat-o de la capat cu invatatul pentru admitere, de data asta, la Litere, unde aveam talent, chemare si tragere de inima.
Toate astea se petreceau in anii '80, cand parintii aveau timp sa discute cu copiii, sa-si petreaca impreuna timpul liber si cand televizorul era doar o mobila inutila ( cu cele doua ore de program numite "un rahat intre doua telejurnale") iar internetul nici nu se inventase.
Acum, prin natura meseriei, asist deseori la razboaie intre generatii, razboaie care, de data asta, se mai soldeaza si cu victime.
Traim vremuri tulburi, e adevarat. Parintii sunt din ce in ce mai preocupati de ziua de maine decat de sufletul copiilor lor. Parintii, pur si simplu, nu-si mai cunosc propriii copii.
E foarte trist ca, la scoala, invatam o gramada de lucruri din care, de-a lungul vietii, folosim mai putin de jumatate. Dar nu invatam sa fim parinti.
Poate ar trebui infiintata o "scoala a parintilor", obligatorie. Pentru ca, in mod clar, multi oameni n-au nici cea mai palida idee despre ce inseamna sa ai si sa cresti un copil.
Daca ar fi sa impart parintii in categorii, ar iesi ceva de marimea Enciclopediei Brittanica.
Parinti care considera ca, odata iesit pe poarta, dimineata, copilul lor e deja responsabilitatea scolii iar responsabilitatea lor, ca parinti, inceteaza. Sunt acei parinti care nu se intereseaza niciodata de copilul lor, care, uneori, nu stiu nici macar in ce clasa e.
Parinti care considera ca, daca ii dau copilului foarte multi bani si ii cumpara absolut orice viseaza acesta, si-au facut, cu varf si indesat, datoria de parinti. Sunt acei parinti care isi vad copiii cam 10 minute pe zi, care nu au niciodata timp sa asculte ce au copiii lor pe suflet.
Parinti care, cu o severitate demna de un comandant de lagar, controleaza si cenzureaza orice face sau spune copilul lor. Sunt parinti care inca mai traiesc dupa modèle demult perimate, neacceptand ca, independent de vointa lor, lumea evolueaza. Sunt soiul ala de oameni care nu au niciodata niciun argument in afara de "pentru ca asa spun EU".
Si lista de categorii ar putea continua la nesfarsit.
Din pacate, tot mai multi tineri ies invinsi din razboiul intre generatii, devenind niste inadaptati, niste oameni incapabili sa stea pe propriile picioare, niste introvertiti incurabili, fara instinct de conservare. 
Unii dintre ei traiesc astfel o existenta terna, vesnic pe marginea unei prapastii si devin, la randul lor, niste parinti nefunctionali.
Altii, din pacate, aleg sa-si puna capat zilelor din motive care, unui om normal, i-ar parea cel putin ridicole. 
Multi tineri s-au sinucis pentru ca au ramas corigenti sau pentru ca nu au luat bacul. Sunt cei ai caror parinti au reusit sa le infiga bine de tot in cap, ideea ca, daca iau o nota sub 8, nici sa nu se mai intoarca acasa. Asa ca, la prima nota de 7, copiii respectivi aleg sa-si puna streangul de gat.
Ar fi foarte buna o scoala in care parintii, actuali sau viitori, sa afle cum sa comunice cu copiii lor, cum sa-i asculte, cum sa le respecte opiniile, cum sa aduca argumente pro sau contra, cum sa le fie alaturi in orice situatie.
In momentul asta, tot mai multi parinti merg pe principiul "il spalam p-asta, sau facem altul?"

Où sont les neiges d'antan?

BREAKING NEWS!!!! Ninge! E viscol! Si, culmea, in ianuarie!
Jumatate de tara e paralizata de viscol.
Viscol anuntat de vreo cateva zile, asa incat doar cineva care traieste in vreo pestera n-a avut ocazia sa afle.
Si totusi, iata ca sute de masini sunt blocate de nameti pe diverse drumuri, de la ulitele desfundate din Cuca Macaii pana la nobilele autostrazi.
Vazand zecile de masini blocate pe A1, stau si ma intreb cum naiba a ajuns specia umana la asemenea stadiu de involutie incat si-a pierdut unul dintre cele mai importante instincte: cel de conservare.
Sa admitem ca un sfert din cei care se vanturau azi pe drumuri aveau treburi, transportau marfuri mai mult sau mai putin perisabile. Dar ailalti? Ce dracu' cautau, pe viscolul ala, pe sosele care - o stiu si copiii- se blocheaza imediat ce cad trei fulgi de zapada?
In mai putin de o saptamana, am fost cu totii martorii impotentei unor autoritati care par complet rupte de realitate.
Cu mobilizarea stam foarte bine. Mai prost stam cu coordonarea.
In 1912, Titanicul a fost gasit in 4 ore, in mijlocul Atlanticului.
In 2014, au fost necesare 7 ore ca sa fie gasit un avion prabusit pe un munte cat o batista.
In conditii de viscol, pe autostrada, un accident in lant a blocat circulatia pe zeci de kilometri. Garcea n-a fost nici macar in stare (desi era prezent la fata locului) sa dirijeze cumva carnatul de idioti plecati la drum in asa fel incat sa ramana libera banda de urgenta. Mai mult! Un Garcea mai mare-n grad declara sententios ca accidentul s-a produs pentru ca mergeau aia cu 100km/ora. Poftim? Nici daca aveau tancuri, n-ar fi reusit asemenea performanta in conditii de viscol si de vizibilitate cat sa-ti ghicesti varful nasului.
Am vazut medicii de la SMURD, cu echipamentul in spinare, alergand, pe jos, prin viscol si nameti, pentru ca masina SMURD nu avea pe unde sa se strecoare. Si echipamentul ala nu parea sa fie prea usurel.
Toate balbaielile astea ma duc cu gandul la filmele cu prosti.
Din fericire, desi in accidentul de pe autostrada au fost implicate vreo 15 masini, nu a fost nimeni grav ranit. Altfel, murea si ala cu zile, pana reuseau bietii medici sa ajunga la el.
De ani de zile, la fiecare zapada, aceleasi drumuri se blocheaza. Nu inteleg de ce, daca tot nu sunt utilaje care sa le deblocheze, nu sunt macar inchise drumurile cu pricina, ca sa nu mai asistam, mereu, la aceleasi balbaieli penibile. Iar cand ma gandesc la inchiderea drumului, nu ma refer la anunturi facute pe posturile de radio sau televiziune, ci la baraje instalate la capetele respectivelor drumuri. 
Si, pe cat posibil, la inchiderea drumurilor FARA masini pe ele.
Nu s-a terminat nici macar prima luna din an si deja am avut, cu totii, de doua ori, imaginea impotentei autoritatilor care, in lipsa unei coordonari, isi dau cu stangu-n dreptu'. Mai sunt 11 luni in care pot fi inundatii, alte avioane prabusite, avalanse si, bomboana pe coliva, vreun cutremur mai viguros.
Daca lucrurile se vor desfasura in continuare la fel, preconizez ca in decembrie, nu va mai avea cine sa aleaga noul presedinte; vom fi morti cu totii.
 

Tăt primaru-i fruncea!

Inca de cand a aparut luminoasa idee a descentralizarii, ma tot gandesc ce-ar presupune asta in unele domenii.
Presupune sa lasi spitale si scoli la mana unor primari si consilieri.
Cand e vorba de orase mari, e clar ca, in fiecare unitate de genul asta, va exista un reprezentant al Primarului, in general o persoana din unitatea respectiva, care sa fie la curent cu problemele.
Nu stiu cum e organizarea in spitale (sincer, nici nu simt nevoia). Stiu insa, cam cum se desfasoara lucrurile in scoli.
Conform legii, in afara de cadre didactice, reprezentanti ai parintilor si agentilor economici, din Consiliul de Administratie al unei scoli mai fac parte si un reprezentant al primarului si unul al consiliului municipal/local.
Toate bune si frumoase dar, ce te faci cand in CA al unei scoli dintr-o comuna (altminteri mare si bogata), consilierul si primarul se intampla sa fie cei mai aprigi dusmani? Din ce motive...e problema lor si NUMAI a lor!
Iata ce se intampla:
In timpul sedintei de CA, niciunul dintre cei doi (altminteri "intelectuali" amandoi) nu se abtine de la a arunca invective catre celalalt. Invective formulate intr-un limbaj care l-ar face sa roseasca si pe un birjar cu vocabularul foarte dezvoltat si colorat.
Se injura ca la usa cortului, in prezenta cadrelor didactice si a parintilor stupefiati.
Si, cum "discutia" din sedinta s-a terminat in coada de peste, ea va continua la iesire, in drum, in fata scolii, prin folosirea de argumente contondente.
Si, toate astea, spre deliciul copiilor aflati in recreatie si asistand la tot circul gratuit oferit cu darnicie de mai-marii comunei.
Pumni, picioare, nasuri insangerate ca intr-un film de mana a cinspea, cu Stallone si Seagal.
Si vorbim despre un primar care nu are nicio ezitare in a injura oricand si pe oricine are el chef. 
Vorbim despre un primar care considera ca profesorii nu fac niciun fel de educatie elevilor si, mai ales, nu le ofera acestora exemple meritorii, de urmat.
Deci...despre ce vorbim?
Asta e omul care va hotari care sunt nevoile scolii si ale celor care o frecventeaza?
Asta e omul care, ca "prim gospodar" al comunei ar trebui sa fie un fel de Fecioara Maria in ochii consatenilor sai mai mici sau mai mari?
Asta e omul care spera sa fie votat de parintii care, deunazi, cand le-au venit acasa odraslele de la scoala, au aflat cu amanunte picante despre cum se batea primarul cu consilierul in fata unei scoli intregi?
Pe mana unor astfel de oameni ajung scolile, spitalele/dispensarele, politia "descentralizate"?
Astept cu interes si nerabdare discursul "moralizator" pe care acest primar va avea nesimtirea sa-l tina la inceput de an scolar. Pentru ca sunt ferm convinsa ca nu va rata ocazia unui discurs.
Si mai-mai ca imi vine sa-l rog sa bage in discurs si cateva cuvinte despre violenta in scoala. Nu de alta, dar se pricepe de minune la subiectul asta.

Macaroane fierte

Imi amintesc de un banc vechi:
"Bulisor, 5 ani, il intreaba pe tata Bula:
-Tati, ce-i ala un impotent?
La care Bula, incurcat si dupa un timp de gandire:
-E ca si cand ai juca Marocco cu macaroane fierte."
Am senzatia ca exact asta au jucat o gramada de autoritati, ieri, dupa accidentul aviatic de langa Cluj.
E drept, au fost si cateva circumstante nefavorabile: accidentul produs la caderea serii, padurea, altitudinea la care s-a oprit avionul, terenul accidentat, frigul.
Oamenii s-au mobilizat rapid.
In primul rand localnicii, care cunosteau zona.
Apoi un club de off-road, cu masini care pot merge si pe unde vor ele, nu numai pe unde vrea drumul.
Medici, SMURD, politie, jandarmi.
Un singur lucru a lipsit: coordonatele exacte ale avionului aterizat fortat. Sau, macar o raza de cautare restransa.
In conditiile in care un avion nu merge haotic ci dupa un plan de zbor foarte precis, cu o ruta precisa si pe un culoar de zbor bine delimitat.
In conditiile in care e vazut pe radarele controlorilor de zbor de pe parcurs; cand iese din raza de actiune a unui radar, intra in raza altuia.
In conditiile in care, daca un avion dispare de pe radar, se stiu precis coordonatele ultimului loc unde a fost vazut si se declanseaza imediat cautarea.
In conditiile in care, dupa accident, cand TOTI cei 7 ocupanti erau inca in viata, s-a comunicat telefonic pana la epuizarea bateriilor. Adica, fiecare a vorbit la telefon, in draci, cu o gramada de lume.
In conditiile in care, orice avion este dotat cu un sistem care, in caz de accident, intra automat in functiune si semnaleaza pozitia avionului.
Toti cei care au pornit in operatiunea de cautare si salvare au mers la ghici. Au orbecait in nestire, pe coclauri, avand coordonate gresite, schimbate de vreo trei ori, o raza de cautare de vreo 20kmp si harti...turistice (sic!).
Si stau si ma intreb ce naiba au facut SRI si STS cu echipamentele lor sofisticate de ascultare?
Ce naiba au facut companiile de telefonie care ar fi putut usor afla coordonatele apelurilor care se tot desfasurau?
Sapte oameni au stat, in creierul muntilor, mai bine de 8 ore, in frig, in intuneric, raniti, asteptand cu infrigurare salvatorii care nu mai veneau.
Intre timp, doi dintre ei au murit. Probabil din cauza ranilor, a hipotermiei...o sa aflam peste vreo doi ani, cand se va termina ancheta. 
Unul dintre cei care au murit este pilotul avionului care, din cate vad, concureaza cu sanse mari la titlul de "vinovat de serviciu", conform principiului mioritic "mortu-i de vina".
Si uite-asa, vreo 200 de macaroane fierte au umblat bezmetice juma' de zi pana ce un padurar a reusit, fara coordonate, cu mijloace "tehnice" de secol XVIII, sa gaseasca supravietuitorii.
Poate se gandeste Ministerul Sanatatii sa puna Viagra pe lista compensatelor?

Cu petitia-n protap (addenda)

Scriam, deunazi, despre jalbele pe care le tot trimitem pe la diversi "licurici".
Jalbele astea, sub forma de petitii online, devin din ce in ce mai patetice.
E chiar distractiv sa vezi cum niste jurnalisti cu ceva experienta se extaziaza in fata numarului de semnaturi de pe o petitie online.
Cat sunt ei de convinsi ca Licuriciul Cel Mare va citi, cu sufletul la gura, fituica semnata de vreo suta de mii de romani. Adica, el a citit si a raspuns public la o petitie semnata de 30 000 de americani si n-o sa raspunda la asta?
 Nu! N-o sa raspunda! 
Aia 30 000 de americani erau 30 000 de potentiali alegatori, asa ca reprezentau o forta.
Cei o suta de mii de romani sunt o suta de mii de persoane aflate la cateva mii de kilometri, intr-o tara obscura, a carei asezare pe harta nu e prea clara pentru americani si care nu prea voteaza nici macar pentru interesul tarii lor, necum pentru Licurici.
Am mari indoieli asupra faptului ca ar da cineva, oricine, doi bani pe vreo petitie din asta online.
Mai ales ca multe dintre ele sunt de un ridicol desavarsit. Si -bomboana pe coliva- total agramate si lipsite de logica.
Oricum, agramate sau nu, logice sau nu, inteligente sau nu, nimeni nu le ia in seama. Mai ales intr-o tara ca Romania, in care totul trebuie sa fie pus pe hartie, daca se poate, in 5 exemplare, trimis prin Posta (ca, pana ajunge, ai si uitat ce cereai in petitie), asezat intr-un teanc de vreo doi metri si, poate, cu putin noroc, citit de cineva. Dupa care, petitionarul are de asteptat 30 sau 60 de zile (cred ca asta depinde de lungimea cuvintelor folosite in petitie) pentru a primi un raspuns standard care se potriveste la orice intrebare, incepand cu "cat e ceasul?" si terminand cu "care sunt efectele incalzirii globale?"
Asa incat, intr-o tara in care nimic nu functioneaza pe principii logice, petitiile de genul asta mi se par campionate de munca in zadar si de timp pierdut cu semnatul.
E doar parerea mea!

Jalba-n protap

Iar!
Din nou!
A nu stiu cata oara, jalba romanilor este purtata spre curtea americanilor.
Lasa ca si "licuriciul" pune botul la orice!
Acum doi ani, a fost suficient ca un europarlamentar sa fluture cuvintele "lovitura de stat", ca Licuriciul a si trimis fuguta un trepadus sa vada tancurile, luptele de gherila, sa auda impuscaturi si sa citeasca la lumina trasoarelor.
Cam din trei in trei zile, la Ambasada SUA, cate o "autoritate" din Romania face antecamera. Mai ales, reprezentanti ai Justitiei "independente".
( Independenta de ce? De vointa romanilor? De legi? Inca nu m-am prins)
Ieri, alt catelus al Licuriciului a debarcat, cu surle si trambite, in Romania.
O doamna scundaca, putin cam grasuta (o iertam, ca vine de la "tata lu' hamburger"), cu mari probleme de exprimare. In trei minute de discurs, am reusit sa numar vreo cinspe de "ăăhh...". Asta, pana am pierdut sirul si am renuntat.
Mult mai coerent a fost Ministrul de Externe care, desi cu accent specific Europei de Est, a avut un discurs legat si fara poticneli de elev scos la tabla a doua zi dupa o betie crancena.
Doamna scundaca a ascultat, cu blandete, jelania Presedintelui care nu mai poate cu subordonarea Justitiei de catre politic. Mai-mai ca plangea bietul om de mila judecatorilor si procurorilor hartuiti pana si in vis, de oricine are o parere si si-o exprima, mai mult sau mai putin oficial.
Evident, in discursul incoerent al doamnei, tema principala a fost "urecherea" politicienilor care baga bete in rotile asa bine "unse" ale tipei legate la ochi (si cu dopuri in urechi, as zice...dar nu se vad).
Colac peste pupaza, a mai aparut si o petitie online, in care niste "lideri de opinie" isi dau cu presupusul despre subordonarea aceleiasi Justitii si cer Licuriciului sa intervina...sa faca dracului ceva, deh!
Din 20 in 20 de minute, suntem tinuti la curent cu numarul de semnaturi de pe acea petitie, de parca ar avea vreo importanta ca sunt doua sau doua sute de mii.
De parca Licuriciul n-are altceva mai bun de facut decat sa citeasca povesti nemuritoare dintr-o tarisoara despre care nu e prea sigur daca e in Africa sau in Europa, daca are capitala la Bucuresti sau la Budapesta, daca locuitorii nu sunt cumva canibali sau...ceva.
Personal, am intrat o singura data pe site-ul cu petitii si mi s-a parut de un ridicol monumental. A doua oara nu mai fac prostia!
Ma deranjeaza, insa, faptul ca noi, romanii, suntem tot timpul, cu jalba-n protap.
Mai intai am pupat toate cururile posibile ca sa intram in NATO.
Apoi, am pupat iar, la greu, ca sa intram in UE.
Acum, continuam sa pupam pentru spatiul Schengen.
Intre timp, ne plangem ca UE ne impune tot felul de restrictii, care de care mai bizare si mai absurde.
De ce dracu' nu putem sa stam noi potoliti pe curu' nostru?
De ce dracu' nu ridicam odata ochii din pamant si nu ne impunem SI punctul nostru de vedere?
De ce dracu' stam tot timpul cu ochii in curtea vecinului, parandu-ni-se ca vaca lui da mai mult lapte, ca florile lui sunt mai cu mot, ca iarba lui e mai verde?
Acum, astept, fara nerabdare, sa vad cam cat timp va trece pana cand jalba la Licurici va fi definitiv si irevocabil ingropata pe o pagina de internet pe care n-o citeste nimeni.