Cititul dauneaza grav sanatatii

Sunt dependenta de carti.
Citesc, de cand ma stiu...ma rog, de cand am invatat sa citesc si nu ma mai satur de carti.
De cand am plecat din Romania, am citit numai carti in engleza si in franceza, pentru ca, normal, nu prea am unde gasi carti in limba romana pe aici. Mi-e dor, insa, de carti in limba romana si nu-mi place sa citesc pe Kindle; am eu asa, un fix, pe cartile tiparite.
Asa ca, daca tot mi-am facut concediul in Romania, dupa trei ani, hai sa ma aprovizionez cu carti in limba romana.
Am cumparat vreo 15 carti, din librarii sau din anticariate. Autori romani si straini; edituri "serioase" sau obscure.
Prima carte pe care am citit-o, dintre cele 15, a fost Preludiu de Ileana Vulpescu. Pentru ca i-am citit intotdeauna cartile cu delicii.
Numai ca cei de la editura Tempus din Ploiesti mi-au stricat toata placerea lecturii. 
Cartea e plina de greseli (in mod cert, de tipar, pentru ca nu mi-o imaginez pe Ileana Vulpescu scriind ca un semianalfabet). Cam pe fiecare pagina, macar o geseala de tipar sau cate un cuvant sarit de trebuia sa reiau fraza de la inceput, ca ma pierdeam in ea pana nu ghiceam cuvantul lipsa.
Bun, am zis: sa trecem la alta carte, de data asta o traducere din limba franceza, facuta de Nicolae Constantinescu, pentru editura Polirom. Editura serioasa, zic si ma adancesc in lectura. 
Dar...surpriza! Iar greseli de tipar si, de data asta, si greseli de traducere. Din cand in cand, textul suna ca o traducere facuta cu Google Translate. Expresii care, traduse cuvant cu cuvant, nu au niciun sens in limba romana. Si nu cine stie ce chestii rare, ci expresii pe care le inveti, la scoala, prin al cincilea an de franceza.
Deja am citit vreo sapte carti dintre cele cumparate in Romania si doar una singura (Editura Humanitas) a avut numarul minim de greseli de tipar acceptabil. 
Acum am inceput o carte de Stephen King, de la editura Nemira si, pana acum, macar traducerea mi se pare buna iar greselile de tipar, la limita inferioara.
Citind toate aceste carti, incepe sa ma incerce un sentiment de vinovatie fata de fostii mei elevi carora le corectam la sange fiecare greseala, litera mancata, dezacord etc. Cum s-or simti ei citind carti atat de pline de greseli?  Mai ales ca, atunci cand le semnalam o greseala de tipar in vreun manual, trebuia sa vin cu trei dictionare diferite ca sa-i conving ca, intr-adevar, in manual e scris gresit.
Pacat! Astfel de experiente ar putea sa taie omului pofta de citit. 
Ce placere mai e aia, daca la sfarsitul cartii, simti ca-ti iau foc creierii si te simti mai epuizat intelectual decat dupa rezolvarea cine stie carei probleme de matematici superioare? 
Asa ca, pana la urmatoarea vizita in Romania, ma intorc la cartile in engleza si in franceza, scrise corect, traduse bine si...mult mai ieftine decat cartile romanesti.

Eu citesc, tu citesti...el n-ar citi nici mort

Am tot postat despre politică, despre sutele de anomalii care ne populează viaţa de zi cu zi.
De data asta, altceva mă frământă. De fapt, nu mă frământă de azi-de ieri, ci de foarte multă vreme.
Prin natura meseriei şi, din fericire, datorită unei pasiuni pe care o am de când ma ştiu, citesc. Mult si constant.
Când eram copil, eram groaznic de frustrată că, nici măcar suindu-mă pe scaun, nu reuşeam să ajung la rafturile cele mai de sus ale bibliotecii părinţilor mei; eram, deci, silită să citesc doar cărţile de jos. Din fericire, asta e o boala care trece.
Pe cand aveam vreo 15 ani, într-o conversaţie, am auzit pe cineva spunând că nu are în casă decât cartea de telefon. Am rămas interzisă. Îmi era imposibil să-mi imaginez aşa ceva, în condiţiile în care, pâna la acea vârstă, aveam vreo câteva sute de cărţi la activ. Am auzit, apoi, până la greaţă, celebra replică a americanilor, "nu citesc cartea, aştept să iasă filmul". Şi, din nou, imaginaţia mea a suferit un blocaj major. Mai ales că, în general, pe mine m-au dezamăgit multe ecranizări.
Acum, încerc din răsputeri şi cu toate mijloacele care-mi trec prin cap, să-mi conving elevii să citească. Adică, să citescă acele chestii minunate făcute din multe foi de hârtie prinse între două coperţi: cărţi. Constat, cu nemărginită îngrijorare, că asta li se pare un fel de pedeapsă.
Observ la generaţiile tinere o aversiune absolut furioasă împotriva oricărei activităţi care presupune citirea unor cuvinte. 
Firmele magazinelor din Mall-uri sunt formate, în 90% din cazuri, din maximum 5 litere. Pentru că micii analfabeţi nu pot "procesa" cuvinte mai lungi.
Când nu le funcţionează imprimanta, se resemnează mioritic, netrecându-le, nicio clipă, prin minte, să citescă instrucţiunile şi să rezolve problema. Deşi, am mari îndoieli că ar fi capabili să şi ÎNŢELEAGĂ blestematele de instrucţiuni.
E foarte adevărat că, din ce în ce mai mult, preţul cărţilor devine prohibitiv. Cei care ştiu să le aprecieze nu şi le permit, iar cei care şi le permit, nu citesc nici daca viaţa lor ar depinde de asta sau le cumpără "la metru", ca să dea bine în biblioteca de PAL cu furnir imitaţie de mahon.
Există însă, din fericire, o grămadă de site-uri pe care se pot citi cărţi. Nu e totuna cu a simti mirosul acela inconfundabil de cerneală tipografică, dar e o alternativa comodă şi ieftină. Şi ce dacă?
Din păcate, numai rezumatele au un succes demn de o cauză mai bună. Iar asta se vede, de câţiva ani încoace, în rezultatele tot mai dezastruoase de la examenele naţionale.
Şi acum, finis coronat opus (în traducere liberă, bomboana pe colivă): de unde mi-a venit ideea acestei postări?
Cerea cineva, pe un site de socializare, rezumatul unui film. Deja imaginaţia mea s-a pierdut cu totul.
Bun! Nu citeşti cartea. Dar nici măcar filmul nu ai răbdare să-l vezi? Să fie oare din cauză că filmele, în România, sunt subtitrate şi nu dublate?
În încheiere, vă rog pe cei care aţi avut răbdarea să mă citiţi până aici, să comentaţi această postare, dându-mi, poate, nişte idei care să ma ajute să-mi determin elevii să citească măcar o carte pe lună. Şi nu musai din faimoasele şi indigestele "lecturi obligatorii".