Cu petitia-n protap (addenda)

Scriam, deunazi, despre jalbele pe care le tot trimitem pe la diversi "licurici".
Jalbele astea, sub forma de petitii online, devin din ce in ce mai patetice.
E chiar distractiv sa vezi cum niste jurnalisti cu ceva experienta se extaziaza in fata numarului de semnaturi de pe o petitie online.
Cat sunt ei de convinsi ca Licuriciul Cel Mare va citi, cu sufletul la gura, fituica semnata de vreo suta de mii de romani. Adica, el a citit si a raspuns public la o petitie semnata de 30 000 de americani si n-o sa raspunda la asta?
 Nu! N-o sa raspunda! 
Aia 30 000 de americani erau 30 000 de potentiali alegatori, asa ca reprezentau o forta.
Cei o suta de mii de romani sunt o suta de mii de persoane aflate la cateva mii de kilometri, intr-o tara obscura, a carei asezare pe harta nu e prea clara pentru americani si care nu prea voteaza nici macar pentru interesul tarii lor, necum pentru Licurici.
Am mari indoieli asupra faptului ca ar da cineva, oricine, doi bani pe vreo petitie din asta online.
Mai ales ca multe dintre ele sunt de un ridicol desavarsit. Si -bomboana pe coliva- total agramate si lipsite de logica.
Oricum, agramate sau nu, logice sau nu, inteligente sau nu, nimeni nu le ia in seama. Mai ales intr-o tara ca Romania, in care totul trebuie sa fie pus pe hartie, daca se poate, in 5 exemplare, trimis prin Posta (ca, pana ajunge, ai si uitat ce cereai in petitie), asezat intr-un teanc de vreo doi metri si, poate, cu putin noroc, citit de cineva. Dupa care, petitionarul are de asteptat 30 sau 60 de zile (cred ca asta depinde de lungimea cuvintelor folosite in petitie) pentru a primi un raspuns standard care se potriveste la orice intrebare, incepand cu "cat e ceasul?" si terminand cu "care sunt efectele incalzirii globale?"
Asa incat, intr-o tara in care nimic nu functioneaza pe principii logice, petitiile de genul asta mi se par campionate de munca in zadar si de timp pierdut cu semnatul.
E doar parerea mea!

Jalba-n protap

Iar!
Din nou!
A nu stiu cata oara, jalba romanilor este purtata spre curtea americanilor.
Lasa ca si "licuriciul" pune botul la orice!
Acum doi ani, a fost suficient ca un europarlamentar sa fluture cuvintele "lovitura de stat", ca Licuriciul a si trimis fuguta un trepadus sa vada tancurile, luptele de gherila, sa auda impuscaturi si sa citeasca la lumina trasoarelor.
Cam din trei in trei zile, la Ambasada SUA, cate o "autoritate" din Romania face antecamera. Mai ales, reprezentanti ai Justitiei "independente".
( Independenta de ce? De vointa romanilor? De legi? Inca nu m-am prins)
Ieri, alt catelus al Licuriciului a debarcat, cu surle si trambite, in Romania.
O doamna scundaca, putin cam grasuta (o iertam, ca vine de la "tata lu' hamburger"), cu mari probleme de exprimare. In trei minute de discurs, am reusit sa numar vreo cinspe de "ăăhh...". Asta, pana am pierdut sirul si am renuntat.
Mult mai coerent a fost Ministrul de Externe care, desi cu accent specific Europei de Est, a avut un discurs legat si fara poticneli de elev scos la tabla a doua zi dupa o betie crancena.
Doamna scundaca a ascultat, cu blandete, jelania Presedintelui care nu mai poate cu subordonarea Justitiei de catre politic. Mai-mai ca plangea bietul om de mila judecatorilor si procurorilor hartuiti pana si in vis, de oricine are o parere si si-o exprima, mai mult sau mai putin oficial.
Evident, in discursul incoerent al doamnei, tema principala a fost "urecherea" politicienilor care baga bete in rotile asa bine "unse" ale tipei legate la ochi (si cu dopuri in urechi, as zice...dar nu se vad).
Colac peste pupaza, a mai aparut si o petitie online, in care niste "lideri de opinie" isi dau cu presupusul despre subordonarea aceleiasi Justitii si cer Licuriciului sa intervina...sa faca dracului ceva, deh!
Din 20 in 20 de minute, suntem tinuti la curent cu numarul de semnaturi de pe acea petitie, de parca ar avea vreo importanta ca sunt doua sau doua sute de mii.
De parca Licuriciul n-are altceva mai bun de facut decat sa citeasca povesti nemuritoare dintr-o tarisoara despre care nu e prea sigur daca e in Africa sau in Europa, daca are capitala la Bucuresti sau la Budapesta, daca locuitorii nu sunt cumva canibali sau...ceva.
Personal, am intrat o singura data pe site-ul cu petitii si mi s-a parut de un ridicol monumental. A doua oara nu mai fac prostia!
Ma deranjeaza, insa, faptul ca noi, romanii, suntem tot timpul, cu jalba-n protap.
Mai intai am pupat toate cururile posibile ca sa intram in NATO.
Apoi, am pupat iar, la greu, ca sa intram in UE.
Acum, continuam sa pupam pentru spatiul Schengen.
Intre timp, ne plangem ca UE ne impune tot felul de restrictii, care de care mai bizare si mai absurde.
De ce dracu' nu putem sa stam noi potoliti pe curu' nostru?
De ce dracu' nu ridicam odata ochii din pamant si nu ne impunem SI punctul nostru de vedere?
De ce dracu' stam tot timpul cu ochii in curtea vecinului, parandu-ni-se ca vaca lui da mai mult lapte, ca florile lui sunt mai cu mot, ca iarba lui e mai verde?
Acum, astept, fara nerabdare, sa vad cam cat timp va trece pana cand jalba la Licurici va fi definitiv si irevocabil ingropata pe o pagina de internet pe care n-o citeste nimeni.