Dinastii si...semantica

De vreo cativa ani incoace, termenul "dinastie" incepe sa capete alte conotatii.
Cand spun "dinastie", ma gandesc la puzderia de Henrici, Ludovici si alti "-ici" numerotati (probabil, din lipsa de fantezie onomastica, ce dracu').
In ultima vreme, insa, dinastiile s-au mutat in "esalonul doi". Adica, la nivel de Prim-Ministri. Altfel, cum naiba ca ne-am pricopsit cu Guvernele Boc 1, 2, 3...si cat o mai fi iar acum, mai nou, cu Guvernul Ponta 2. Sau, poate ar trebui sa scriu Ponta II, sa arate mai...dinastic.
Si, pentru ca am lamurit problema dinastiilor, sa trecem la semantica.
Azi, Primul Ministru a anuntat componenta viitorului guvern. Pana aici, toate bune si, la vara, cald. 
Chestia care ma roade e denumirea unor ministere.
Tine de "noaptea mintii", nu alta!
Cum dracu' sa botezi un minister "al marilor proiecte"? Sau pe altul, "al competitivitatii"? Si lista continua cu denumiri inepte si halucinante: un minister se ocupa de mediu si de SCHIMBARI CLIMATICE. Poate reuseste sa interzica iarna sau sa plafoneze stratul de zapada la 5 cm. Un cu totul alt minister se ocupa de paduri si de ape. De parca astea, nu tot "mediu" ar fi! Dar, deh! Tre' sa mai manance si alta gura de ministru o paine!
Mai e un minister caruia, la nominalizari, nu i s-a dat prea mare importanta: cel al "romanilor de pretutindeni". Tare mi-e ca ministerul asta va fi o mare gaura neagra care va inghiti bani in nestire. Daca ma gandesc la faptul ca romanii sunt cam peste tot, din Antarctica pana in Tibet si din Papua Noua Guinee pana in Groenlanda, ia sa vezi ce de calatorii vor face functionarii acestui minister. Ca sa rezolve problemele stringente ale diasporei, nah!
Si or mai fi si alte ministere din astea bizare, ca mi-a fost imposibil sa retin o asemenea avalansa de ineptii.
Doamne, ajuta-ne, fa-ne sanatosi si apti de munca, sa putem sustine toate capusele inepte care ne conduc!

"Iarna vrajbei noastre"

Un "clasic" in viata spunea, acum ceva timp, ca "iarna nu-i ca vara". O constatare iesita, evident, din putul unei gandiri cel putin contorsionate.
Vedem acum, pe propria piele, ca o iarna, nici mai grea, nici mai usoara decat altele, a reusit sa paralizeze, literalmente, o jumatate de tara, in secolul XXI.
Ca si cand ar fi nins in iulie, autoritatile, incepand cu Primul Ministru (care-o mai fi el azi) si terminand cu soferul plugului care se plimba prin "nametii" de 60cm, cu lama ridicata, sunt depasite de situatie.
Drumurile...judetene, nationale, europene, autostrazi (sic!) sunt inchise. Normal! E mai simplu sa inchizi toate drumurile si sa lasi zeci de mii de oameni izolati, decat sa bagi cateva utilaje de deszapezire care sa le faca oarecum practicabile.
Mersul pe strada devine un sport extrem demn de a intra in lista Jocurilor Olimpice de iarna.
Trenurile sunt anulate cu zecile, iar cele care nu sunt anulate parcurg distante de 200 km in timpi care ar fi suficienti pentru a face ocolul Pamantului. Asta, daca nu cumva raman intepenite in mijlocul vreunui camp in asteptarea primaverii care, inevitabil, va topi zapada.
Imi amintesc o iarna din copilarie, cand zapada ajungea cam cat un stat de om si cand trenurile, fara locomotive electrice, ca nu existau inca, circulau fiind dotate, TOATE, cu niste pluguri imense care le croiau drum prin nameti.
Ascultam aseara odiseea catorva sute de oameni care erau blocati intr-un tren, de 29 de ore, la 90km de statia de plecare si cam tot la atatia de cea de destinatie. Stateau in camp, intr-un tren care se misca din cand in cand, cand intr-o directie, cand in alta, in timp ce Comandamentul de Iarna din minister "discuta" (probabil, la caldura) ce se poate face pentru ei.
La aceeasi ora, un avion charter pleca de pe un aeroport inchis, sa duca la Bucuresti, vreo 7 parlamentari ai Puterii, ale caror voturi in favoarea unui guvern de fantose erau absolut vitale.
Acum, nu ma pot impiedica (din umanitate si spirit crestinesc, evident) sa le plang de mila celor care au avut ghinionul de a se naste si de a trai in tari precum Finlanda, Canada, Norvegia...
Daca o tara ca a noastra e complet paralizata dupa un viscol de 4 zile, cum naiba s-or descurca aia la care prima zapada cade in octombrie si, pana in mai, nu se mai vede asfaltul? Aia or avea trenuri? Trenurile lor or fi circuland? Drumurile lor arata tot asa, ca la noi, un fel de carari facute cu pasul de curajosii practicanti de sporturi extreme?
Vorbeam de izolarea la care sunt condamnate zeci de mii de persoane. Daca ar fi vorba doar de faptul ca toti acesti oameni nu mai pot merge la serviciu, la scoala, la spital...dar toti acesti oameni izolati sunt condamnati si la moarte prin infometare. Drumurile sunt inchise si pentru masinile care fac aprovizionarea cu produse de baza. Gazul, rusesc sau autohton, are o presiune care te tine 10 minute langa un ibric de apa s-o astepti sa fiarba. Daca mai ai si ghinionul sa traiesti intr-una dintre cele peste 300 de localitati "vadite" de electricitate, poti sa incepi sa-ti iei masurile pentru sicriu. 
Traim (inca) in Romania si se pare ca suntem o natie al dracului de incapatanata!

Elementary, dear Watson!

Desi e vara, cald si vremea concediilor, evenimentele se succed intr-un ritm absolut naucitor.
De departe, cel mai mediatizat, examenul de Bacalaureat a starnit spiritele in toate directiile. 
Nefiind direct interesata si, oricum, neavand posibilitatea de a analiza dificultatea TUTUROR subiectelor, prefer sa nu ma pronunt.
Chestia care ma loveste fix in moalele capului e alta: valul de sinucideri.
Valul asta a inceput demult, odata cu taierile de pensii, salarii, alocatii si ce s-o mai fi taiat.
In mod constant, de un an de zile, aproape ca nu trece o zi fara sa auzi de inca o sinucidere sau o tentativa de sinucidere. Si sunt convinsa ca sunt inca multe altele de care nu auzim.
Odata cu afisarea rezultatelor la Bac, valul tinde sa se transforme in tzunami. Copii labili psihic si intelectual isi iau viata pentru ca au picat examenul, pentru ca parinti cu tarate in loc de creier le-au spus, la furie, ca n-au ce cauta acasa daca nu iau Bac-ul.
Si iata cum, guvernul nostru cel sclipitor a gasit solutia salvatoare, ca de obicei. 
Suntem noi carcotasi degeaba, ca baietii (si fetele) stiu ei mai bine ce ne trebuie.

Capele mortuare!

Dupa nenumaratele sali de sport, bazine de inot si parcuri la Cuca Macaii, valul asta de sinucideri a ridicat o noua problema: unde depunem mortii?

Cum Biserica are reguli clare in privinta sinucigasilor iar vara e in toi si nu poti, totusi, sa stai cu mortu-n casa pe caldurile astea, guvernantii, in nemarginita lor intelepciune, au hotarat sa aloce gramezi de bani pentru amintitele case mortuare.

Oricum, in asemenea vremuri de restriste, afacerile cu pompe funebre au devenit cele mai profitabile. Casele mortuare sunt cireasa de pe tort...bomboana pe coliva...tichia de margaritar.

Cu alte cuvinte, daca cineva mai avea vreo retinere de-a se sinucide gandindu-se la deranjul provocat rudelor ramase, acum a scapat si de aceasta problema, datorita inteligentei nemasurate a celor care, vrem-nu vrem, ne conduc.