Eu citesc, tu citesti...el n-ar citi nici mort

Am tot postat despre politică, despre sutele de anomalii care ne populează viaţa de zi cu zi.
De data asta, altceva mă frământă. De fapt, nu mă frământă de azi-de ieri, ci de foarte multă vreme.
Prin natura meseriei şi, din fericire, datorită unei pasiuni pe care o am de când ma ştiu, citesc. Mult si constant.
Când eram copil, eram groaznic de frustrată că, nici măcar suindu-mă pe scaun, nu reuşeam să ajung la rafturile cele mai de sus ale bibliotecii părinţilor mei; eram, deci, silită să citesc doar cărţile de jos. Din fericire, asta e o boala care trece.
Pe cand aveam vreo 15 ani, într-o conversaţie, am auzit pe cineva spunând că nu are în casă decât cartea de telefon. Am rămas interzisă. Îmi era imposibil să-mi imaginez aşa ceva, în condiţiile în care, pâna la acea vârstă, aveam vreo câteva sute de cărţi la activ. Am auzit, apoi, până la greaţă, celebra replică a americanilor, "nu citesc cartea, aştept să iasă filmul". Şi, din nou, imaginaţia mea a suferit un blocaj major. Mai ales că, în general, pe mine m-au dezamăgit multe ecranizări.
Acum, încerc din răsputeri şi cu toate mijloacele care-mi trec prin cap, să-mi conving elevii să citească. Adică, să citescă acele chestii minunate făcute din multe foi de hârtie prinse între două coperţi: cărţi. Constat, cu nemărginită îngrijorare, că asta li se pare un fel de pedeapsă.
Observ la generaţiile tinere o aversiune absolut furioasă împotriva oricărei activităţi care presupune citirea unor cuvinte. 
Firmele magazinelor din Mall-uri sunt formate, în 90% din cazuri, din maximum 5 litere. Pentru că micii analfabeţi nu pot "procesa" cuvinte mai lungi.
Când nu le funcţionează imprimanta, se resemnează mioritic, netrecându-le, nicio clipă, prin minte, să citescă instrucţiunile şi să rezolve problema. Deşi, am mari îndoieli că ar fi capabili să şi ÎNŢELEAGĂ blestematele de instrucţiuni.
E foarte adevărat că, din ce în ce mai mult, preţul cărţilor devine prohibitiv. Cei care ştiu să le aprecieze nu şi le permit, iar cei care şi le permit, nu citesc nici daca viaţa lor ar depinde de asta sau le cumpără "la metru", ca să dea bine în biblioteca de PAL cu furnir imitaţie de mahon.
Există însă, din fericire, o grămadă de site-uri pe care se pot citi cărţi. Nu e totuna cu a simti mirosul acela inconfundabil de cerneală tipografică, dar e o alternativa comodă şi ieftină. Şi ce dacă?
Din păcate, numai rezumatele au un succes demn de o cauză mai bună. Iar asta se vede, de câţiva ani încoace, în rezultatele tot mai dezastruoase de la examenele naţionale.
Şi acum, finis coronat opus (în traducere liberă, bomboana pe colivă): de unde mi-a venit ideea acestei postări?
Cerea cineva, pe un site de socializare, rezumatul unui film. Deja imaginaţia mea s-a pierdut cu totul.
Bun! Nu citeşti cartea. Dar nici măcar filmul nu ai răbdare să-l vezi? Să fie oare din cauză că filmele, în România, sunt subtitrate şi nu dublate?
În încheiere, vă rog pe cei care aţi avut răbdarea să mă citiţi până aici, să comentaţi această postare, dându-mi, poate, nişte idei care să ma ajute să-mi determin elevii să citească măcar o carte pe lună. Şi nu musai din faimoasele şi indigestele "lecturi obligatorii".