Campanie electorala avant la lettre!

Nu ca ar fi vremea, dar campania electorala a inceput deja!
De fapt, nici nu se stie prea bine pentru care alegeri se face, dar...se face! Sa fie...Sa se gaseasca...
Si, ca in fiecare campanie electorala din ultimii 25 de ani, e o adevarata bogatie...de dude si de lovituri cu stangu-n dreptu'.
Ca de obicei, la potou, ajunge detasat, mica Elena pe care se pare ca maternitatea a prostit-o si mai rau. Daca asa ceva ar fi posibil.
Nu prea stie bine in ce partid mai e, desi n-a schimbat (inca) decat doua.
Nu prea stie unde are si DACA mai are cabinet de europarlamentar...(doamne! Ce cuvant lung si intortocheat!).
Face, cu surle si trambite, aliante cu persoane absolut nefrecventabile. Ultima si cea mai calda fiind alianta (cu speranta de 60 000 de voturi) cu conlocuitorii condusi de un Cioaba...nu stiu prea bine care si nici nu are importanta.
De altfel, daca nu erau suficiente dudele micutei, Cioaba a dat si el una. Mare de tot!
Adica el spera ca, prin aceasta alianta, sa poata "negocia" niste locuri de primari, consilieri judeteni si deputati pentru etnicii sai.
Nu, pe bune!? 
Sa-i spuna cineva ipochimenului ca astea, TOATE, sunt functii eligibile si nu negociabile. Poate negocia, cel mult, aranjarea etnicilor pe ceva liste cu mere in cap, in anumite zone unde, poate ar avea sanse sa "prinda" postul dorit. In rest...va fi la mana alegatorilor.
Ca sa nu mai spun ca, pana la alegerile locale si generale, mai sunt doi ani buni, in care aliantele se mai pot face si desface de enspe mii de ori!
Astept, iar, cu nerabdare, lista candidatilor la Europarlamentare, sa vad ce specimene mai ajung si tura asta, la Bruxelles. Ca alea de tura trecuta ne-au iesit pe nas.
Si, ultima duda pe care am auzit-o, vine nu de la alti analfabeti ci de la insasi conducerea PNL (ce-a mai ramas din ea).
Dupa ce l-au scos pe Mircea Diaconu de pe liste, ca sa nu se puna rau cu Horia Georgescu, acum declara ca spera ca, dupa ce va ajunge la Bruxelles, ca INDEPENDENT, Diaconu sa se inscrie in grupul liberal. Adica...adio, dar raman cu tine!
Acum numar zilele pana la startul oficial al campaniei pentru europarlamentare, ca sa ma mai distrez si eu un pic.
Nu de alta, dar n-am mai vazut demult o comedie spumoasa!
Pupat toti Peata Endependenti!!!

Clientul nostru, stapanul nostru...

Clientii. Daca n-ar exista, n-ar exista nici comerciantii. Cand clientii boicoteaza un produs, producatorul da faliment.

Ce te faci, insa, cu clientii politici?

Astia nu boicoteaza. Dimpotriva, se inmultesc pe zi ce trece.

Ne amintim cu totii anul 2010, in care salariile profesorilor ar fi trebuit sa creasca dar, in loc de asta, au scazut dramatic.

Atunci, cu mare valva si publicitate, o invatatoare din Caracal intra, pentru 70 de zile, in greva foamei.

Nu mi-am imaginat ca va rezolva ceva, evident. Era, insa, un mic semnal de alarma. In fond, toti faceam, mai mult sau mai putin, greva foamei. Si inca o mai facem pentru ca un salariu de profesor nu poate hrani o familie.

Dupa greva foamei, Cristiana Anghel, invatatoarea din Caracal, a inceput sa apara, obsesiv, pe la televiziuni.

Ma si intrebam cand isi mai practica meseria daca, la orice ora si indiferent de subiectul emisiunii, era prezenta si-si dadea, sententios, cu parerea.

Avea opinii despre orice. De la sistemul de educatie, la cel de sanatate, terminand cu utilitatea avioanelor F-16. Se vede ca era croita dupa modelul comunist al "omului nou" care le stia pe toate si se pricepea la toate.

Unul dintre subiectele preferate ale doamnei era politica si cat de "curva este ea". Politica, adica. Si, cu lacrimi in ochi, declara ca n-ar da niciodata catedra si pe "copiii sai" pentru un fotoliu in Parlament.

Dar...Ce sa vezi? Conform binecunoscutului principiu al reevaluarii, in decembrie 2012, grevista foamei din Caracal a devenit senator. Pe listele PC.

Cu doar cateva luni inainte, fiica doamnei a ocupat un post caldut in Ministerul Educatiei (sau cum i-o mai fi zicand azi). Cred ca una dintre cele mai cunoscute legende ale Caracalului a devenit superflua; prea apar multe "genii" din Caracal peste tot.

Ma gandesc acum cat sunt de dezamagiti profesorii si invatatorii care isi fac, cu pasiune, meseria. Care "intocmesc" tone de hartii pe care nu le citeste nimeni dar le cer toti. Care se lupta cu lipsa de interes si cu mitocania tot mai pregnanta a elevilor si a parintilor. Care, din salariul lor de mizerie, sunt obligati sa plateasca o gramada de cursuri de perfectionare. Care nu-si mai pot permite sa-si cumpere carti pentru ca au copii de tinut la facultate. Pe care nu-i intreaba nimeni daca reusesc sa manance in fiecare zi si pe care ii judeca toata lumea dupa hainele ponosite pe care incearca sa le mai poarte inca un an.

Doamna grevista a foamei din Caracal a uitat deja de unde a plecat.

Doamna grevista a foamei din Caracal priveste lumea de la fereastra unui hotel de lux platit din salariile de mizerie ale fostilor sai colegi.

Doamna este clienta noilor veniti la guvernare si inlocuieste un client al celor plecati pe usa din dos.

"Pleaca-ai nostri, vin ai nostri"....Mai departe, stiti voi!

Încurcă-i, drace!

După alegerile din decembrie, unii îşi umflă muşchii, alţii îşi ling rănile.
Eh...dar mai sunt şi unii care se muşcă unii pe alţii. Ăştia-mi plac mie mult de tot.
Imi amintesc de cartea lui Orwell, "Ferma animalelor". 
Când mă uit la ştiri, parcă aş vedea ecranizarea.
Vulpea vrea să conducă treburile pădurii. Se strecoară, zâmbeşte, linguşeşte în stânga şi-n dreapta ca să atragă adepţi. Adică, face ce ştie ea mai bine. Şi are şi sprijinul necondiţionat al babuinului.
Nu ştiţi cine e babuinul? E maimuţa aia şpanchie, cu curu' gol, care, deşi nu are drept de vot, îşi bagă nasul cam peste tot. El şi vulpea sunt prieteni vechi şi foarte...FOARTE...apropiaţi şi se susţin întotdeauna unul pe celălalt.
În timpul ăsta, buldogul lasă dâre de bale peste tot, latră şi muşcă tot ce prinde.
El este şeful en-titre al pădurii şi ar cam vrea să mai stea o tură. Numai că e cam grea lupta cu vulpea şi, mai ales, cea cu babuinul.
În focul luptei, s-au creat bisericuţe care îşi îndreaptă armele unele spre altele. Deocamdată, fiecare bisericuţă aruncă maldăre de noroi în cealaltă bisericuţă. De fapt, nu e noroi, ci rahat. Concurs: care se umple mai repede!
Animalele, mai mici sau mai mari, care, până nu demult erau unite strâns în jurul babuinului, aleargă acum, bezmetice, de la o bisericuţă la alta, neştiind unde să se aşeze, neştiind unde e slujba mai frumoasă si popa mai bun cântăreţ.
Într-unul dintre discursurile sale la colţ de pădure, vulpea a scăpat un porumbel care mi-a atras atenţia. Nu de alta, dar era gogeamite struţul.
A spus că lista de electori invitaţi să-şi spună părerea şi să-şi aleagă conducătoarea...pardon! conducătorul...trebuie foarte bine pieptănată, ca să nu se strecoare rude de prin alte păduri care să voteze fără să aibă dreptul. Oare de unde i-o fi venit ideea asta? Să se mai fi folosit cândva sistemul? Că sistemul alunelor şi morcovilor daţi cadou în campanie e vechi şi arhicunoscut.
Va fi, deci, un weekend plin de evenimente. 
Alegeri în pădurea care se vrea verde-crud, dar e cam uscată şi şifonată, decernarea premiilor Oscar...
La Los Angeles e linişte, se vizionează, se discută...
La pădure se latră, se urlă, se fac şi se desfac alianţe de o săptămână.
Încurcă-i, drace, că eu mă amuz privindu-i! 

Pumnul in gura

Sa se termine odata cu alegerile astea, ca m-am saturat!
Atatea patimi ies la iveala te miri de unde! Atatia prieteni devin dusmani de moarte pentru simplul motiv ca cineva incearca sa sustina pe unul dintre candidati, iar celalalt nu e de acord.
Si, daca oamenii ar incerca sa aduca argumente in FAVOAREA unuia sau altuia dintre cei doi, tot ar fi bine.
Dar nu! Conform principiului "cine nu-i cu mine e impotriva mea",il umplem de invective si rahat aruncat cu lopata pe amaratul care isi "permite" sa aiba o alta parere.
Oare vom invata vreodata lectia tolerantei?
Am trait 50 de ani de comunism in care ni s-a tinut in mod constant pumnul in gura.
Acum avem libertatea de a spune cam tot ce ne trece prin minte, dar noi nu facem altceva decat sa ne bagam pumnul in gura unii altora.

Probabil ca dupa alegeri, inca vreo saptamana, vom mai auzi tunete si fulgere de manie, dupa care apele se vor linisti.
Numai ca zecile de jigniri aduse intre prieteni cu pareri politice diferite nu se vor sterge atat de usor.
Oare chiar merita sa ne pierdem prietenii pentru simpla satisfactie de a ne fi aratat muschii?
Spunea cineva odata ca mintea conduce pumnul si nu invers.
Oare?