Reclame, reclame!

 In anii ´90, au inceput sa apara reclamele la televiziune.

Reclame facute prin alte tari la produse pe care nu prea le mai vazusem pana atunci.

Ai zice ca industria reclamelor ar fi trebuit sa prospere si pe plaiurile dacilor liberi in cei peste 30 de ani trecuti. N-ai sa vezi!

Subiectul este exhaustiv. Sunt atat de multe reclame, incat e greu sa faci un top.

De departe, cele mai multe sunt reclamele la medicamente si la suplimente alimentare. Ai zice ca suntem un popor bolnav cronic. Un calup de publicitate, indiferent pe ce canal, contine cam de doua ori mai multe reclame la medicamente/suplimente alimentare decat la orice altceva.

Pe langa faptul ca suplimentele alea alimentare sunt un fel de frectie la picior de lemn, si reclamele sunt complet tampite.

Hai sa ne gandim la acel Linex, care se ia impreuna cu antibioticul.

Se ia, timp de doua saptamani, la 3 ore dupa antibiotic, da? Cine ia antibiotice timp de doua saptamani? In general, tratamentul cu antibiotic nu dureaza mai mult de 3-4 zile. Bun. Admitem ca bagi antibiotic in nestire. Majoritatea se iau o data la 6 ore. Conform minunatei reclame, din 3 in 3 ore, iei ceva: antibiotic sau supliment. Punem pariu ca, cel tarziu in ziua a treia, nu mai stii ce anume trebuie sa iei si la ce ora? Ca sa nu mai vorbim ca-ti faci ferfenita somnul de noapte.

La fel de tampita (drept dovada, nici nu mai stiu la ce supliment e) e aia in care vine o tipa, o gaseste pe ma-sa pe scara mesterind nuj ce dracu´si ii trebuie douazeci de secunde ca sa-i spuna ma-sii sase cuvinte. Care cuvinte, in loc sa fie "da-te jos ca fac eu ce e de facut" sunt un soi de intrebare retorica fara niciun rost.

Si, ca sa nu ma leg numai de suplimentele alimentare, imi vine in minte ceva gen bomboana pe coliva: reclama Glovo.

N-am vazut ceva mai cretin. Niste marionete dezarticulate care par manuite de un papusar beat si un text dadaist. Cuvinte insirate fix ca sa dea din coada si care n-au absolut nicio legatura cu firma de livrari la domiciliu. Bine, n-au legatura nici intre ele.

Si cand ma gandesc la cati bani plateste o firma pentru crearea unei reclame si pentru difuzarea ei. Chiar arunci banii asa, pe fereastra, fara sa te gandesti ca te faci naibii de ras cu asa reclame?

Banca de rezerve

 S-a vorbit si scris o grămadă despre cartea lansata cu surle si trâmbițe, "Spare".

Era sa spun "scrisa de Printul Harry", dar cred ca as fi greșit. 

N-am reușit sa găsesc ediția in limba engleza. Exista numai in format e-Book, ceea ce, pentru mine, e un no go. Am citit ediția in limba franceza cu speranța ca e o traducere onesta.

Cartea se citeste usor. Motiv pentru care inclin sa cred ca se datoreaza unui ghost-writer. Capitole care dezvolta si continua lin si logic subiectul, ordine cronologica.

Ceea ce povesteste "autorul" e alta treaba.

Ok. Inteleg. Sunt amintirile lui, este modul lui de a intelege si interpreta faptele.

Ceea ce sare in ochi de la inceput e trauma profunda resimtita de la moartea mamei sale. Si e de inteles. Un copil de 12 ani care nu pricepe unde a disparut mama sa si de ce toti ii spun ca ea nu se mai intoarce. Si pe care el continua, inca mult timp, s-o astepte.

Aceasta trauma pare sa nu fi disparut complet si asta da cititorului senzatia de un pic de paranoia.

La aparitia cartii, foarte multe voci l-au acuzat ca prea mult "da din casa". Da. O face.

Monarhia britanica e una dintre cele mai vechi din Europa si inca mai functioneaza dupa legi si cutume anacronice, vechi de cateva sute de ani.

Nu e nevoie sa citesti "Spare" ca sa-ti dai seama ca familia regala britanica e o familie disfunctionala. Si nici nu afli asta din tabloide ci din media "serioasa" si impartiala. (Bine, "media impartiala" suna putin ca o contradictie in termeni). Iar disfunctionalitatea asta e scoasa in evidenta, ca un neg pe varful nasului, de presa aia care e a patra putere in stat si care, pentru un cititor sau un click, calca pe cadavre.

Citind cartea, constati ca presa si, in special, acea fauna numita paparazzi sunt personaje principale.

Aceasta fauna sta cu ochii pe orice persoana publica iar britanicii se trezesc in fiecare dimineata cu gandul sa vada ce a mai facut vreun membru mai mult sau mai putin proeminent al familiei regale. Am constatat asta, cu ochii mei, vazand cat de rapid dispar tabloidele de la chioscurile de ziare.

Harry e demonizat pentru ceea ce a dezvaluit in carte.

Petreceri stropite cu alcool, cate un joint fumat. Adica, lucruri pe care le face majoritatea tinerilor la un moment dat. Atata doar ca majoritatea aia nu are zeci de camere foto indreptate spre ea.

Harry e demonizat pentru ca a recunoscut uciderea unor talibani. In RAZBOI, da? Intr-o situatie in care, daca nu ucizi, esti ucis.

E demonizat pentru faptul ca si-a luat familia si a cautat un loc mai linistit unde sa traiasca exact ca orice familie normala. Si a facut asta intr-un moment in care nu mai era demult "rezerva"; era deja al saselea in ordinea succesiunii, deci cu 1% sanse sa ajunga pe tron.

Foarte multe dintre faptele expuse in carte pot fi verificate cu un simplu click pe "The Sun". Un exemplu de "asa nu" in jurnalism.

Ceea ce nu poate fi verificat sunt relatarile conversatiilor private din familie. Iar aici, avem doar varianta lui Harry. Varianta care e, clar, subiectiva. Ceea ce ma duce cu gandul la o incercare de a scoate ceva profit in baza unor dezvaluiri care nu pot decat sa dauneze.

O abordare infantila -as zice- pe principiul "i-am dat un pumn, dar el a inceput".

Concluzia mea, PERSONALA, dupa citirea cartii, este ca am citit 500 de pagini de frustrari adunate in peste 20 de ani. Unele justificate, altele care mai bine ar fi ramas in notitele unui psiholog.

Nu pot sa spun ca e o carte care trebuie citita, dar nici ca e un no go.

Daca, insa, cineva e dispus sa citeasca si altceva decat eternele fituici de "dezvoltare personala", e o carte a carei lectura nu pune mari probleme. 

Problemele apar numai daca te apuci de comentat fara s-o fi citit.