Où sont les neiges d'antan?

BREAKING NEWS!!!! Ninge! E viscol! Si, culmea, in ianuarie!
Jumatate de tara e paralizata de viscol.
Viscol anuntat de vreo cateva zile, asa incat doar cineva care traieste in vreo pestera n-a avut ocazia sa afle.
Si totusi, iata ca sute de masini sunt blocate de nameti pe diverse drumuri, de la ulitele desfundate din Cuca Macaii pana la nobilele autostrazi.
Vazand zecile de masini blocate pe A1, stau si ma intreb cum naiba a ajuns specia umana la asemenea stadiu de involutie incat si-a pierdut unul dintre cele mai importante instincte: cel de conservare.
Sa admitem ca un sfert din cei care se vanturau azi pe drumuri aveau treburi, transportau marfuri mai mult sau mai putin perisabile. Dar ailalti? Ce dracu' cautau, pe viscolul ala, pe sosele care - o stiu si copiii- se blocheaza imediat ce cad trei fulgi de zapada?
In mai putin de o saptamana, am fost cu totii martorii impotentei unor autoritati care par complet rupte de realitate.
Cu mobilizarea stam foarte bine. Mai prost stam cu coordonarea.
In 1912, Titanicul a fost gasit in 4 ore, in mijlocul Atlanticului.
In 2014, au fost necesare 7 ore ca sa fie gasit un avion prabusit pe un munte cat o batista.
In conditii de viscol, pe autostrada, un accident in lant a blocat circulatia pe zeci de kilometri. Garcea n-a fost nici macar in stare (desi era prezent la fata locului) sa dirijeze cumva carnatul de idioti plecati la drum in asa fel incat sa ramana libera banda de urgenta. Mai mult! Un Garcea mai mare-n grad declara sententios ca accidentul s-a produs pentru ca mergeau aia cu 100km/ora. Poftim? Nici daca aveau tancuri, n-ar fi reusit asemenea performanta in conditii de viscol si de vizibilitate cat sa-ti ghicesti varful nasului.
Am vazut medicii de la SMURD, cu echipamentul in spinare, alergand, pe jos, prin viscol si nameti, pentru ca masina SMURD nu avea pe unde sa se strecoare. Si echipamentul ala nu parea sa fie prea usurel.
Toate balbaielile astea ma duc cu gandul la filmele cu prosti.
Din fericire, desi in accidentul de pe autostrada au fost implicate vreo 15 masini, nu a fost nimeni grav ranit. Altfel, murea si ala cu zile, pana reuseau bietii medici sa ajunga la el.
De ani de zile, la fiecare zapada, aceleasi drumuri se blocheaza. Nu inteleg de ce, daca tot nu sunt utilaje care sa le deblocheze, nu sunt macar inchise drumurile cu pricina, ca sa nu mai asistam, mereu, la aceleasi balbaieli penibile. Iar cand ma gandesc la inchiderea drumului, nu ma refer la anunturi facute pe posturile de radio sau televiziune, ci la baraje instalate la capetele respectivelor drumuri. 
Si, pe cat posibil, la inchiderea drumurilor FARA masini pe ele.
Nu s-a terminat nici macar prima luna din an si deja am avut, cu totii, de doua ori, imaginea impotentei autoritatilor care, in lipsa unei coordonari, isi dau cu stangu-n dreptu'. Mai sunt 11 luni in care pot fi inundatii, alte avioane prabusite, avalanse si, bomboana pe coliva, vreun cutremur mai viguros.
Daca lucrurile se vor desfasura in continuare la fel, preconizez ca in decembrie, nu va mai avea cine sa aleaga noul presedinte; vom fi morti cu totii.
 

Tăt primaru-i fruncea!

Inca de cand a aparut luminoasa idee a descentralizarii, ma tot gandesc ce-ar presupune asta in unele domenii.
Presupune sa lasi spitale si scoli la mana unor primari si consilieri.
Cand e vorba de orase mari, e clar ca, in fiecare unitate de genul asta, va exista un reprezentant al Primarului, in general o persoana din unitatea respectiva, care sa fie la curent cu problemele.
Nu stiu cum e organizarea in spitale (sincer, nici nu simt nevoia). Stiu insa, cam cum se desfasoara lucrurile in scoli.
Conform legii, in afara de cadre didactice, reprezentanti ai parintilor si agentilor economici, din Consiliul de Administratie al unei scoli mai fac parte si un reprezentant al primarului si unul al consiliului municipal/local.
Toate bune si frumoase dar, ce te faci cand in CA al unei scoli dintr-o comuna (altminteri mare si bogata), consilierul si primarul se intampla sa fie cei mai aprigi dusmani? Din ce motive...e problema lor si NUMAI a lor!
Iata ce se intampla:
In timpul sedintei de CA, niciunul dintre cei doi (altminteri "intelectuali" amandoi) nu se abtine de la a arunca invective catre celalalt. Invective formulate intr-un limbaj care l-ar face sa roseasca si pe un birjar cu vocabularul foarte dezvoltat si colorat.
Se injura ca la usa cortului, in prezenta cadrelor didactice si a parintilor stupefiati.
Si, cum "discutia" din sedinta s-a terminat in coada de peste, ea va continua la iesire, in drum, in fata scolii, prin folosirea de argumente contondente.
Si, toate astea, spre deliciul copiilor aflati in recreatie si asistand la tot circul gratuit oferit cu darnicie de mai-marii comunei.
Pumni, picioare, nasuri insangerate ca intr-un film de mana a cinspea, cu Stallone si Seagal.
Si vorbim despre un primar care nu are nicio ezitare in a injura oricand si pe oricine are el chef. 
Vorbim despre un primar care considera ca profesorii nu fac niciun fel de educatie elevilor si, mai ales, nu le ofera acestora exemple meritorii, de urmat.
Deci...despre ce vorbim?
Asta e omul care va hotari care sunt nevoile scolii si ale celor care o frecventeaza?
Asta e omul care, ca "prim gospodar" al comunei ar trebui sa fie un fel de Fecioara Maria in ochii consatenilor sai mai mici sau mai mari?
Asta e omul care spera sa fie votat de parintii care, deunazi, cand le-au venit acasa odraslele de la scoala, au aflat cu amanunte picante despre cum se batea primarul cu consilierul in fata unei scoli intregi?
Pe mana unor astfel de oameni ajung scolile, spitalele/dispensarele, politia "descentralizate"?
Astept cu interes si nerabdare discursul "moralizator" pe care acest primar va avea nesimtirea sa-l tina la inceput de an scolar. Pentru ca sunt ferm convinsa ca nu va rata ocazia unui discurs.
Si mai-mai ca imi vine sa-l rog sa bage in discurs si cateva cuvinte despre violenta in scoala. Nu de alta, dar se pricepe de minune la subiectul asta.

Macaroane fierte

Imi amintesc de un banc vechi:
"Bulisor, 5 ani, il intreaba pe tata Bula:
-Tati, ce-i ala un impotent?
La care Bula, incurcat si dupa un timp de gandire:
-E ca si cand ai juca Marocco cu macaroane fierte."
Am senzatia ca exact asta au jucat o gramada de autoritati, ieri, dupa accidentul aviatic de langa Cluj.
E drept, au fost si cateva circumstante nefavorabile: accidentul produs la caderea serii, padurea, altitudinea la care s-a oprit avionul, terenul accidentat, frigul.
Oamenii s-au mobilizat rapid.
In primul rand localnicii, care cunosteau zona.
Apoi un club de off-road, cu masini care pot merge si pe unde vor ele, nu numai pe unde vrea drumul.
Medici, SMURD, politie, jandarmi.
Un singur lucru a lipsit: coordonatele exacte ale avionului aterizat fortat. Sau, macar o raza de cautare restransa.
In conditiile in care un avion nu merge haotic ci dupa un plan de zbor foarte precis, cu o ruta precisa si pe un culoar de zbor bine delimitat.
In conditiile in care e vazut pe radarele controlorilor de zbor de pe parcurs; cand iese din raza de actiune a unui radar, intra in raza altuia.
In conditiile in care, daca un avion dispare de pe radar, se stiu precis coordonatele ultimului loc unde a fost vazut si se declanseaza imediat cautarea.
In conditiile in care, dupa accident, cand TOTI cei 7 ocupanti erau inca in viata, s-a comunicat telefonic pana la epuizarea bateriilor. Adica, fiecare a vorbit la telefon, in draci, cu o gramada de lume.
In conditiile in care, orice avion este dotat cu un sistem care, in caz de accident, intra automat in functiune si semnaleaza pozitia avionului.
Toti cei care au pornit in operatiunea de cautare si salvare au mers la ghici. Au orbecait in nestire, pe coclauri, avand coordonate gresite, schimbate de vreo trei ori, o raza de cautare de vreo 20kmp si harti...turistice (sic!).
Si stau si ma intreb ce naiba au facut SRI si STS cu echipamentele lor sofisticate de ascultare?
Ce naiba au facut companiile de telefonie care ar fi putut usor afla coordonatele apelurilor care se tot desfasurau?
Sapte oameni au stat, in creierul muntilor, mai bine de 8 ore, in frig, in intuneric, raniti, asteptand cu infrigurare salvatorii care nu mai veneau.
Intre timp, doi dintre ei au murit. Probabil din cauza ranilor, a hipotermiei...o sa aflam peste vreo doi ani, cand se va termina ancheta. 
Unul dintre cei care au murit este pilotul avionului care, din cate vad, concureaza cu sanse mari la titlul de "vinovat de serviciu", conform principiului mioritic "mortu-i de vina".
Si uite-asa, vreo 200 de macaroane fierte au umblat bezmetice juma' de zi pana ce un padurar a reusit, fara coordonate, cu mijloace "tehnice" de secol XVIII, sa gaseasca supravietuitorii.
Poate se gandeste Ministerul Sanatatii sa puna Viagra pe lista compensatelor?

Cu petitia-n protap (addenda)

Scriam, deunazi, despre jalbele pe care le tot trimitem pe la diversi "licurici".
Jalbele astea, sub forma de petitii online, devin din ce in ce mai patetice.
E chiar distractiv sa vezi cum niste jurnalisti cu ceva experienta se extaziaza in fata numarului de semnaturi de pe o petitie online.
Cat sunt ei de convinsi ca Licuriciul Cel Mare va citi, cu sufletul la gura, fituica semnata de vreo suta de mii de romani. Adica, el a citit si a raspuns public la o petitie semnata de 30 000 de americani si n-o sa raspunda la asta?
 Nu! N-o sa raspunda! 
Aia 30 000 de americani erau 30 000 de potentiali alegatori, asa ca reprezentau o forta.
Cei o suta de mii de romani sunt o suta de mii de persoane aflate la cateva mii de kilometri, intr-o tara obscura, a carei asezare pe harta nu e prea clara pentru americani si care nu prea voteaza nici macar pentru interesul tarii lor, necum pentru Licurici.
Am mari indoieli asupra faptului ca ar da cineva, oricine, doi bani pe vreo petitie din asta online.
Mai ales ca multe dintre ele sunt de un ridicol desavarsit. Si -bomboana pe coliva- total agramate si lipsite de logica.
Oricum, agramate sau nu, logice sau nu, inteligente sau nu, nimeni nu le ia in seama. Mai ales intr-o tara ca Romania, in care totul trebuie sa fie pus pe hartie, daca se poate, in 5 exemplare, trimis prin Posta (ca, pana ajunge, ai si uitat ce cereai in petitie), asezat intr-un teanc de vreo doi metri si, poate, cu putin noroc, citit de cineva. Dupa care, petitionarul are de asteptat 30 sau 60 de zile (cred ca asta depinde de lungimea cuvintelor folosite in petitie) pentru a primi un raspuns standard care se potriveste la orice intrebare, incepand cu "cat e ceasul?" si terminand cu "care sunt efectele incalzirii globale?"
Asa incat, intr-o tara in care nimic nu functioneaza pe principii logice, petitiile de genul asta mi se par campionate de munca in zadar si de timp pierdut cu semnatul.
E doar parerea mea!

Jalba-n protap

Iar!
Din nou!
A nu stiu cata oara, jalba romanilor este purtata spre curtea americanilor.
Lasa ca si "licuriciul" pune botul la orice!
Acum doi ani, a fost suficient ca un europarlamentar sa fluture cuvintele "lovitura de stat", ca Licuriciul a si trimis fuguta un trepadus sa vada tancurile, luptele de gherila, sa auda impuscaturi si sa citeasca la lumina trasoarelor.
Cam din trei in trei zile, la Ambasada SUA, cate o "autoritate" din Romania face antecamera. Mai ales, reprezentanti ai Justitiei "independente".
( Independenta de ce? De vointa romanilor? De legi? Inca nu m-am prins)
Ieri, alt catelus al Licuriciului a debarcat, cu surle si trambite, in Romania.
O doamna scundaca, putin cam grasuta (o iertam, ca vine de la "tata lu' hamburger"), cu mari probleme de exprimare. In trei minute de discurs, am reusit sa numar vreo cinspe de "ăăhh...". Asta, pana am pierdut sirul si am renuntat.
Mult mai coerent a fost Ministrul de Externe care, desi cu accent specific Europei de Est, a avut un discurs legat si fara poticneli de elev scos la tabla a doua zi dupa o betie crancena.
Doamna scundaca a ascultat, cu blandete, jelania Presedintelui care nu mai poate cu subordonarea Justitiei de catre politic. Mai-mai ca plangea bietul om de mila judecatorilor si procurorilor hartuiti pana si in vis, de oricine are o parere si si-o exprima, mai mult sau mai putin oficial.
Evident, in discursul incoerent al doamnei, tema principala a fost "urecherea" politicienilor care baga bete in rotile asa bine "unse" ale tipei legate la ochi (si cu dopuri in urechi, as zice...dar nu se vad).
Colac peste pupaza, a mai aparut si o petitie online, in care niste "lideri de opinie" isi dau cu presupusul despre subordonarea aceleiasi Justitii si cer Licuriciului sa intervina...sa faca dracului ceva, deh!
Din 20 in 20 de minute, suntem tinuti la curent cu numarul de semnaturi de pe acea petitie, de parca ar avea vreo importanta ca sunt doua sau doua sute de mii.
De parca Licuriciul n-are altceva mai bun de facut decat sa citeasca povesti nemuritoare dintr-o tarisoara despre care nu e prea sigur daca e in Africa sau in Europa, daca are capitala la Bucuresti sau la Budapesta, daca locuitorii nu sunt cumva canibali sau...ceva.
Personal, am intrat o singura data pe site-ul cu petitii si mi s-a parut de un ridicol monumental. A doua oara nu mai fac prostia!
Ma deranjeaza, insa, faptul ca noi, romanii, suntem tot timpul, cu jalba-n protap.
Mai intai am pupat toate cururile posibile ca sa intram in NATO.
Apoi, am pupat iar, la greu, ca sa intram in UE.
Acum, continuam sa pupam pentru spatiul Schengen.
Intre timp, ne plangem ca UE ne impune tot felul de restrictii, care de care mai bizare si mai absurde.
De ce dracu' nu putem sa stam noi potoliti pe curu' nostru?
De ce dracu' nu ridicam odata ochii din pamant si nu ne impunem SI punctul nostru de vedere?
De ce dracu' stam tot timpul cu ochii in curtea vecinului, parandu-ni-se ca vaca lui da mai mult lapte, ca florile lui sunt mai cu mot, ca iarba lui e mai verde?
Acum, astept, fara nerabdare, sa vad cam cat timp va trece pana cand jalba la Licurici va fi definitiv si irevocabil ingropata pe o pagina de internet pe care n-o citeste nimeni. 

Something old and something new

Nu. Nu ma refer la faimosul obicei de nunta american, ci la cu totul altceva: la unul dintre sporturile mele preferate.
Este vorba de Formula 1.
Inca de cand eram adolescenta, am urmarit cursele de F1. In mod absolut de neinteles, chiar si in vremurile tulburi, cand televiziunea avea doar doua ore de program pe zi in timpul saptamanii, duminica se putea vedea cursa...atunci cand era cursa.
I-am vazut pe Fittipaldi, pe Niki Lauda, pe Ayrton Senna, pe Damon Hill.
Am vazut curse care se castigau sau se pierdeau pe ultimii metri.
Am vazut curse in care Regulamentul nu ucidea spectacolul.
Una peste alta, pana acum 6-7 ani, chiar urmaream cu sufletul la gura fiecare cursa, de la cap la coada.
Acum, de ceva timp incoace, mai-marele Bernie, nemaiavand, in mod clar, toate tiglele pe casa, schimba regulile in fiecare sezon.
Mai intai a impus un singur producator de pneuri. De ce ma duce asta cu gandul la licitatiile din Romania, la care nu participa nimeni, dar castiga cine trebuie?
Apoi a interzis alimentarea in timpul cursei.
A "uniformizat" masinile, cu foarte mici exceptii care par a fi mai mult niste artificii, la limita regulamentului, ale inginerilor.
A introdus in calendarul competitional o gramada de circuite care incarca ingrozitor programul, dau peste cap bioritmul tuturor prin repetatele schimbari de fus orar, duc sfarsitul sezonului pana la inceputul sezonului de ski si nu aduc, intotdeauna, veniturile scontate. Asta, ca sa nu mai amintesc date de desfasurare "batute in cuie", fara a se tine seama de conditiile climatice. O cursa in India sau in Malaezia, in timpul musonului, e o cursa ratata pentru toata lumea. Numai Bernie nu pricepe asta!
In ultimii ani, in F1, a aparut un nou "copil-minune": Sebastian Vettel.
Este comparat mereu cu compatriotul sau, Schumacher si, din pacate, comparatia nu-l avantajeaza deloc.
Nu am fost niciodata fan Schumacher, asa cum nu sunt nici fan Vettel, dar nu pot sa nu observ diferenta imensa de valoare.
Vettel are o masina absolut fantastica si o echipa de ingineri pe masura. Uneori, chiar ma intreb cam ce-ar iesi daca ar lua cineva la puricat, bine de tot, masina aia; prea merge-ceas...uneori am senzatia ca va decola. 
Masina asta, chiar si condusa de Karthikeyan, tot ar iesi pe primul loc.
Vettel pleaca, in cele mai multe cazuri, din pole-position, tasneste ca din pusca, se instaleaza la 15-20 de secunde de urmatorul pilot si isi face cursa monoton, fara emotii, depasind doar pe amaratii carora li se falfaie steagul albastru si facandu-si sponsorul sa-si roada unghiile pana la coate. Si, cand nu pleaca din pole, castiga "la boxe" sau...abandoneaza.
Foarte rar l-am vazut depasind pentru a castiga o pozitie iar cand o face, o face cuminte, pe linia dreapta si foarte rar pe viraje si aproape niciodata pe exterior.
Vettel e un sofer, nu un pilot.
El si Bernie Ecclestone au reusit sa ucida, in ultimii ani, tot spectacolul Formulei 1.
Este foarte adevarat ca, de cand a murit Ayrton Senna, masinile au devenit mai sigure. Au mai fost accidente grave, dar nu mortale.
Insa de aici si pana la uciderea oricarui spectacol e cale lunga. 
Masinile sunt controlate electronic de la primul la ultimul surub. In curand, nici de piloti nu va mai fi nevoie. Sau ii vor aseza pe toti pe un rand, le vor da cate o telecomanda si, astfel, ne vom uita ca la GTA.
Mi-e dor de cursele alea in care cate un pilot mai smulgea furtunul de alimentare, altul mai scotea degetul mijlociu, altuia ii murea motorul cu 20 de metri inaintea liniei de sosire. Mi-e dor de cursele in care depasirile se faceau pe pista, nu la boxe. Mi-e dor de cursele in care cauciucurile uzate erau schimbate cu altele noi, ori de cate ori era nevoie.
Da doamne sa nu apara masinile electrice in F1!!!
 

Uscaciunea interioara

Din pacate sau, poate, din fericire, ne-am nascut in Romania. 
Nu am ales asta, asa cum nu ne putem alege parintii.
In mod clar, nu traim intr-o lume perfecta, nu traim intr-o tara perfecta. De fapt, ma indoiesc de existenta unei lumi perfecte si a unei tari perfecte.
E lucru stiut si demonstrat ca nimeni nu e perfect multumit cu ceea ce are; vrem mereu altceva, vrem mai mult, vrem mai bine.
Din pacate, in ultima vreme, observ ca sportul national, in Romania, a devenit incrancenarea, negarea, improscarea cu noroi a orice.
Da! Salariile sunt mici! Insuficiente, in cea mai mare parte a cazurilor.
Da! Somajul a atins cote alarmante.
Da! Preturile o iau razna de 15 ori pe zi.
Da! Justitia nu mai e demult oarba; a devenit o adevarata ruleta ruseasca.
Da! Guvernul isi tot da cu stangu-n dreptu' de cate ori poate.
Da! Codul rutier se schimba in fiecare luna de ti-e si frica sa mai bagi cheia in contact sa nu cumva sa te pricopsesti cu vreo amenda pentru plata careia muncesti un an de zile.
Da! Proiectul Rosia Montana a invrajbit o gramada de oameni impotriva altei gramezi de oameni.
Da! Cainii maidanezi au scos ce-a fost mai rau din oameni, facandu-i sa se improaste unii pe altii cu invective care de care mai josnice.
Si as putea continua inca mult.
Se pare ca deviza tarii a devenit "Cine nu-i cu mine e impotriva mea!".
De ceva timp incoace, observ, pe Facebook, un adevarat razboi.
Oameni care nici nu se cunosc intre ei, isi arunca unii altora sageti otravite pentru simplul motiv ca unii indraznesc sa aiba si sa enunte o parere diferita de a altora.
Sunt oameni care se incapataneaza sa posteze de zeci de ori aceleasi idei, pline de ura, la adresa a tot ce se intampla in tara.
Sunt oameni care nu mai vad nimic altceva decat obiectul (sau obiectele) urii lor. 
Ma uit, citesc si ma intreb cat de uscati pe dinauntru pot fi acesti oameni.
Ma gandesc ce urata trebuie sa fie viata cuiva care nu mai e in stare sa vada nimic frumos, a cuiva care se trezeste si se culca intr-un ocean de ura si de nemultumire.
Am incercat sa intreb un astfel de om, suparat pe lume si pe viata, daca isi mai aminteste cand s-a bucurat ultima data la vederea unui curcubeu sau a zambetului unui copil. Mi-a raspuns, cu incrancenare, bineinteles, ca habar n-am cati copii nu pot zambi pe lumea asta.
Mi se pare cel mai cretin argument, servit cu regularitate, cand nu ai argumente sa contrazici.
Daca fiecare dintre noi, infruntand toate greutatile, luptandu-ne sa supravietuim, am incerca sa ne facem propriii copii sa zambeasca, toti copiii ar putea sa ne bucure cu zambetele lor.
In ritmul asta, vom deveni un popor de incrancenati care vom creste niste copii incrancenati, pe care ii vom invata sa urasca, sa dispretuiasca iar cuvantul "bucurie" va fi exclus din dictionare.
Mai nou, de vreo luna incoace, urmaresc zambind, cum, pe Facebook se "naste" un nou partid.
Evident, cel mai bun, cel mai cinstit, cel mai belicos impotriva a tot ce nu merge bine in Romania. 
Evident, nu aduce nimic nou fata de ce clameaza toate celelalte partide mai mult sau mai putin obscure. Nu propune nicio solutie; doar insira probleme. Probleme pe care, in fond, le cunoastem cu totii; ne lovim zilnic de ele.
Probabil, va fi un nou partidulet care, pana la urmatoarele alegeri, va strange ceva fonduri din cotizatii, va impinge un deputat obscur in Parlament, dupa care se va alia repede cu partidul majoritar, ca sa mai prinda o ciozvarta de ciolan.
Dar e un partid doldora de "intransigenti" gata sa se lupte cu coruptia, cu guvernul, cu presedintele, cu Uniunea Europeana, cu toti cei care nu-l voteaza si cu morile de vant. Un partid ale carui idei imi amintesc de Marat si Robespierre si de ridicolul lor Directorat.
Intre timp, eu ma lupt sa supravietuiesc dintr-un salariu de mizerie dar ma bucur ori de cate ori imi strang copilul in brate, ma bucur cand vad culorile toamnei in copaci sau cand, de dupa norii negri, soarele imi lumineaza orizontul.
Incrancenarea o pastrez pentru mine, n-o impun nimanui si incerc, cu puterile mele, sa traiesc in tara pe care nu mi-am ales-o dar pe care o iubesc, cu bune si cu rele.