Divort in stil...mioritic

Gata! S-a terminat luna de miere! USL divorteaza. Sau PNL divorteaza...Ce mai conteaza cine?
Chestia e ca se comporta toti ca niste copii care isi strica unul altuia jucariile.
Mai ramane sa auzim celebrul "Tanti mama lu' Victor!!!"
De doua saptamani, copresedintii se invart ca niste cocosi unul in jurul altuia, se stropsesc unul la altul, se acuza, se apara, isi cauta aliati si-si inventeaza dusmani.
Si au reusit sa creeze o asemenea harababura ca nimeni nu mai intelege nimic.
Si, cand spun "nimeni", ma refer la alegatorul care, in decembrie 2012, a pus stampila pe o caseta de la care spera ceva.
Chiar daca multi dintre noi am votat negativ, am facut-o tot in speranta ca ceva va incepe sa functioneze normal.
In primii ani de dupa '89, se dadea vina pe "greaua mostenire". 
Acum, la 24 de ani dupa '89, pe ce mai dam vina?
Ne agatam de niste ineptii, aparute de te miri unde si, daca nu ajungem la o intelegere, asa cum vrem NOI, ne luam carpele si papusile si plecam.
Mi se pare pur si simplu halucinanta ideea cu jdemii de vice-prim ministri. 
Cui ii folosesc ei? De unde ideea asta asa...deodata?
Guvernul ar deveni un fel de copil cu mai multe moase.
Da bine la CV sa scrie ca, timp de 2-3-4 luni ai fost vice-prim ministru? Mai sare in sus pensia cu 200-300 de lei?
Exact incepuse sa se contureze ideea (care prinde de sute de ani prin alte tari) a doua mari partide, unul de centru-stanga si unul mai de dreapta, care ar fi putut alterna la guvernare. 
In SUA si in Marea Britanie functioneaza! Si nu numai la ei.
De-a lungul istoriei, tara asta a fost calcata si faramitata de nenumarate ori. Chiar nu invatam nimic din istorie?
E asa de greu de inteles ca, impartindu-ne in cincizeci de partidulete, nu vom putea realiza decat un haos perpetuu?
Chiar a mai ramas asa de multa carne pe ciolan incat sa intindem de el din toate partile? Nu e mai comod sa apucam, unul de-un capat si altul de celalalt? Daca tot ne batem pe ciolan!
Nu ca mi-as fi facut vreodata prea mari iluzii in privinta longevitatii unei astfel de aliante.
De la inceput mi s-a parut un fel de struto-camila fortata sa inghesuie trei capete sub o singura palarie, prea mica si pentru unul singur. Trei partide cu trei linii atat de diferite nu puteau convietui prea mult.
Problema e ca n-au reusit sa-si indeplineasca promisiunile facute celor care le-au suit acolo.
Isi arunca peste balcon lenjeria murdara, in drum, fara sa bage de seama ca de undeva, de la etajul de deasupra, cineva ii priveste cu un singur ochi in care sclipeste satisfactia.
Mai copii, nu mai bine va strangeti voi jucariile, frumos, si mergeti la culcare? Ca s-a facut tarziu!

Road to the Oscar, 2014! (Spoiler alert!)

De ceva ani incoace, nu mi-a trecut damblaua de a vedea cat mai multe dintre filmele cu nominalizari la Oscar, indiferent de categoria nominalizarii.
Evident, ma refer la Oscarurile "majore": cel mai bun film, roluri principale/secundare.
Pana acum, dintre nominalizarile de anul asta, am vazut deja cateva si mai am inca vreo trei de vazut.
12 Years a Slave: actiune predictibila, fara mari surprize, decat, poate, cea facuta de Chiwetel Ejiofor in rolul principal. Un rol greu, jucat cu mult talent. Dupa Django Unchained de anul trecut, cam greu sa ma mai impresioneze ceva pe aceasta tema.
Gravity: un film aproape fara actiune, dar care m-a tinut cu sufletul la gura din cateva motive. Unul ar fi impresia extraordinara pe care ti-o da un film aproape integral in slow-motion. Un altul ar fi curiozitatea de a vedea o actrita de filme B (cu indulgenta) "tinand" un film intreg. Surpriza a fost ca a si reusit! Din pacate, nu-mi pot alunga din minte, cu niciun chip, zambetul continuu pe care mi l-a provocat ideea de a prezenta spatiul cosmic sub forma unui cartier in care, daca nu ai zahar de o cafea, dai o fuga pana la vecinul Sputnik iar daca respectivul nu e acasa, la doua cvartale mai incolo, pe stanga, in Cartierul Chinezesc, imposibil sa nu gasesti ce-ti trebuie. Chiar si cu eticheta scrisa in limba chineza, zaharul e tot zahar.
Dallas Buyers Club: dupa multe filme pe acelasi subiect (bolnavii de SIDA/infectatii cu HIV), acesta mi s-a parut deosebit. Poate pentru ca, traind in Romania si cunoscand sistemul medical de aici, am avut tot timpul o senzatie de déjà-vu. Un rol exceptional face Matthew McConaughey care sufera o schimbare dramatica de la redneck-ul mitocan din primele minute, numai muschi si sex, pana la epava, cu 40 kg mai usoara, de la sfarsit.
Nebraska: un film alb-negru, ca o piesa de Henrik Ibsen, in care decorul aproape ca nu mai are nicio importanta, fiind strivit de jocul magistral al actorilor. Din pacate, nu cred sa fie genul care sa ia Oscarul cel mare, nefiind genul de film ale carui incasari sa arunce in aer box-office-ul.
Captain Phillips: eh...uite un film pe placul americanului mijlociu, care se lupta sa-si plateasca ipoteca, sa-si trimita progenitura la colegiu si sa aiba doua masini in garaj. O mica armata navala si aeriana se pune in miscare pentru a scoate din mainile piratilor (deja mai celebri decat Nelson) somalezi pe capitanul unui vas obscur si ruginit care cara ajutoare umanitare in Africa. In mod ciudat, nu pentru Somalia. Tom Hanks si-a mai spalat din pacate (sau, poate Codul lui DaVinci a fost un film prost), dar nici macar el nu reuseste sa salveze un film propagandistic de care Goebbles ar fi fost foarte mandru. Un film, insa, foarte util, mai ales la o luna de la celebrul accident aviatic din Apuseni, ca sa vedem si noi cam cum se mobilizeaza lumea sa gaseasca/salveze UN om, in mijlocul oceanului. Un excelent film didactic.
August Osage County: ca si Nebraska, nu va sparge box-office-ul, dar va ramane intiparit in inima cinefililor prin prestatiile absolut magnifice ale lui Meryl Streep si Juliei Roberts. Meryl Streep ne-a obisnuit deja cu roluri jucate intr-un mod care te face sa nu o uiti niciodata, nici chiar daca ar aparea timp de doar 5 minute intr-un film. Julia Roberts, la care ne gandim mai toti ca la o "pretty woman", face, si ea, un rol secundar exceptional. De altfel, ambele actrite sunt nominalizate si sper din tot sufletul ca macar un Oscar sa ajunga la una dintre ele.
The Wolf of Wall Street: ultimul in lista mea pentru simplul motiv ca n-am reusit sa-l vad. Nu ca nu mi-as fi dat toata silinta; am rezistat, eroic, vreo 40 de minute, dupa care am conchis ca n-am omorat pe nimeni, deci nu merit o astfel de pedeapsa. Din pacate, desi m-am straduit din rasputeri, nu reusesc sa-i gasesc nicio calitate artistica lui Leonardo Di Caprio, in afara de prestatia onesta (dar atat) din Django Unchained. Este unul dintre putinele filme pe care am inceput sa le vad si nu le-am mai putut continua; in general, vad filmele si citesc cartile cap-coada. Asta, in cazul in care nu mi se par mult prea idioate incat sa-mi pierd timpul.
Mai am de vazut vreo trei filme, dar, cred ca deja am o impresie clara asupra viitoarelor premii.
Cum nu sunt fan al pariurilor, nu ma pronunt; ierarhia e strict pentru sufletul meu si, indiferent de parerea criticilor americani, parerea mea nu se va schimba.
Am, deci, in minte, doua clasamente: al meu personal si al Academiei de Film. Numai ca nu prea "bat". 

Jocurile Olimpice Soci-aliste

De vreo 40 de ani incoace, urmaresc, uneori mai interesata, alteori mai putin, Jocurile Olimpice. Si pe cele de vara si, mai ales, pe cele de iarna.
Intotdeauna le-am asteptat cu placere, avand sporturi preferate, pe care le urmaream, uneori, cu mari sacrificii de somn, Olimpiadele desfasurandu-se pe meleaguri ale caror fus orar imi dadea somnul peste cap.
Nu stiu de ce, de data asta, cand competitiile se desfasoara la ore "civilizate" pentru mine, interesul meu tinde, vertiginos, spre 0 absolut.
Ca orice persoana cu oarecari cunostinte de geografie si istorie, stiam ca Soci e o statiune, mai degraba estivala, pe malul Marii Negre, situata la o latitudine apropiata de cea a Mangaliei noastre, dar mai la est, evident. Stiam, de asemenea, ca e (si nu de azi-de ieri) un fel de Vale a Loarei ruseasca; tot Who's who-ul rusesc si, mai apoi sovietic isi are vile, vilute, vilisoare si case de vacanta la Soci.
Una peste alta, nu-mi imaginez absolut deloc Soci inzapezit si populat cu schiori, patinatori, hocheisti, snowboard-eri si jucatori de curling.
Lasand la o parte secretomania specifica regimului Putin, din putinele imagini care au "transpirat" de la locul desfasurarii evenimentului, am ramas cu senzatia de "afara-i vopsit gardul si-nauntru, leopardul".
Toate constructiile alea facute in mare graba imi amintesc de celebrele aerodromuri de carton din jurul Doverului, din timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial, cand geniul englezilor construise, din butaforie, o armata intreaga pe care nemtii o asteptau la Calais.
Totul pare facut in pripa, cu cheltuieli imense si cu perspective sumbre.
Tot evenimentul mi se pare un fel de "cronica unei morti anuntate". Incerc sa-mi imaginez toata infrastructura aia megalomaniaca peste 3-4-5 luni, sau peste un an, gazduind, in ce va mai ramane in picioare, competitii de juniori mici si de amatori care vor sa mai dea jos din burti.
Desi nu se mai pune problema boicotului de la JO de vara de la Moscova, din 1980, sau, macar boicotul nu e chiar oficial, nu suntem, totusi, prea departe.
Totul pare sa mearga pe dos, toata lumea se uita peste umar, teama de atentate teroriste e vie si prezenta.
Am trait aproape 30 de ani in regimul lui Ceausescu.
Am impresia ca sunt in mijlocul unui cosmar in care doar personajul principal e altul: Putin.
Nu pot decat sa sper ca evenimentul se va desfasura cat de cat in bune conditii. Ca nu vor fi ostateci sau victime. Ca spiritul olimpic va prevala asupra intereselor politice.
Daca nu.....scapa cine poate!

Aruncarea pisicii - sport olimpic!

Propun ca aruncarea pisicii sa devina sport olimpic, mai ales ca ar fi, dupa cate stiu, singurul sport care ar putea figura atat in programul JO de vara cat si in al JO de iarna.
Iata ca au trecut mai bine de doua saptamani de la celebrul accident aviatic si biata pisica tot mai zboara peste garduri.
Si sunt o gramada de curti prin care aterizeaza.
Ar fi cam asa:
-Curtea A: serviciul 112;
-Curtea B: STS;
-Curtea C: ROMATSA;
-Curtea D: ISU Alba;
-Curtea E: ISU Cluj;
-Curtea F: pilotul Iovan;
-Curtea G: supravietuitorii.
De mai bine de doua saptamani, pisica zboara, bezmetica, de la o curte la alta, peste garduri de proceduri, instructiuni si competente, garduri care, dupa fiecare aruncare a pisicii, se mai inalta cate putin. Pana cand cineva nu va mai reusi sa trimita pisica, deja ametita rau, PESTE gard si ea se va lovi DE gard, ajungand, sub forma de cadavru insangerat, inapoi in bratele aruncatorului.
Fiecare aruncator de pisica se spala repede pe maini, dand explicatii care de care mai fanteziste si mai aiuritoare.
Ba ca STS nu poate localiza decat telefoanele fixe. Cred ca le localizeaza dupa stratul de praf depus pe ele, ca cine naiba le mai foloseste? Mai-mai ca-mi vine sa mai adaug si curtea H: Romtelecomul.
Ba ca supravietuitorii nu au trimis coordonatele corecte. De parca erau aia obligati sa aiba smartphone-uri dotate cu toate aplicatiile posibile si, in starea de soc in care erau dupa un astfel de accident, sa mai fie si capabili sa foloseasca, la capacitate maxima, sus-numitele aplicatii.
Ba ca, undeva, o institutie dotata cu aparatura ultimul racnet (vezi curtile A,B,C,D,E), nu stia sa transforme niste coordonate zecimale in grade, minute si secunde. Google stie!!!
Ba ca ariile de competenta erau al dracului de departe unele de altele, de nu stia stanga ce face dreapta.
Si ar mai fi multe de spus.
Singura curte in care  pisica nu a ajuns inca (dar se apropie vertiginos), e curtea G.
Nu de alta, dar, daca nu putem sa dam vina pe mort, macar s-o dam pe supravietuitori.
Pe aia care au indraznit sa se tina in viata unii pe altii (atat cat au putut), sa comunice ore in sir cu tot felul de autoritati, una mai "competenta" decat alta, sa dea coordonate clare, dupa care si un copil ii putea localiza pe Google Maps.
Si toata tevatura asta, in conditiile prabusirii unui avion care are un plan clar de zbor si care este urmarit, mila cu mila, de jdemii de radare si turnuri de control, care mai e si dotat cu un sistem care emite semnale in caz de prabusire, semnale ce pot fi receptionate de mai multe tipuri de receptori.
In cazul asta, nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla daca Nea Gheorghe si Nea Ilie s-ar rasturna cu caruta intr-o rapa de vreo 15m adancime, noaptea si n-ar avea la ei decat un telefon antic si medieval cu care, poate, daca ar avea oarece semnal, ar suna la 112 (curtea A). Probabil ca le-ar gasi cadavrele la vara, cand s-o topi zapada. Bun si-asa: macar vor avea vaduvele ce sa ingroape crestineste!

Şi dă-i, şi luptă, şi luptă, şi dă-i!

De cand e lumea si pamantul, generatii intregi se lupta intre ele. Nimic nou sub soare; istoria se repeta!
Toti am fost adolescenti, candva. E o boala care, din fericire, trece. De pojar sau de varsat, mai scapi; de adolescenta, nu.
Toti am avut, in adolescenta, conflicte, mai mici sau mai mari, cu parintii nostri. Unii dintre noi am avut norocul sa avem niste parinti care n-au uitat ca trecusera si ei prin razboiul cu pricina si au tratat cu intelepciune razvratirea odraslelor.
In adolescenta mea, parintii ascultau Gica Petrescu, iar eu ascultam Queen si Pink Floyd. Nu mi s-au reprosat niciodata gusturile muzicale. Si nici nu mi s-a impus ce sa ascult.
Din cand in cand, mama mai stramba din nas cand ma imbracam in stil hippie, dar nu am avut parte de ciocniri violente si, in plus, am constatat singura ca nu-mi statea bine, asa ca am renuntat.
Singura batalie grea pe care am purtat-o in adolescenta a fost cea legata de drumul pe care ar fi trebuit sa merg dupa terminarea liceului.
Pe atunci, in anii '80, era moda inginerilor. Politehnicile aveau, la admitere, sute de locuri, la sute de specializari si, din 5 in 5 ani, ieseau pe banda mii de ingineri. Asa incat, parintii mei au pus piciorul in prag si a trebuit sa trec printr-un examen de admitere la una din specializarile fabricii de ingineri, desi stiau foarte bine ca eram complet handicapata cand venea vorba de matematica, fizica si, in general, de tot ce presupunea oarecare tangenta cu cifrele.
N-am avut incotro: am dat examenul si l-am picat cu brio si cu o medie ceva mai mare decat numarul de clase ale trenului.
Si aici s-a terminat razboiul; dupa esecul rasunator, am luat-o de la capat cu invatatul pentru admitere, de data asta, la Litere, unde aveam talent, chemare si tragere de inima.
Toate astea se petreceau in anii '80, cand parintii aveau timp sa discute cu copiii, sa-si petreaca impreuna timpul liber si cand televizorul era doar o mobila inutila ( cu cele doua ore de program numite "un rahat intre doua telejurnale") iar internetul nici nu se inventase.
Acum, prin natura meseriei, asist deseori la razboaie intre generatii, razboaie care, de data asta, se mai soldeaza si cu victime.
Traim vremuri tulburi, e adevarat. Parintii sunt din ce in ce mai preocupati de ziua de maine decat de sufletul copiilor lor. Parintii, pur si simplu, nu-si mai cunosc propriii copii.
E foarte trist ca, la scoala, invatam o gramada de lucruri din care, de-a lungul vietii, folosim mai putin de jumatate. Dar nu invatam sa fim parinti.
Poate ar trebui infiintata o "scoala a parintilor", obligatorie. Pentru ca, in mod clar, multi oameni n-au nici cea mai palida idee despre ce inseamna sa ai si sa cresti un copil.
Daca ar fi sa impart parintii in categorii, ar iesi ceva de marimea Enciclopediei Brittanica.
Parinti care considera ca, odata iesit pe poarta, dimineata, copilul lor e deja responsabilitatea scolii iar responsabilitatea lor, ca parinti, inceteaza. Sunt acei parinti care nu se intereseaza niciodata de copilul lor, care, uneori, nu stiu nici macar in ce clasa e.
Parinti care considera ca, daca ii dau copilului foarte multi bani si ii cumpara absolut orice viseaza acesta, si-au facut, cu varf si indesat, datoria de parinti. Sunt acei parinti care isi vad copiii cam 10 minute pe zi, care nu au niciodata timp sa asculte ce au copiii lor pe suflet.
Parinti care, cu o severitate demna de un comandant de lagar, controleaza si cenzureaza orice face sau spune copilul lor. Sunt parinti care inca mai traiesc dupa modèle demult perimate, neacceptand ca, independent de vointa lor, lumea evolueaza. Sunt soiul ala de oameni care nu au niciodata niciun argument in afara de "pentru ca asa spun EU".
Si lista de categorii ar putea continua la nesfarsit.
Din pacate, tot mai multi tineri ies invinsi din razboiul intre generatii, devenind niste inadaptati, niste oameni incapabili sa stea pe propriile picioare, niste introvertiti incurabili, fara instinct de conservare. 
Unii dintre ei traiesc astfel o existenta terna, vesnic pe marginea unei prapastii si devin, la randul lor, niste parinti nefunctionali.
Altii, din pacate, aleg sa-si puna capat zilelor din motive care, unui om normal, i-ar parea cel putin ridicole. 
Multi tineri s-au sinucis pentru ca au ramas corigenti sau pentru ca nu au luat bacul. Sunt cei ai caror parinti au reusit sa le infiga bine de tot in cap, ideea ca, daca iau o nota sub 8, nici sa nu se mai intoarca acasa. Asa ca, la prima nota de 7, copiii respectivi aleg sa-si puna streangul de gat.
Ar fi foarte buna o scoala in care parintii, actuali sau viitori, sa afle cum sa comunice cu copiii lor, cum sa-i asculte, cum sa le respecte opiniile, cum sa aduca argumente pro sau contra, cum sa le fie alaturi in orice situatie.
In momentul asta, tot mai multi parinti merg pe principiul "il spalam p-asta, sau facem altul?"

Où sont les neiges d'antan?

BREAKING NEWS!!!! Ninge! E viscol! Si, culmea, in ianuarie!
Jumatate de tara e paralizata de viscol.
Viscol anuntat de vreo cateva zile, asa incat doar cineva care traieste in vreo pestera n-a avut ocazia sa afle.
Si totusi, iata ca sute de masini sunt blocate de nameti pe diverse drumuri, de la ulitele desfundate din Cuca Macaii pana la nobilele autostrazi.
Vazand zecile de masini blocate pe A1, stau si ma intreb cum naiba a ajuns specia umana la asemenea stadiu de involutie incat si-a pierdut unul dintre cele mai importante instincte: cel de conservare.
Sa admitem ca un sfert din cei care se vanturau azi pe drumuri aveau treburi, transportau marfuri mai mult sau mai putin perisabile. Dar ailalti? Ce dracu' cautau, pe viscolul ala, pe sosele care - o stiu si copiii- se blocheaza imediat ce cad trei fulgi de zapada?
In mai putin de o saptamana, am fost cu totii martorii impotentei unor autoritati care par complet rupte de realitate.
Cu mobilizarea stam foarte bine. Mai prost stam cu coordonarea.
In 1912, Titanicul a fost gasit in 4 ore, in mijlocul Atlanticului.
In 2014, au fost necesare 7 ore ca sa fie gasit un avion prabusit pe un munte cat o batista.
In conditii de viscol, pe autostrada, un accident in lant a blocat circulatia pe zeci de kilometri. Garcea n-a fost nici macar in stare (desi era prezent la fata locului) sa dirijeze cumva carnatul de idioti plecati la drum in asa fel incat sa ramana libera banda de urgenta. Mai mult! Un Garcea mai mare-n grad declara sententios ca accidentul s-a produs pentru ca mergeau aia cu 100km/ora. Poftim? Nici daca aveau tancuri, n-ar fi reusit asemenea performanta in conditii de viscol si de vizibilitate cat sa-ti ghicesti varful nasului.
Am vazut medicii de la SMURD, cu echipamentul in spinare, alergand, pe jos, prin viscol si nameti, pentru ca masina SMURD nu avea pe unde sa se strecoare. Si echipamentul ala nu parea sa fie prea usurel.
Toate balbaielile astea ma duc cu gandul la filmele cu prosti.
Din fericire, desi in accidentul de pe autostrada au fost implicate vreo 15 masini, nu a fost nimeni grav ranit. Altfel, murea si ala cu zile, pana reuseau bietii medici sa ajunga la el.
De ani de zile, la fiecare zapada, aceleasi drumuri se blocheaza. Nu inteleg de ce, daca tot nu sunt utilaje care sa le deblocheze, nu sunt macar inchise drumurile cu pricina, ca sa nu mai asistam, mereu, la aceleasi balbaieli penibile. Iar cand ma gandesc la inchiderea drumului, nu ma refer la anunturi facute pe posturile de radio sau televiziune, ci la baraje instalate la capetele respectivelor drumuri. 
Si, pe cat posibil, la inchiderea drumurilor FARA masini pe ele.
Nu s-a terminat nici macar prima luna din an si deja am avut, cu totii, de doua ori, imaginea impotentei autoritatilor care, in lipsa unei coordonari, isi dau cu stangu-n dreptu'. Mai sunt 11 luni in care pot fi inundatii, alte avioane prabusite, avalanse si, bomboana pe coliva, vreun cutremur mai viguros.
Daca lucrurile se vor desfasura in continuare la fel, preconizez ca in decembrie, nu va mai avea cine sa aleaga noul presedinte; vom fi morti cu totii.
 

Tăt primaru-i fruncea!

Inca de cand a aparut luminoasa idee a descentralizarii, ma tot gandesc ce-ar presupune asta in unele domenii.
Presupune sa lasi spitale si scoli la mana unor primari si consilieri.
Cand e vorba de orase mari, e clar ca, in fiecare unitate de genul asta, va exista un reprezentant al Primarului, in general o persoana din unitatea respectiva, care sa fie la curent cu problemele.
Nu stiu cum e organizarea in spitale (sincer, nici nu simt nevoia). Stiu insa, cam cum se desfasoara lucrurile in scoli.
Conform legii, in afara de cadre didactice, reprezentanti ai parintilor si agentilor economici, din Consiliul de Administratie al unei scoli mai fac parte si un reprezentant al primarului si unul al consiliului municipal/local.
Toate bune si frumoase dar, ce te faci cand in CA al unei scoli dintr-o comuna (altminteri mare si bogata), consilierul si primarul se intampla sa fie cei mai aprigi dusmani? Din ce motive...e problema lor si NUMAI a lor!
Iata ce se intampla:
In timpul sedintei de CA, niciunul dintre cei doi (altminteri "intelectuali" amandoi) nu se abtine de la a arunca invective catre celalalt. Invective formulate intr-un limbaj care l-ar face sa roseasca si pe un birjar cu vocabularul foarte dezvoltat si colorat.
Se injura ca la usa cortului, in prezenta cadrelor didactice si a parintilor stupefiati.
Si, cum "discutia" din sedinta s-a terminat in coada de peste, ea va continua la iesire, in drum, in fata scolii, prin folosirea de argumente contondente.
Si, toate astea, spre deliciul copiilor aflati in recreatie si asistand la tot circul gratuit oferit cu darnicie de mai-marii comunei.
Pumni, picioare, nasuri insangerate ca intr-un film de mana a cinspea, cu Stallone si Seagal.
Si vorbim despre un primar care nu are nicio ezitare in a injura oricand si pe oricine are el chef. 
Vorbim despre un primar care considera ca profesorii nu fac niciun fel de educatie elevilor si, mai ales, nu le ofera acestora exemple meritorii, de urmat.
Deci...despre ce vorbim?
Asta e omul care va hotari care sunt nevoile scolii si ale celor care o frecventeaza?
Asta e omul care, ca "prim gospodar" al comunei ar trebui sa fie un fel de Fecioara Maria in ochii consatenilor sai mai mici sau mai mari?
Asta e omul care spera sa fie votat de parintii care, deunazi, cand le-au venit acasa odraslele de la scoala, au aflat cu amanunte picante despre cum se batea primarul cu consilierul in fata unei scoli intregi?
Pe mana unor astfel de oameni ajung scolile, spitalele/dispensarele, politia "descentralizate"?
Astept cu interes si nerabdare discursul "moralizator" pe care acest primar va avea nesimtirea sa-l tina la inceput de an scolar. Pentru ca sunt ferm convinsa ca nu va rata ocazia unui discurs.
Si mai-mai ca imi vine sa-l rog sa bage in discurs si cateva cuvinte despre violenta in scoala. Nu de alta, dar se pricepe de minune la subiectul asta.