127 Hours

Am incercat, pe cat posibil, sa vad cele cateva filme nominalizate la Oscar anul acesta.
Printre ele, si 127 Hours al lui Danny Boyle.
Filmul este bazat pe fapte reale. Un tip se duce sa se plimbe pe coclaurii din Utah, fara sa spuna nimanui unde pleaca, aluneca intr-o crevasa si ramane cu mana dreapta blocata intre peretele crevasei si un bolovan antrenat in cadere. Sta acolo timp de 5 zile, inregistrand mesaje catre cei dragi, convins ca nu va scapa cu viata. Dupa 5 zile decide sa-si amputeze mana captiva, reuseste sa revina la suprafata si este salvat.
Filmul avea toate premisele unei pelicule captivante, un one man-show de exceptie.
Fara sa fiu vreo mironosita, am fost la un pas de a lesina vazand acest film.
Am vazut zeci de filme sangeroase, filme de razboi, filme cu criminali sadici care umpleau ecranul cu sange si niciodata nu mi s-a facut rau.
De data asta, a trebuit sa dau pauza de vreo trei ori, pentru ca, pur si simplu, simteam ca ma prabusesc.
Azi dupa amiaza, intr-o emisiune dedicata nominalizarilor la Oscar, cineva spunea ca acest film a fost proiectat doar o singura data in Romania, pentru ca romanii sunt sensibili si nu ar rezista. Ma intrebam ce poate fi atat de cumplit. Acum am vazut; e, intr-adevar, cumplit. Sper din tot sufletul sa nu am cosmaruri.
Revenind la nominalizari, cred si eu, ca mai toata lumea, ca filmul King's speech merita Oscarul cel mare.
Asta nu inseamna ca nu consider 127 hours un film exceptional. Dar, cred ca ar fi pacat sa ia Oscar un film la care spectatorii lesina.
Il recomand cu caldura, totusi. Dar, va sfatuiesc sa tineti un pahar cu coniac la indemana. Pentru orice eventualitate.