Sah si mat, in doua mutari

Credeam ca Vasluiul e locul in care se intampla cele mai bizare lucruri.
Constat, insa, ca vin tare din urma si altii.
In tara in care totul e posibil, descopar, cam de trei ori pe zi, minuni ale logicii.
Astfel, am descoperit ca, la Timisoara (al naibii de departe de Vaslui), a aparut o mare problema.
Datele ar fi clare.
Se da un Liceu de Arta cu un sediu pentru care se plateste o chirie astronomica, in buricul targului, in urma unui contract nu tocmai ortodox.
Se mai da un Colegiu Tehnic functionand, de 60 de ani, intr-o cladire pe care, intre timp, a amenajat-o in consecinta. Cu ateliere dotate specific si tot tacamul.
Se mai da o cladire libera, situata la oarecare distanta fata de buricul targului.
Si, last but not least, se dau doua zile (de week-end) pana la inceperea noului an scolar.
Avem, deci, datele pe care trebuie sa le punem in ecuatie. De acum, lucrurile nu mai sunt asa de clare.
Primaria a decis, dupa ani buni, ca nu mai poate plati chiria astronomica pentru Liceul de Arta si incearca sa-l mute in cladirea libera. Profesorii si elevii nu sunt de acord, pe motiv ca nu e destul de "in buricul targului".
Se cauta, deci, niste fraieri. Este gasit Colegiul Tehnic pe post de fraier si somat, cu cele doua zile inainte de inceperea anului scolar, sa-si ia toate catrafusele si sa se mute. Unde? In cladirea libera refuzata de artisti.
Tot in cele doua zile (nu uitati! de week-end!), artistii se muta in cladirea eliberata de Colegiu.
Case close...vorba unui clasic in viata.
Numai ca cei de la colegiu nu sunt nici ei de acord sa paraseasca sediul in care au investit timp de 60 de ani.
Primarul spumega. Ameninta. Ia cu frumosul. Pune la dispozitie camioane pentru mutare. Aduce Politia si Jandarmii. Situatia, din tensionata, degenereaza.
Si acum se ivesc o gramada de intrebari.
Cine a semnat acel contract pagubos care, acum, nu mai poate fi aplicat?
In ce buzunare intra chiria uriasa?
De ce Primaria aplica legea dublei masuri? Daca artistilor li s-a permis sa refuze o locatie, de ce colegiul este evacuat cu forta si cu jandarmii?
De ce nu s-au putut face toate aceste miscari in timpul vacantei de vara?
Unde se vor duce, luni, la scoala, elevii celor doua institutii?
Care e vina celor de la Colegiul Tehnic, in toata tevatura asta?
De unde deduc (,) ca, in Romania, pe unii ii ia apa, in timp ce pe altii ii ia valul. 

Flower Power...de Dambovita

De vreo zece zile, in fiecare seara, in buricul Bucurestiului se aduna o gasca mai mare sau mai mica, pentru a protesta.
Stau asezati pe asfaltul in care bat cu pet-uri umplute cu pietricele, in tobe mai mult sau mai putin improvizate sau...bat din palme.
Sunt ecologistii de duminica. Cei care au auzit si ei, dupa 14 ani, de proiectul Rosia Montana.
Cei care, asemenea hipiotilor din anii '70, "pledeaza" pentru pastrarea nealterata a naturii.
N-ar fi nimic rau in asta, daca macar ar avea idee cam pe unde e Rosia Montana. Dar multi habar n-au.
Sunt tineri, multi dintre ei, probabil, studenti care se plictisesc in vacanta si li se pare ca e cool sa o arzi ecologist.
Adica sa vii cu o bicicleta de cateva milioane bune (nu de alta, dar nu prea sunt locuri de parcare in centru), sa mai schimbi o vorba cu alti protestatari pe care, pana acum, nu i-ai vazut decat pe Facebook si sa ai impresia ca se poate trai din like-uri.
Cei care nu sunt studenti au, cu siguranta, un loc de munca bine platit, cu masina de seviciu (poluanta) si isi fac vacantele pe plaje mai insorite decat cele de la Saturn sau Jupiter, la all inclusive.
Toti urla din rarunchi sa fie protejata o natura pe care n-o prea cunosc, dar niciunul nu scoate o vorba despre cat e de pagubos contractul care spoliaza tara de niste rezerve pretioase.
Ma intreb unde erau toti "ecologistii" astia cand se taiau sute de hectare de paduri, iar lemnul era vandut pe nimic, prin alte tari.
Ma intreb unde erau "ecologistii" astia cand Romania era transformata, incet dar sigur, in lada de gunoi a Europei "civilizate".
Le-as propune, daca tot au timp, sa-si incalece bicicletele si sa se duca in judetul Alba, la Rosia Montana (na! ca le-am spus si unde este!) si sa le arate locuitorilor de acolo cum se face agricultura ecologica pe pietre. Pentru ca zona respectiva nu degeaba e monoindustriala; acolo nu se poate face altceva decat minerit.
Sau, poate, inteligenti cum sunt, gasesc ei o metoda ieftina si "verde" prin care statul roman sa poata exploata resursele care, in final, sa ramana tot in Romania.
Eu nu sunt nici pro, nici contra proiectului. N-am fost acolo sa vad care e situatia si nu pot sa ma pronunt doar din auzite, stand in fotoliu si dand like-uri. 
As protesta, mai degraba, in favoarea revizuirii contractului care trimite aurul romanesc in banci de unde a-ntarcat dracu' copiii.
Neo-hipiotii de la Universitate mi se par absolut patetici, cu bicicletele, cu tobele, cu pet-urile lor.
Pacat de atata energie irosita aiurea.

Divide et impera!

Se stie, de foarte multa vreme, ca un popor divizat, inversunat, e mult mai usor de condus si, mai ales, de manipulat.
De mai bine de 20 de ani incoace, toti conducatorii Romaniei nu au facut altceva decat sa asmuta oamenii unii impotriva altora.
Populatia e asmutita pe categorii profesionale, etnice, morale, astfel incat exista tot timpul tabere care lupta impotriva altor tabere.
Din cand in cand, atunci cand apare o scurta perioada de acalmie, se mai arunca un os care sa revigoreze batalia.
Si, cum vara e perioada de concedii, iar taberele se raresc imprastiindu-se pe la munte, pe la mare si pe la bulgari, flacara razboiului trebuie mentinuta cu greu si cu orice pret.
Asa ca, in doar o luna si un pic, au fost asmutiti cei ramasi pe campul de batalie, pentru diverse cauze.
Mai intai, pe criterii etnice, au fost asmutiti romanii impotriva tiganilor. Asta n-a fost prea greu, deoarece acestia din urma au reusit performanta de a se face singuri de cacao, in mod...regal, as putea spune.
Apoi, pe criterii nationaliste, s-a mai revigorat putin vechea batalie intre romanii majoritari si ungurii minoritari. Probabil, batalia va fi cu multe victime in timpul meciului de fotbal, cu miza mare, Romania-Ungaria. Doamne-ajuta-ne!
Cele mai noi lupte se duc acum, in paralel, pe criterii ecologice si morale.
Pe de o parte, o mana de "hippsteri" (asa am auzit ca le zice, desi n-am prea priceput ce-s aia) bat cu pet-uri goale in asfaltul din buricul Bucurestiului intru apararea unei naturi care, pentru majoritatea dintre ei, e ceva abstract, despre care nu prea stiu unde se afla, dar musai trebuie sa fie verde.
In aceeasi batalie sunt angajati si mii de oameni care stiu foarte bine unde se afla Rosia Montana, pentru ca de ea, cu sau fara cianuri, depinde existenta lor.
Niciuna dintre tabere, insa, nu-si pune problema cum naiba a reusit Ciorbea sa incheie un contract atat de "avantajos" incat firma de exploatare a unor resurse foarte pretioase nu plateste decat 6% redevente statului roman. In fond, daca tot ne vindem pielea, ar trebui macar s-o vindem scump.
Pe de alta parte, pe criterii morale, s-a declansat (asa cum se intampla periodic) batalia intre sustinatorii eutanasierii haitelor de caini vagabonzi si "iubitorii de animale".
Cainii maidanezi nu sunt, de ieri-de-alaltaieri, obisnuiti in peisajul citadin.
Cand Ceausescu a daramat cartiere intregi de case pentru a construi celebrele "blocuri muncitoresti", mii de caini au ramas ai nimanui, pentru ca nu-si lua nimeni, intr-un apartament cat o cutie de chibrituri, cotarla care, cu cateva luni in urma, pazea batatura.
Evident ca, in timp, populatia canina maidaneza a proliferat exponential, devenind o adevarata problema la nivel national.
Din cand in cand, haitele de caini "comunitari" ataca. Evident ca isi aleg victimele cu mare grija.
Mai intai, a cazut victima o batrana destul de neajutorata incat sa nu aiba forta de a se apara. Femeia a murit sfasiata.
Populatia cu varste cuprinse intre 15 si 60 de ani este bine si indelung antrenata pentru a face fata, cu oarecare succes si fara prea mari pierderi, atacurilor. Hai, o muscatura-doua acolo, cateva injectii antirabice si viata merge inainte. Continuam sa trecem printre haite, in drum spre si dinspre casa, incercand sa supravietuim.
A doua victima, care dovedeste cat sunt, totusi, cainii de inteligenti, a fost un turist japonez.
E clar ca omul nu mai vazuse in viata lui haite de caini bantuind, libere, prin mijlocul unui oras si, din acest motiv, a fost luat complet prin surprindere. In mod logic, a sfarsit, si el, devorat.
Ultima victima, cea mai neajutorata, un copil de 4 ani, a declansat o adevarata isterie pro si contra.
Pana si medicii legisti (si oamenii astia au vazut multe la viata lor!) au ramas marcati de modul in care haita sfasiase o mana de carne.
In toate cazurile, autoritatile care, din 4 in 4 ani, promit ca ne vor scapa de flagel, arunca vina unele pe altele si se spala pe maini de urmele de sange.
Organizatiile nonguvernamentale incaseaza niste bani pentru sterilizarea animalelor, dar, dupa ce le sterilizeaza (DACA le sterilizeaza), le dau drumul inapoi, in strada. Inca mai incerc sa-mi dau seama de unde si pana unde sterilizarea impiedica potaia sa muste si sa fie agresiva.
Am mari indoieli ca animalele sunt, intr-adevar sterilizate. Nu de alta, dar incerc sa-mi explic de ce vad frecvent catele cu cercel in ureche, carand dupa ele un mic pluton de pui pe care ii alapteaza.
Ideea "luminoasa" cu adoptia cainilor maidanezi se dovedeste a fi una absolut cretina. In primul rand, pentru ca nu prea adopta nimeni un caine batran, raios, care isi arata coltii si maraie non-stop. In al doilea rand pentru ca unii inteleg prin "adoptie" luarea cainelui din adapost si cresterea lui in scara blocului, cu ceva oase si resturi pe care i le arunca din cand in cand. Si acel caine, evident ca-si va apara "teritoriul".
Astfel ca orasele sunt pline de haite de caini semi-salbaticiti, organizati ca stramosii lor, lupii si care ataca uneori din senin. Sau de foame, mai degraba.
Evident, cand s-a pus problema eutanasierii acestor animale, marii iubitori de patrupede au sarit in sus cum ca e o barbarie, ca au si cainii un suflet.
Stau si ma intreb: oare toti acesti militanti pentru "drepturile cainilor" or fi vegetarieni?
Pentru ca, daca nu sunt, au o mare problema de perceptie. Vaca, porcul si puiul din farfuriile lor nu au suflet? Nu sunt crescute, ingrijite, hranite cu unicul scop de a fi sacrificate si de a ajunge in cratita?
In cazul asta, n-ar fi mai bine sa dam drumul leilor, tigrilor, serpilor chinuiti in custile gradinilor zoologice? Sau sa lasam ursii gunoieri sa se plimbe, in voie, prin localitatile montane?
Imi plac si mie cainii. Am avut caine pe care l-am crescut de cand avea cateva saptamani si pana a murit de batranete, la 16 ani. Numai ca l-am crescut in curte, fara sa-l las sa umble printre oameni necunoscuti, vaccinandu-l de cate ori era nevoie, hranindu-l si ingrijindu-l.
Pot chiar sa inteleg tinerea unui caine in casa (desi nu cred ca poate fi fericit intre patru pereti) si scoaterea lui, IN LESA si, eventual, cu botnita, la plimbare.
Nu pot, insa, sa inteleg de ce trebuie sa trec mereu, cu frica, pe strada, nu conteaza la ce ora, vesnic pregatita sa ma apar de un atac in haita.
Nu pot sa inteleg de ce un copil nu se poate juca, in siguranta, intr-un parc sau in spatele blocului.
In cazul asta, sunt total de acord cu eutanasierea cainilor vagabonzi si cu sterilizarea tuturor cainilor cu stapan, cu micile exceptii tinute pentru monta.
Moralistii vin cu argumentul suprem ca ar trebui, in cazul acesta, sa eutanasiem toti violatorii, pedofilii, criminalii. De ce nu? Americanii inca o mai fac, cu succes.
Chestia e ca, intre viata mea, a copilului meu, a semenilor mei si viata unui caine, cu mare parere de rau, nu aleg viata cainelui. Conform sanatosului principiu (care-mi va urca in cap pe iubitorii de animale) "decat sa planga mama, mai bine sa planga ma-sa".