DOI SI CU DOI FAC CINCI

Guvernul României își dă (a câta oara?) cu stângu-n dreptul.

Adică, stă rău de tot cu aritmetica.

Prin toamna anului trecut, aritmetica șchioapă a fătat un preț plafonat la lemnul de foc. Preț scos din burtă, de altfel, pentru că nu acoperea nici măcar prețul de producție dinainte de războiul din Ucraina.

Astfel, a reușit cu brio să lase românii fără lemn de foc pentru că nimeni nu a mai avut ce cumpăra și de unde. Că nu-i niciun producător atât de idiot încât să vândă sub prețul de producție. 

Când li s-a atras atenția asupra minunăției, mai întâi au aruncat pisica in alte brațe, ca pe ștafetă, după care a rămas cum am stabilit. Adică, nu s-a întâmplat nimic.

Cu chiu, cu vai, a trecut iarna și nu mai e, deocamdată, nevoie de lemne de foc.

A venit primăvara, se pregătește celebra rocadă amânată de vreo trei ori că ba e Paștele, ba Înălțarea, ba dezlegare la brânză.

In focul rocadei, un matematician inteligent de pe la Guvern a descoperit o gaură de 20 de miliarde în buget.

Tot Guvernul se dă de ceasul morții să astupe cumva gaura cu pricina. Numai că e greu. Al dracului de greu când mai ai un an până la alegeri.

Au apărut o grămadă de propuneri care să pună dop găurii. Mai întâi, înghețăm angajările în sectorul bugetar. Bine, mai tăiem și din salariile din același sector. Eh, dar, parcă nu e prea bine. Nu tăiem salariile dar le înghețăm la nivelul din 2022. Nu! Nici așa nu-i bine că ar însemna sa le tăiem. Le lăsăm, deci, la nivelul din 2023. Nu ne legăm de pensiile speciale că alea sunt, oricum, o picătură într-un ocean. Se anunță greve generale, bugetarii sar în sus, așa că ne mai gândim.

Și, dacă ne gândim bine, de fapt, matematicienii s-au încurcat în zerouri și zecimale. De fapt, gaura nu ar fi decât de vreo 4 miliarde.

Mai refacem calculele, mai tăiem așa, pe la cheltuielile cu baza materială, le mai aranjam din pix și, la anul, mergem toți, voioși, la vot.

Petrica si lupul (sau drobul de sare)

 In lumea în care trăim, par să se amestece două povești.

Cea a băiatului care tot striga că vin lupii care nu vin și cea a drobului de sare care stă să cadă pe copil și nimeni nu prea știe cum să salveze copilul.

In capul sec al lui Putin, NATO e lupul.

Bine, drobul ăla de sare stă bine-mersi la locul lui dar Petrica...euh, pardon! Putin țipă că o să cadă.

Fără niciun pic de simț al ridicolului, toate trompetele rusești urlă din rărunchi că NATO se apropie de Rusia, că o amenință, că se pregătește s-o cotropească și s-o subjuge.

Și asta în condițiile în care Rusia e doritoare de pace si bună înțelegere cu lumea și cu vecinii (mai ales).

Retorica ruso-sovietică actuală e absolut năucitoare în condițiile în care, de peste un an, rușii atacă în draci în Ucraina. Și atacă preponderent ținte civile. În retorica sa, Putin explică, doct, că dacă Ucraina (drobul de sare) va intra in NATO, drobul de sare va fi în coasta lui. Totuși, geografia arată că, dacă Putin ocupă Ucraina, se duce fix în coasta NATO, că, ce să vezi, Polonia E membră NATO. Și, atunci, unde e logica?

În logica rusească, extinderea NATO e o provocare la care bieții ruși se văd siliți să răspundă cu toate mijloacele. 

Astfel, NATO devine drobul de sare care se îndreaptă imuabil spre capetele rusești. Iar rușii nu pot sta cu mâinile în sân așteptându-l să cadă, ci amenință cu apocalipsa.

Și acum, stau și mă gândesc: ce-i mai trebuie? Rusia e și-așa mare de îți trebuie câteva zile să o străbați de la Est la Vest. E o țară cam neguvernabilă fix din cauza dimensiunilor. Bine, și din cauza vodcii.

Acum, drobul de sare e în Est. Geografia arată, însă, că mai e un drob de sare, în Vest. 

Alaska!