In lumea în care trăim, par să se amestece două povești.
Cea a băiatului care tot striga că vin lupii care nu vin și cea a drobului de sare care stă să cadă pe copil și nimeni nu prea știe cum să salveze copilul.
In capul sec al lui Putin, NATO e lupul.
Bine, drobul ăla de sare stă bine-mersi la locul lui dar Petrica...euh, pardon! Putin țipă că o să cadă.
Fără niciun pic de simț al ridicolului, toate trompetele rusești urlă din rărunchi că NATO se apropie de Rusia, că o amenință, că se pregătește s-o cotropească și s-o subjuge.
Și asta în condițiile în care Rusia e doritoare de pace si bună înțelegere cu lumea și cu vecinii (mai ales).
Retorica ruso-sovietică actuală e absolut năucitoare în condițiile în care, de peste un an, rușii atacă în draci în Ucraina. Și atacă preponderent ținte civile. În retorica sa, Putin explică, doct, că dacă Ucraina (drobul de sare) va intra in NATO, drobul de sare va fi în coasta lui. Totuși, geografia arată că, dacă Putin ocupă Ucraina, se duce fix în coasta NATO, că, ce să vezi, Polonia E membră NATO. Și, atunci, unde e logica?
În logica rusească, extinderea NATO e o provocare la care bieții ruși se văd siliți să răspundă cu toate mijloacele.
Astfel, NATO devine drobul de sare care se îndreaptă imuabil spre capetele rusești. Iar rușii nu pot sta cu mâinile în sân așteptându-l să cadă, ci amenință cu apocalipsa.
Și acum, stau și mă gândesc: ce-i mai trebuie? Rusia e și-așa mare de îți trebuie câteva zile să o străbați de la Est la Vest. E o țară cam neguvernabilă fix din cauza dimensiunilor. Bine, și din cauza vodcii.
Acum, drobul de sare e în Est. Geografia arată, însă, că mai e un drob de sare, în Vest.
Alaska!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu