Campanie electorala avant la lettre!

Nu ca ar fi vremea, dar campania electorala a inceput deja!
De fapt, nici nu se stie prea bine pentru care alegeri se face, dar...se face! Sa fie...Sa se gaseasca...
Si, ca in fiecare campanie electorala din ultimii 25 de ani, e o adevarata bogatie...de dude si de lovituri cu stangu-n dreptu'.
Ca de obicei, la potou, ajunge detasat, mica Elena pe care se pare ca maternitatea a prostit-o si mai rau. Daca asa ceva ar fi posibil.
Nu prea stie bine in ce partid mai e, desi n-a schimbat (inca) decat doua.
Nu prea stie unde are si DACA mai are cabinet de europarlamentar...(doamne! Ce cuvant lung si intortocheat!).
Face, cu surle si trambite, aliante cu persoane absolut nefrecventabile. Ultima si cea mai calda fiind alianta (cu speranta de 60 000 de voturi) cu conlocuitorii condusi de un Cioaba...nu stiu prea bine care si nici nu are importanta.
De altfel, daca nu erau suficiente dudele micutei, Cioaba a dat si el una. Mare de tot!
Adica el spera ca, prin aceasta alianta, sa poata "negocia" niste locuri de primari, consilieri judeteni si deputati pentru etnicii sai.
Nu, pe bune!? 
Sa-i spuna cineva ipochimenului ca astea, TOATE, sunt functii eligibile si nu negociabile. Poate negocia, cel mult, aranjarea etnicilor pe ceva liste cu mere in cap, in anumite zone unde, poate ar avea sanse sa "prinda" postul dorit. In rest...va fi la mana alegatorilor.
Ca sa nu mai spun ca, pana la alegerile locale si generale, mai sunt doi ani buni, in care aliantele se mai pot face si desface de enspe mii de ori!
Astept, iar, cu nerabdare, lista candidatilor la Europarlamentare, sa vad ce specimene mai ajung si tura asta, la Bruxelles. Ca alea de tura trecuta ne-au iesit pe nas.
Si, ultima duda pe care am auzit-o, vine nu de la alti analfabeti ci de la insasi conducerea PNL (ce-a mai ramas din ea).
Dupa ce l-au scos pe Mircea Diaconu de pe liste, ca sa nu se puna rau cu Horia Georgescu, acum declara ca spera ca, dupa ce va ajunge la Bruxelles, ca INDEPENDENT, Diaconu sa se inscrie in grupul liberal. Adica...adio, dar raman cu tine!
Acum numar zilele pana la startul oficial al campaniei pentru europarlamentare, ca sa ma mai distrez si eu un pic.
Nu de alta, dar n-am mai vazut demult o comedie spumoasa!
Pupat toti Peata Endependenti!!!

IRS-ul mioritic

Imi place noul Ministru de Finante!
E o fatuca scolita la Harvard, abia coborata din avionul de Washington, care inca mai traieste dupa fusul orar al Licuriciului.
Ca oamenii politici sa dea "dude" prin definitie, ne-am obisnuit deja.
Facand o paranteza: m-a uns la suflet Mircea Badea, deunazi, cand i-a explicat, in direct, lui Tariceanu, cam cum se foloseste pronumele relativ "care" in acuzativ. Am inchis paranteza.
La o saptamana de la avortarea (ca nastere nu pot sa-i spun) ultimului guvern, fatuca de la Finante a dat si duda: "impozite prietenoase".
Mie mi se pare o contradictie in termeni. Mai ales in cazul romanilor care platesc cele mai multe impozite din Uniunea Republicilor Sovietice Europene (URSE).
Fatuca scolita la Harvard si cu practica facuta la IRS nu e deloc preocupata de faptul ca jumatate din venitul REAL al romanului se duce pe impozite si taxe.
Nu e deloc preocupata de drumul pe care il iau aceste impozite si taxe.
O doare fix in pix de povara pe care o cara in spinare orice roman care plateste impozite pe aproape orice, plateste facturi la nivel URSE, dar care castiga un salariu cam cat un ajutor de somaj din aceeasi URSE.
Pe ea o roade grija de cat e de complicata plata online a impozitelor. 
( Ma intreb ce procent de romani plateste online)
Si ii dau lacrimile de mila romanilor care stau la cozi interminabile ca sa plateasca impozite.
Si ii mai dau lacrimile cand isi aminteste de biata batrana care vinde 5 capatani de usturoi, la colt de strada.
Hei!!! Papusica!!! Daca "biata batrana" nu ar avea pensia de mizerie impozitata, poate si-ar plimba nepotii in parc!!!
Poate s-o gasi cineva s-o trezeasca pe fatuca! Sa-i spuna ca aici suntem in Romania, nu in Licuricia.
Poate ii explica cineva ca eu, platitor de jdemii de impozite, vreau sa stiu EXACT unde se duce fiecare leu pe care il dau statului luand de la gura copilului meu, neglijandu-mi sanatatea pentru ca nu-mi permit sa cumpar medicamente, petrecandu-mi vacanta in casa si in parcul de peste drum, pentru ca nu-mi pot permite nici macar un bilet de tren spre o destinatie de vacanta, necum un sejur.
Si as avea o intrebare pentru fatuca.
Cam ce invart parintii domniei sale de si-au permis sa-si tina copilul la studii la Harvard? Ca si eu am un copil inteligent, dar din salariul meu de profesor abia daca reusesc sa-l tin la o facultate din Romania.

Miscarea browniana

De vreo doua saptamani incoace, tribulatiile politicii romanesti au reusit sa-mi dezgroape din memorie lectiile de fizica de acum peste 30 de ani.
Astfel, mi-am amintit de miscarea browniana, o miscare haotica a unor molecule lovite, din toate partile, de alte molecule.
Sa fie, oare, astenia de primavara?
Sa fie, oare, apropierea alegerilor europarlamentare?
Sa fie, oare, ceva mai indepartatele prezidentiale?
Cert e ca, dintr-o data si, mai ales, haotic, partidele se despart si se divid, diverse personaje bantuie bezmetice din dreapta in stanga si inapoi ca un manunchi de bile de biliard dupa prima lovitura de tac.
Si stau si ma intreb, cum de a devenit, dintr-odata, ciolanul asa de tentant incat sar toti pe el, din toate partile.
Toata miscarea asta browniana a reusit numai sa creeze o criza in guvern si confuzie in mintea alegatorilor.
Lupta orgoliilor si a titlurilor a devenit block-buster si, daca din punctul de vedere al alegatorului nu ar fi atat de contrarianta, ar fi de-a dreptul ridicola.
In 2012, trei sferturi din electorat a votat, negativ sau nu, ceva. Acum, acel ceva se divide, se dilueaza, devine nereprezentativ pentru cei care l-au impins acolo, sus, in fruntea mesei.
Iar ca tacamul sa fie complet, din toata harababura creata, castiga fix cine nu trebuie: UDMR.
Taman cand erau si ei, in sfarsit, in opozitie, in ultimii 20 de ani, acum iar ne pricopsim cu ei la guvernare. Cu ei si, mai ales, cu pretentiile lor nemasurate.
Au intrat, ca de obicei, in Parlament, pe usa din dos, la limita pragului de 5%. Am, insa, impresia ca vor mai mult decat 5% din ministere.
Cum naiba, acum doi ani, la Referendumul de demitere au stat in casa cand puteau sa incline balanta, iar acum sunt chemati alaturi de cei pe care i-au fentat atunci?
Stiam eu demult ca politica e o curva.
Dar pana si curvele au onoarea lor; politicienii, nu.
 

Divort in stil...mioritic

Gata! S-a terminat luna de miere! USL divorteaza. Sau PNL divorteaza...Ce mai conteaza cine?
Chestia e ca se comporta toti ca niste copii care isi strica unul altuia jucariile.
Mai ramane sa auzim celebrul "Tanti mama lu' Victor!!!"
De doua saptamani, copresedintii se invart ca niste cocosi unul in jurul altuia, se stropsesc unul la altul, se acuza, se apara, isi cauta aliati si-si inventeaza dusmani.
Si au reusit sa creeze o asemenea harababura ca nimeni nu mai intelege nimic.
Si, cand spun "nimeni", ma refer la alegatorul care, in decembrie 2012, a pus stampila pe o caseta de la care spera ceva.
Chiar daca multi dintre noi am votat negativ, am facut-o tot in speranta ca ceva va incepe sa functioneze normal.
In primii ani de dupa '89, se dadea vina pe "greaua mostenire". 
Acum, la 24 de ani dupa '89, pe ce mai dam vina?
Ne agatam de niste ineptii, aparute de te miri unde si, daca nu ajungem la o intelegere, asa cum vrem NOI, ne luam carpele si papusile si plecam.
Mi se pare pur si simplu halucinanta ideea cu jdemii de vice-prim ministri. 
Cui ii folosesc ei? De unde ideea asta asa...deodata?
Guvernul ar deveni un fel de copil cu mai multe moase.
Da bine la CV sa scrie ca, timp de 2-3-4 luni ai fost vice-prim ministru? Mai sare in sus pensia cu 200-300 de lei?
Exact incepuse sa se contureze ideea (care prinde de sute de ani prin alte tari) a doua mari partide, unul de centru-stanga si unul mai de dreapta, care ar fi putut alterna la guvernare. 
In SUA si in Marea Britanie functioneaza! Si nu numai la ei.
De-a lungul istoriei, tara asta a fost calcata si faramitata de nenumarate ori. Chiar nu invatam nimic din istorie?
E asa de greu de inteles ca, impartindu-ne in cincizeci de partidulete, nu vom putea realiza decat un haos perpetuu?
Chiar a mai ramas asa de multa carne pe ciolan incat sa intindem de el din toate partile? Nu e mai comod sa apucam, unul de-un capat si altul de celalalt? Daca tot ne batem pe ciolan!
Nu ca mi-as fi facut vreodata prea mari iluzii in privinta longevitatii unei astfel de aliante.
De la inceput mi s-a parut un fel de struto-camila fortata sa inghesuie trei capete sub o singura palarie, prea mica si pentru unul singur. Trei partide cu trei linii atat de diferite nu puteau convietui prea mult.
Problema e ca n-au reusit sa-si indeplineasca promisiunile facute celor care le-au suit acolo.
Isi arunca peste balcon lenjeria murdara, in drum, fara sa bage de seama ca de undeva, de la etajul de deasupra, cineva ii priveste cu un singur ochi in care sclipeste satisfactia.
Mai copii, nu mai bine va strangeti voi jucariile, frumos, si mergeti la culcare? Ca s-a facut tarziu!

Road to the Oscar, 2014! (Spoiler alert!)

De ceva ani incoace, nu mi-a trecut damblaua de a vedea cat mai multe dintre filmele cu nominalizari la Oscar, indiferent de categoria nominalizarii.
Evident, ma refer la Oscarurile "majore": cel mai bun film, roluri principale/secundare.
Pana acum, dintre nominalizarile de anul asta, am vazut deja cateva si mai am inca vreo trei de vazut.
12 Years a Slave: actiune predictibila, fara mari surprize, decat, poate, cea facuta de Chiwetel Ejiofor in rolul principal. Un rol greu, jucat cu mult talent. Dupa Django Unchained de anul trecut, cam greu sa ma mai impresioneze ceva pe aceasta tema.
Gravity: un film aproape fara actiune, dar care m-a tinut cu sufletul la gura din cateva motive. Unul ar fi impresia extraordinara pe care ti-o da un film aproape integral in slow-motion. Un altul ar fi curiozitatea de a vedea o actrita de filme B (cu indulgenta) "tinand" un film intreg. Surpriza a fost ca a si reusit! Din pacate, nu-mi pot alunga din minte, cu niciun chip, zambetul continuu pe care mi l-a provocat ideea de a prezenta spatiul cosmic sub forma unui cartier in care, daca nu ai zahar de o cafea, dai o fuga pana la vecinul Sputnik iar daca respectivul nu e acasa, la doua cvartale mai incolo, pe stanga, in Cartierul Chinezesc, imposibil sa nu gasesti ce-ti trebuie. Chiar si cu eticheta scrisa in limba chineza, zaharul e tot zahar.
Dallas Buyers Club: dupa multe filme pe acelasi subiect (bolnavii de SIDA/infectatii cu HIV), acesta mi s-a parut deosebit. Poate pentru ca, traind in Romania si cunoscand sistemul medical de aici, am avut tot timpul o senzatie de déjà-vu. Un rol exceptional face Matthew McConaughey care sufera o schimbare dramatica de la redneck-ul mitocan din primele minute, numai muschi si sex, pana la epava, cu 40 kg mai usoara, de la sfarsit.
Nebraska: un film alb-negru, ca o piesa de Henrik Ibsen, in care decorul aproape ca nu mai are nicio importanta, fiind strivit de jocul magistral al actorilor. Din pacate, nu cred sa fie genul care sa ia Oscarul cel mare, nefiind genul de film ale carui incasari sa arunce in aer box-office-ul.
Captain Phillips: eh...uite un film pe placul americanului mijlociu, care se lupta sa-si plateasca ipoteca, sa-si trimita progenitura la colegiu si sa aiba doua masini in garaj. O mica armata navala si aeriana se pune in miscare pentru a scoate din mainile piratilor (deja mai celebri decat Nelson) somalezi pe capitanul unui vas obscur si ruginit care cara ajutoare umanitare in Africa. In mod ciudat, nu pentru Somalia. Tom Hanks si-a mai spalat din pacate (sau, poate Codul lui DaVinci a fost un film prost), dar nici macar el nu reuseste sa salveze un film propagandistic de care Goebbles ar fi fost foarte mandru. Un film, insa, foarte util, mai ales la o luna de la celebrul accident aviatic din Apuseni, ca sa vedem si noi cam cum se mobilizeaza lumea sa gaseasca/salveze UN om, in mijlocul oceanului. Un excelent film didactic.
August Osage County: ca si Nebraska, nu va sparge box-office-ul, dar va ramane intiparit in inima cinefililor prin prestatiile absolut magnifice ale lui Meryl Streep si Juliei Roberts. Meryl Streep ne-a obisnuit deja cu roluri jucate intr-un mod care te face sa nu o uiti niciodata, nici chiar daca ar aparea timp de doar 5 minute intr-un film. Julia Roberts, la care ne gandim mai toti ca la o "pretty woman", face, si ea, un rol secundar exceptional. De altfel, ambele actrite sunt nominalizate si sper din tot sufletul ca macar un Oscar sa ajunga la una dintre ele.
The Wolf of Wall Street: ultimul in lista mea pentru simplul motiv ca n-am reusit sa-l vad. Nu ca nu mi-as fi dat toata silinta; am rezistat, eroic, vreo 40 de minute, dupa care am conchis ca n-am omorat pe nimeni, deci nu merit o astfel de pedeapsa. Din pacate, desi m-am straduit din rasputeri, nu reusesc sa-i gasesc nicio calitate artistica lui Leonardo Di Caprio, in afara de prestatia onesta (dar atat) din Django Unchained. Este unul dintre putinele filme pe care am inceput sa le vad si nu le-am mai putut continua; in general, vad filmele si citesc cartile cap-coada. Asta, in cazul in care nu mi se par mult prea idioate incat sa-mi pierd timpul.
Mai am de vazut vreo trei filme, dar, cred ca deja am o impresie clara asupra viitoarelor premii.
Cum nu sunt fan al pariurilor, nu ma pronunt; ierarhia e strict pentru sufletul meu si, indiferent de parerea criticilor americani, parerea mea nu se va schimba.
Am, deci, in minte, doua clasamente: al meu personal si al Academiei de Film. Numai ca nu prea "bat". 

Jocurile Olimpice Soci-aliste

De vreo 40 de ani incoace, urmaresc, uneori mai interesata, alteori mai putin, Jocurile Olimpice. Si pe cele de vara si, mai ales, pe cele de iarna.
Intotdeauna le-am asteptat cu placere, avand sporturi preferate, pe care le urmaream, uneori, cu mari sacrificii de somn, Olimpiadele desfasurandu-se pe meleaguri ale caror fus orar imi dadea somnul peste cap.
Nu stiu de ce, de data asta, cand competitiile se desfasoara la ore "civilizate" pentru mine, interesul meu tinde, vertiginos, spre 0 absolut.
Ca orice persoana cu oarecari cunostinte de geografie si istorie, stiam ca Soci e o statiune, mai degraba estivala, pe malul Marii Negre, situata la o latitudine apropiata de cea a Mangaliei noastre, dar mai la est, evident. Stiam, de asemenea, ca e (si nu de azi-de ieri) un fel de Vale a Loarei ruseasca; tot Who's who-ul rusesc si, mai apoi sovietic isi are vile, vilute, vilisoare si case de vacanta la Soci.
Una peste alta, nu-mi imaginez absolut deloc Soci inzapezit si populat cu schiori, patinatori, hocheisti, snowboard-eri si jucatori de curling.
Lasand la o parte secretomania specifica regimului Putin, din putinele imagini care au "transpirat" de la locul desfasurarii evenimentului, am ramas cu senzatia de "afara-i vopsit gardul si-nauntru, leopardul".
Toate constructiile alea facute in mare graba imi amintesc de celebrele aerodromuri de carton din jurul Doverului, din timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial, cand geniul englezilor construise, din butaforie, o armata intreaga pe care nemtii o asteptau la Calais.
Totul pare facut in pripa, cu cheltuieli imense si cu perspective sumbre.
Tot evenimentul mi se pare un fel de "cronica unei morti anuntate". Incerc sa-mi imaginez toata infrastructura aia megalomaniaca peste 3-4-5 luni, sau peste un an, gazduind, in ce va mai ramane in picioare, competitii de juniori mici si de amatori care vor sa mai dea jos din burti.
Desi nu se mai pune problema boicotului de la JO de vara de la Moscova, din 1980, sau, macar boicotul nu e chiar oficial, nu suntem, totusi, prea departe.
Totul pare sa mearga pe dos, toata lumea se uita peste umar, teama de atentate teroriste e vie si prezenta.
Am trait aproape 30 de ani in regimul lui Ceausescu.
Am impresia ca sunt in mijlocul unui cosmar in care doar personajul principal e altul: Putin.
Nu pot decat sa sper ca evenimentul se va desfasura cat de cat in bune conditii. Ca nu vor fi ostateci sau victime. Ca spiritul olimpic va prevala asupra intereselor politice.
Daca nu.....scapa cine poate!

Aruncarea pisicii - sport olimpic!

Propun ca aruncarea pisicii sa devina sport olimpic, mai ales ca ar fi, dupa cate stiu, singurul sport care ar putea figura atat in programul JO de vara cat si in al JO de iarna.
Iata ca au trecut mai bine de doua saptamani de la celebrul accident aviatic si biata pisica tot mai zboara peste garduri.
Si sunt o gramada de curti prin care aterizeaza.
Ar fi cam asa:
-Curtea A: serviciul 112;
-Curtea B: STS;
-Curtea C: ROMATSA;
-Curtea D: ISU Alba;
-Curtea E: ISU Cluj;
-Curtea F: pilotul Iovan;
-Curtea G: supravietuitorii.
De mai bine de doua saptamani, pisica zboara, bezmetica, de la o curte la alta, peste garduri de proceduri, instructiuni si competente, garduri care, dupa fiecare aruncare a pisicii, se mai inalta cate putin. Pana cand cineva nu va mai reusi sa trimita pisica, deja ametita rau, PESTE gard si ea se va lovi DE gard, ajungand, sub forma de cadavru insangerat, inapoi in bratele aruncatorului.
Fiecare aruncator de pisica se spala repede pe maini, dand explicatii care de care mai fanteziste si mai aiuritoare.
Ba ca STS nu poate localiza decat telefoanele fixe. Cred ca le localizeaza dupa stratul de praf depus pe ele, ca cine naiba le mai foloseste? Mai-mai ca-mi vine sa mai adaug si curtea H: Romtelecomul.
Ba ca supravietuitorii nu au trimis coordonatele corecte. De parca erau aia obligati sa aiba smartphone-uri dotate cu toate aplicatiile posibile si, in starea de soc in care erau dupa un astfel de accident, sa mai fie si capabili sa foloseasca, la capacitate maxima, sus-numitele aplicatii.
Ba ca, undeva, o institutie dotata cu aparatura ultimul racnet (vezi curtile A,B,C,D,E), nu stia sa transforme niste coordonate zecimale in grade, minute si secunde. Google stie!!!
Ba ca ariile de competenta erau al dracului de departe unele de altele, de nu stia stanga ce face dreapta.
Si ar mai fi multe de spus.
Singura curte in care  pisica nu a ajuns inca (dar se apropie vertiginos), e curtea G.
Nu de alta, dar, daca nu putem sa dam vina pe mort, macar s-o dam pe supravietuitori.
Pe aia care au indraznit sa se tina in viata unii pe altii (atat cat au putut), sa comunice ore in sir cu tot felul de autoritati, una mai "competenta" decat alta, sa dea coordonate clare, dupa care si un copil ii putea localiza pe Google Maps.
Si toata tevatura asta, in conditiile prabusirii unui avion care are un plan clar de zbor si care este urmarit, mila cu mila, de jdemii de radare si turnuri de control, care mai e si dotat cu un sistem care emite semnale in caz de prabusire, semnale ce pot fi receptionate de mai multe tipuri de receptori.
In cazul asta, nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla daca Nea Gheorghe si Nea Ilie s-ar rasturna cu caruta intr-o rapa de vreo 15m adancime, noaptea si n-ar avea la ei decat un telefon antic si medieval cu care, poate, daca ar avea oarece semnal, ar suna la 112 (curtea A). Probabil ca le-ar gasi cadavrele la vara, cand s-o topi zapada. Bun si-asa: macar vor avea vaduvele ce sa ingroape crestineste!