Miscarea browniana

De vreo doua saptamani incoace, tribulatiile politicii romanesti au reusit sa-mi dezgroape din memorie lectiile de fizica de acum peste 30 de ani.
Astfel, mi-am amintit de miscarea browniana, o miscare haotica a unor molecule lovite, din toate partile, de alte molecule.
Sa fie, oare, astenia de primavara?
Sa fie, oare, apropierea alegerilor europarlamentare?
Sa fie, oare, ceva mai indepartatele prezidentiale?
Cert e ca, dintr-o data si, mai ales, haotic, partidele se despart si se divid, diverse personaje bantuie bezmetice din dreapta in stanga si inapoi ca un manunchi de bile de biliard dupa prima lovitura de tac.
Si stau si ma intreb, cum de a devenit, dintr-odata, ciolanul asa de tentant incat sar toti pe el, din toate partile.
Toata miscarea asta browniana a reusit numai sa creeze o criza in guvern si confuzie in mintea alegatorilor.
Lupta orgoliilor si a titlurilor a devenit block-buster si, daca din punctul de vedere al alegatorului nu ar fi atat de contrarianta, ar fi de-a dreptul ridicola.
In 2012, trei sferturi din electorat a votat, negativ sau nu, ceva. Acum, acel ceva se divide, se dilueaza, devine nereprezentativ pentru cei care l-au impins acolo, sus, in fruntea mesei.
Iar ca tacamul sa fie complet, din toata harababura creata, castiga fix cine nu trebuie: UDMR.
Taman cand erau si ei, in sfarsit, in opozitie, in ultimii 20 de ani, acum iar ne pricopsim cu ei la guvernare. Cu ei si, mai ales, cu pretentiile lor nemasurate.
Au intrat, ca de obicei, in Parlament, pe usa din dos, la limita pragului de 5%. Am, insa, impresia ca vor mai mult decat 5% din ministere.
Cum naiba, acum doi ani, la Referendumul de demitere au stat in casa cand puteau sa incline balanta, iar acum sunt chemati alaturi de cei pe care i-au fentat atunci?
Stiam eu demult ca politica e o curva.
Dar pana si curvele au onoarea lor; politicienii, nu.