Setea de putere este, poate, una dintre cele mai chinuitoare suferinte omenesti.
Altfel, nu-mi explic graba cu care turma de scroafe cocotate-n copac purcede la o impartire administrativa complet aberanta.
Teama ca, la urmatoarele alegeri, nu vor mai putea ajunge in randul intai, in apropierea ciolanului, ii face sa baseasca (n-am diacritice!) legi din ce in ce mai bizare.
Mai intai, se asigura ca, indiferent de numarul de alegatori prezenti la urne, va castiga cine trebuie.
Apoi, bomboana pe coliva, impartirea tarii in opt regiuni uriase, legiferata (cum altfel?), prin asumarea raspunderii.
Zi dupa zi, ne transformam, ca popor, intr-un handicapat mintal, care are nevoie de un tutore.
Acest tutore stie cel mai bine ce ne trebuie, ce vrem, ce putem, ce mancam si ce respiram.
Acest tutore nu da socoteala nimanui si ia hotarari importante in numele nostru, asteptand (cu mare nerabdare, as spune) ca acest "idiot al satului" sa dea dracului in primire mai repede si sa nu-l mai incurce.
Si, ca de obicei in cazul deciziilor total nepopulare, guvernul baseste (n-am diacritice!) restrictii impuse de unul si de altul. Daca nu e FMI, e UE, sau CE, sau NATO, sau astrele...Nu conteaza. Important e ca pisica moarta sa fie in alta curte.
Stau si ma intreb cat va mai dura pana cand "idiotul satului" se va infuria si, pana sa ajunga baietii cu camasi cu maneci foarte lungi, sa-si stranga tutorele de gat.
Ma mai intreb si cat va mai dura pana cand Uniunea Europeana, atat de apasat pupata-n cur, va face o modificare de statut care sa permita excluderea unei tari.
Pariu ca modificarea asta va fi valabila pana cand Romaniei i se va da binemeritatul sut in cur?
Incerc sa-mi dau cu parerea despre diverse chestii de care ne lovim cu totii zilnic. Despre chestii care ne macina, ne bucura (ca or mai fi si de-alea). Nu am pretentia sa ating toate subiectele fierbinti. Daca mai aveti si voi altele, nu ezitati sa le postati.
vineri, 10 iunie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Dacii liberi
Dacii liberi nu se dezmint niciodată. Dacii liberi au așteptat un an întreg concediul și îl vor fructifica la maximum, indiferent. Indifer...
-
In lumea în care trăim, par să se amestece două povești. Cea a băiatului care tot striga că vin lupii care nu vin și cea a drobului de sar...
-
O ucraineancă stabilită în Italia face plângere la Poliție împotriva unei vrăjitoare din România care a ușurat-o de 20 000 de euro și de c...
-
„Dragul prieten" chinez a fost să-și încordeze mușchii la Moscova. Lăsăm de...
2 comentarii:
Să ne dea afară ca să trecem iar prin tot căcatul dinainte de 2007, limbuim la stilul 2.0, acum mai catifelat, ca să convingem nemţii că ne-am făcut cuminţei şi putem să băgăm iar vastu' în oala cu dulceaţă? No, thanks, mai bine revoluţie urmată de nişte multă anarhie, să plece fiecare unde-l taie capu'.
Asa cum am mai spus, cei care ajung la putere, odata cu scaunul capatat au impresia ca au capatat si mai multa minte. Subit, li se pare ca le-a crescut IQ-ul si ca acum au devenit mai destepti decit toata lumea si ca poporul e cretin.
Iata ca si de asta data se confirma lucrul asta. Altfel cum se explica motivatiile idioate pe care ni le prezinta, ca sa-si justifice actiunile.
Bok (nume care in turca inseamna cacat, scuze de expresie, dar asta inseamna in turca bok) ne prosteste in fata, spunindu-ne ca daca nu impartim Romania in opt regiuni, UE nu ne mai da fonduri. Care fonduri? Probabil alea pe care nu le-am capatat pentru ca nu a existat interes guvernamental, sau pentru ca nu au fost aprobate proiectele depuse de oamenii neimportanti din punctul de vedere al stapinirii. Importanti fiin desigur, cei care fac parte din arcul guvernamental sau din clientela politica. Si apropo de asta, sa ne amintim de recentul scandal de la Ministerul Muncii, unde ministrul muncii nu stia ca se afla in conflict de interese si a aprobat un proiect care beneficia de fonduri UE, cui oare? Unei firme la care era consilier sotia lui. Si nici n-a durat mult sa fie analizat si aprobat dosarul respectiv.
Saracu' ministru, era atit de nevinovat si in necunostinta de cauza, incit i-au trebuit doua zile pina sa-si dea demisia.
In fine, slava Domnului ca a reusit unul sa-si dea demisia. Pentru ca la cite conflicte de interese au fost semnalate de presa, daca nu erau nesimtiti pina peste urechi, acum isi dadeau demisia toti si ramineam fara ministri si parlamentari. Asta ar fi dat o sansa tarii, sa zamisleasca alta clasa politica, poate mai competenta.
Dar sa revin.
Ineptiile lui Bok, pe de o parte. Pe de alta parte, vine Base-cel-Ranchiunos (care prigoneste politaii pentru ca si-au permis sa-i spuna pe nume la o demonstratie) si ne spune ca daca se desfiinteaza judetele existente si se infiinteza cele opt megajudete, scapam de coruptie. Oare? Pai, in loc sa mai mearga cetateanul de rind la una din multele institutii de stat pentru o problema oarecare, va merge la una din putinele institutii de stat, pentru aceeasi problema oarecare. Adica, problema respectiva, oricum va tine de o institutie de stat, fie ca aceasta are mai multe filiale, sau mai putine filiale. Deci nu se reduce coruptia de care face vorbire domnitorul, ci doar numarul celor care beneficiaza de pe urma ei, acestia din urma avind parte de o halca mai mare decit inainte. Logic nu? Logic pentru noi, nu si pentru capetele luminate care incearca sa ne prosteasca in fata.
Sigur, un alt aspect al problemei ar fi ca cetateanul de rind va fi nevoit sa bata cale mai lunga pina la institutia de stat de care are nevoie, pentru ca nu-i asa, am redus numarul de filiale pe care aceasta le avea in tara, la opt.
"Sa traim bine"... ma rog, "sa speram ca la un moment dat o sa si traim bine".
Trimiteți un comentariu