In ce lume traim?

Ma uit in jurul meu si, din ce in ce mai des, ma intreb in ce fel de lume traim?
Modul in care reactioneaza oamenii la diversele probleme ale vietii de zi cu zi devine din ce in ce mai bizar.
In ultima vreme, la categoria "o lume pe dos", mi-au atras atentia doua situatii, din sfere diferite.
Prima, intens mediatizata, pana la greata as spune, este privatizarea cu nabadai a Oltchim-ului.
Am inteles ca au existat (sau, mai bine zis, N-au existat) niste reguli dupa care numai cine nu voia nu putea participa la acea "licitatie". 
Am inteles ca seful partidului balbaitilor a facut o oferta de nerefuzat (ca sa parafrazez o replica celebra). Inteleg ca faimoasele "reguli" nu-l puteau impiedica. Ce nu inteleg este de ce individul a tinut cu tot dinadinsul sa faca un circ ieftin (plimbari in patru vanturi, in cinci zile, saci cu bani plimbati pe Calea Victoriei, declaratii sforaitoare si alaturea cu drumul, prieteni imaginari care invart banii cu lopata) fara sa se gandeasca nicio clipa la cei 3000 de potentiali alegatori care nu-si mai primisera salariile de trei luni, care erau amenintati de spectrul somajului si care asteptau si, din pacate, inca mai asteapta, o rezolvare decenta a problemelor lor.
E clar ca mascariciul n-a avut nicio clipa intentia sa cumpere nici macar un capat de ata, necum un munte de actiuni. De ce, atunci, tot acest circ? 
Cu toata liota de cretini care formeaza electoratul sau, chiar isi poate permite sa piarda din el? Pentru ca, dupa asemenea circ mediatic, in mod sigur electoratul i se va subtia la greu.
A doua situatie care m-a pus pe ganduri a fost mult mai putin mediatizata. De fapt, a fost o stire strecurata printre alte stiri de la un jurnal de pranz si asupra careia nu prea cred ca s-a mai oprit cineva mai mult de doua minute.
Intr-o institutie de tip familial, pentru copii orfani sau abandonati, cu handicap, unul dintre copii a fost crunt batut de un altul. Nimic nou sub soare, pana aici. Lipsa acuta de bani, de personal, face ca aceste incidente sa fie absolut obisnuite. Ceea ce m-a facut sa ma intreb in ce fel de lume traim a fost modul in care doua persoane diferite, femei, probabil mame, una, director al institutiei si cealalta de pe la Protectia Copilului, vorbeau despre incident.
Niciuna dintre ele nu a folosit cuvantul "copil". Copiii pe care ii aveau in grija erau "beneficiari"!
Sa fie clar: nu am niciun fel de intelegere pentru parintii care isi abandoneaza copiii. Asemenea atitudine ma depaseste. Dar nimeni nu-si poate alege parintii si copiii nu sunt vinovati ca au parinti iresponsabili. Probabil este foarte greu sa cresti un copil cu handicap (nu-i usor sa cresti nici macar un copil normal), dar, in momentul in care acest copil ajunge intr-o institutie, macar ar putea fi tratat ca o persoana, nu ca un...beneficiar. Si acesti copii au sentimente, au dorinte, au nevoie de un pic de iubire. Cat sa fii de blazat si de cinic, incat sa-i consideri strict niste cifre in statistici? Pentru ca, pe mine, cuvantul "beneficiar" ma duce cu gandul la statistici. Am crezut ca asistentii sociali fac aceasta munca din vocatie (avantajele materiale se exclud din motive arhicunoscute). Atunci, cum pot fi atat de reci? 
Si acum, revin la intrebarea mea: in ce fel de lume traim? De ce e asa de greu sa facem niste gesturi mici, la indemana oricui, gesturi care ar putea produce putina bucurie in viata cuiva? Gesturi sau cuvinte care nu ne costa nimic.
In care moment al evolutiei noastre am uitat compasiunea, mila, dragostea si le-am inlocuit cu un egoism feroce?