A cincea putere?

Intr-un stat democratic NORMAL, exista trei puteri: cea legislativa, cea executiva si cea juridica.
Prin consens, acceptam presa ca fiind a patra putere, datorita influentei imense pe care o poate exercita in formarea de opinie.
Iata insa, ca tinde sa se nasca (in chinuri si cu forcepsul), o a cincea putere: biserica.
Nou-nascuta putere urla deja din rarunchi si cere.
Urla si cere ca predarea religiei in scoli sa devina obligatorie "acum si in vecii vecilor, amin". Iar prevederea asta trebuie, musai, sa apara in Constitutie! Presupun ca textual.
Tot in Constitutie mai doreste urlatorul nou-nascut sa apara si numele lui Dumnezeu. Eh...aici, inca nu e clar in ce context. Probabil mai necesita oarece chinuri cerebrale pentru a se gasi o formula cel putin la fel de "inspirata" ca si precedenta. Nu de alta dar, nu cumva vreo minte luminata de avocat sa gaseasca vreo portita legala de a-l trimite pe "sefu' al mare" in fata Curtii Constitutionale in caz c-o da in bara si, in loc de un cutremur, trimite o amarata de grindina.
In ritmul asta, Romania va ajunge un stat asemanator Iranului, Pakistanului, Afganistanului, cu legi bazate pe o carte demult depasita.
Aceste state sunt izolate prin proprie vointa, iar practici ante-Ev Mediu sunt ridicate la rang de lege si condamnate de o lume intreaga.
In ultima vreme, biserica, prin modul arhaic in care se manifesta, pierde adepti. Ca teren, nu pierde; dimpotriva: detine o gramada de bunuri mobile si imobile pentru care nu plateste un leu impozit.
Biserica si, in special cea ortodoxa, nu pare sa fi aflat de progresul  societatii. Se conduce dupa legi anacronice dar conduce masini ultimul racnet. Aici, ceva nu se pupa!
Pierderea de adepti adulti, responsabili o face sa-si indrepte tunurile asupra copiilor, mult mai usor de manipulat.
In manualele dupa care se preda acum (quasi-obligatoriu) religia, cei mai mici dintre elevi sunt amenintati cu pedepse cumplite pentru "pacate" absolut aiuritoare cum ar fi, de exemplu, mersul la cinematograf duminica, sau folosirea armei "letale" pe nume "prastie" impotriva pasarelelor. Lipsa preciziei in ochire nu se pune ca circumstanta atenuanta.
Daca acum, cand religia nu este (inca) PRIN LEGE, obligatorie, ne lovim de astfel de aberatii, nici nu vreau sa-mi imaginez cum vor arata manualele cand ar putea deveni obligatorie!
Acuma...stau si eu si ma gandesc la cat pot fi popii de rupti de realitate daca habar n-au ca materiile predate in scoli NU fac obiectul vreunui articol din Constitutie.
Constitutia reglementeaza cu totul alte probleme decat curriculumul scolar.
Astept, cu infinita nerabdare, si alte propuneri, cel putin la fel de inteligente, din partea BOR.
Si, musai sa fie cuprinse in Constitutie! Pacat ca nu pot fi si batute in cuie...literalmente!
As putea chiar sa fac unele sugestii:
-Toti cetatenii sa fie obligati sa tina TOATE posturile, fara exceptie. Ar fi o lovitura mortala data obezitatii;
- Sa fie interzisa orice activitate gen cusut, spalat, maturat in zilele scrise cu rosu in calendarele bisericesti. Evident, in zilele cu pricina, fabricile de confectii, de pilda, vor inchide taraba.
- Cand se face orarul scolii, sa se consulte cu mare grija sus-mentionatul calendar pentru ca, sub nicio forma, orele de lucru manual ale elevilor sa nu se nimereasca intr-o zi cu embargou pe cusut.
Si sa se scoata, naibii, din DEX, notiunea de "liber arbitru"! 

Pastiluţe amărui

Oare câţi ani să fie de când tot înghiţim la pilule amare?
Să fie vreo 6?
Cam de când am intrat, cu surle şi trâmbiţe în UE? 
Asta, după ce, cu vreo 3 ani înainte, intrasem, cu aceleaşi surle şi trâmbiţe, în NATO.
Recapitulez: ne-am căciulit până n-am mai putut (ca să nu spun ce şi cât am pupat) ca să intrăm în NATO. Obiectivul următor: UE. Iar ne-am căciulit şi iar am pupat la greu ca să obţinem ce? Statutul de "neam de la sapă" şi de rudă săraca, având acces limitat drastic la clubul elitist.  
Am terminat recapitularea.
Evident că, după atâţia ani de căciuleală şi de pupat, nu putem, taman acum, să ne oprim; a devenit obişnuinţă.
Aşa că, acum vrem în Schengen. Şi, evident, continuăm să înghiţim blestematele de hapuri care devin din ce în ce mai amare.

Pilulă amară:
Liberalizarea preţurilor care a însemnat o mană cerească pentru companiile care deţineau (şi, în unele cazuri, încă mai deţin) monopoluri. Pilula o tot înghite omul de rând care constată de la o zi la alta că pereţii între care trăieşte se apropie din ce în ce mai mult unul de altul.

Pilulă amară:
"Alinierea" preţurilor la cele practicate în club. Pardon! În UE.
Pilulă înghiţită de majoritatea populaţiei, al cărei salariu e aliniat mai degrabă la ajutoarele de şomaj din club.

Pilulă amară:
Din motive de neînţeles pentru oricine are mai mult de doi neuroni, câţiva dintre reprezentanţii României în Parlamentul European nu fac altceva decât să denigreze, prin orice mijloace, poporul care i-a trimis acolo. Astfel, înghiţim, de vreo cinşpe ori pe zi, pilula amară a dispreţului membrilor "de elită" ai clubului.
Suntem huliţi, la grămadă, am devenit un fel de vizigoţi pe cale să ocupăm ţările "civilizate". Unii membri ai clubului, am senzaţia că-şi închipuie că n-am auzit nici măcar de existenţa furculiţei.

În concluzie, suntem trataţi cam ca un copil retardat apărut, prin cine ştie ce glumă a naturii, într-o familie de genii.
Nu stăm la masă cu toată familia şi, când sunt musafiri, suntem trimişi în camera noastră ca să nu oripilăm inimile simţitoare.
Nu ni se aplică aceleaşi reguli care se aplică celorlalţi copii din casă şi, la cel mai mic semn de revoltă, ni se fâlfâie prin faţa ochilor cartonaşul roşu. Pardon! Dreptul de "veto".

Ţin minte că, acum vreo doi ani, când Olanda ne-a arătat cartonaşul roşu, ne-am infoiat, ne-am împintenat boicotând, pe bună dreptate, flori, legume şi alte cele pe care le importam de acolo; camioanele cu mărfuri perisabile olandeze stăteau cu zilele prin vămi din "cauza" nu ştiu cărui virus bizar. 
Şi boicotul a dat roade: Olanda a băgat cartonaşul la loc, în buzunar.
Acum, Germania flutură cartonaşul. Situaţia e EXACT aceeaşi. Numai că, în loc de boicotarea maşinilor nemţeşti, facem sluj frumos şi spunem că, de fapt, strugurii ăia din soiul Schengen sunt acri şi, mai bine îi mai lăsăm să se coacă. Un an...doi...
Este foarte adevărat că marea noastră problemă este (dar nu de azi-de ieri) Justiţia. 
În ultima vreme, pare să fi scăpat cu totul de sub orice control. A devenit oricum, numai oarbă nu. 
Dar, oare faptul că justiţia românească foloseşte măsuri diferite nu ne duce cu gândul la un model?
Nu cumva şi clubul UE foloseşte măsuri diferite aplicabile doar rudelor sărace?
Unde o fi egalitatea aia atât de mult trâmbiţată?
Uneori stau şi mă gândesc la cât de bine seamăna conceptul de Uniune Europeană cu cel de comunism.
În teorie, comunismul ar fi putut fi o lume ideală.
În teorie, Uniunea Europeană este cam tot aşa.
Numai că, în cazul comunismului, aplicarea a dus la dezastru şi tare mă tem că teoria Uniunii nu prea se pupă, nici ea, cu practica. 
Să termin, totuşi, cu bomboana de pe colivă.
La nu ştiu care târg auto s-a lansat noua Dacia MCV.
Nu, pe bune! MCV? 
Cum dracu' să botezi o maşina MCV, după ce ţi-a ieşit pe nas MCV-ul asta care e deja un fel de snop de cartonaşe galbene şi roşii? S-avem de unde-alege!

Pustiu

In calendar, cica e primavara! Ma rog...fie la ea, acolo, ca afara e frig, bate vantul, ploua sau ninge.
Am coborat storurile ca sa nu mai vad cum e afara; imi ajunge ce e inauntru: nimic...nimeni...pustiu.
Plec in fiecare zi dintr-o casa pustie. Ma intorc in fiecare seara intr-o casa pustie. E liniste. Multa liniste. Cred ca asa trebuie ca e si in mormant. Deci, voi avea un antrenament bun.
Cel mai greu e in weekend. Sunt doua zile intregi in care nu aud o voce de om, in care nu vad pe nimeni, in care linistea imi suna in cap ca un clopot spart.
Imi e din ce in ce mai greu sa indur singuratatea asta. Numar lunile pana cand voi putea scapa de ea. Mai sunt multe, e adevarat, dar, macar stiu ca, la capatul lor, voi putea, in sfarsit, sa fiu in locul pentru care ma antrenez de ani si ani de zile. In locul in care singuratatea nu ma va mai putea apasa vreodata.
Stiu ca, in afara de una, poate doua persoane, nimeni nu va observa ca nu mai sunt. Sau, daca va observa, va gandi "Ia te uita! mi se parea mie ca lipseste ceva, dar nu reuseam sa-mi dau seama ce anume. Eh...asta e; mergem mai departe."
Au trecut 23 de ani de pustiu, mai sunt doar vreo 3. 
Abia astept sa treaca si astia!