Examene...examene...

A venit vara si, odata cu ea, au inceput si diferitele examene.
Evaluarea Nationala e gata, incepe acus-acus Bac-ul, urmeaza admiterea la facultati.
Acum, subiectul cel mai discutat este Evaluarea Nationala.
Din pacate, multi dintre cei direct interesati nu au nici cea mai vaga idee cu ce se mananca iar mass-media nu-i ajuta cu nimic, mai mult incurcandu-i.
Probabil, dupa ani de esecuri rasunatoare si promovabilitati cam cat un numar mediu la pantofi, subiectele de anul acesta au fost, in sfarsit, de nivel mediu spre usor.
N-au mai fost formulari abracadabrante care sa bage in ceata elevi si profesori deopotriva, n-au mai fost chichite care sa starneasca mari controverse.
S-au luat note relativ mari, procentul celor cu medii peste 5 fiind zdrobitor.
Emotiile au trecut si acum incepe sarabanda aranjarii optiunilor in ordinea ideala.
Mass-media acorda atentia cuvenita evenimentului, afisand, insa, o lipsa de informare absolut naucitoare.
In primul rand, se avanseaza ideea ca "ia te uita ce generatie responsabila, pusa pe carte, avem"! Ce note mari au luat ei si cat de bine au invatat!
Nu spune nimeni, insa, cati elevi de clasa a VIII-a erau inscrisi in scoli la 15 iunie si cati au sustinut examenul. Sunt scoli care, din doua-trei clase a VIII-a, au trimis la EN 3-4 elevi, restul fiind ori corigenti, ori elevi cu CES, care nu sunt obligati sa sustina examenul.
Alta duda slobozita in mass-media e in legatura cu cei care "nu obtin nota de trecere" la EN. Vezi, doamne, mai au o sansa in toamna. Anunt, pe aceasta cale, pe "jurnalistii" cititori de promptere ca, de vreo doi ani incoace, nu exista nota de trecere la EN. Poti lua si 1,50, si 3...nu conteaza. Se face media, se aduna cu media claselor V-VIII, se imparte la 2 si iaca media de admitere! Deci, nu mai exista nici sesiune de toamna. In toamna sunt repartizati, pe locurile ramase libere, cohortele de corigenti.
Prin natura meseriei, sunt, mai mult sau mai putin, implicata, in fiecare an, in examenele de absolvire a ciclului gimnazial, indiferent ce nume capata ele de la un an la altul.
Dai, ca diriginte, nenumarate explicatii parintilor si copiilor, asa incat sa stie exact ce au de facut fiecare. Iti sfatuiesti elevii cum sa aleaga cele mai potrivite optiuni in functie de medii de admitere, de preferinte, de aptitudini. Te dai de ceasul mortii sa convingi parinti care n-au nici cea mai vaga idee despre posibilitatile intelectuale ale copiilor lor ca optiunile trebuie sa fie REALISTE si nu fantasmagorice.
Constat, insa, ca exista si diriginti care nu se agita absolut deloc: nu explica nici elevilor, nici parintilor ce au de facut, astfel incat, familii intregi sunt complet bulversate si depasite de situatie.
Din pacate, legea care prevede invatamantul obligatoriu pana la varsta de 16 ani poarta principala vina pentru promovabilitatea dezastruoasa la EN. Elevii stiu ca, indiferent ce note obtin, tot vor fi repartizati in vreun liceu de mana a cinspea, asa ca nu se prea omoara cu invatatul. Daca s-ar reveni la sistemul de examene de admitere la licee, cred ca situatia ar fi cu totul alta. Ar exista un scop, ar exista o motivatie.
Bineinteles, pentru asta va mai trece multa vreme si vom mai avea inca multe generatii "de sacrificiu", cobai pentru ideile luminoase ale zecilor de ministri care au tocit scaunul de la Ministerul Educatiei (si cum i-o mai fi zicand azi).

Capatul tunelului

Azi, cuvantul "tunel" isi pierde putin din semnificatie.
Dupa un accident ingrozitor, produs la iesirea dintr-un tunel, cuvantul ne duce (si ne va mai duce mult timp de-acum incolo) cu gandul la o tragedie care putea fi evitata.
Cum, insa, nu pot si nu vreau sa-mi dau cu parerea asupra circumstantelor in care s-a produs cumplitul accident din Muntenegru, ma rezum doar la latura umana a acestui accident.
O tara cam cat un judet de-al Romaniei si putin peste 600 000 de locuitori.
Un peisaj care-ti taie rasuflarea.
Un canion cotat ca al doilea ca marime dupa Marele Canion.
Un drum sinuos, cu multe curbe si multe tuneluri, umezit de recenta ploaie.
Un autocar cu turisti.
O clipa de neatentie sau o secunda de orbire la iesirea din tunel, un obstacol pe drum...nu cred ca vom sti precis prea curand.
Din momentul in care autocarul se prabuseste, 40 de metri, in prapastie, incepe o cursa contra cronometru.
Primii sositi, soferii de pe sosea, nu stau sa caste gura ci scot franghiile din masini si coboara aproape in rapel pentru a incerca sa salveze cat mai multi supravietuitori.
O impresionanta desfasurare de forte, o gramada de oameni sar sa salveze alti oameni.
In spitalul nu foarte mare si nici foarte bine dotat din Podgorita se aduna medici si asistente care isi terminasera demult garzile; vin de-acasa fara sa-i fi chemat nimeni.
Tot nechemati de nimeni, vin si cetateni obisnuiti din capitala micului stat si stau la coada sa doneze sange in caz ca e nevoie. Si, sigur e!
Ranitii sunt adusi la spital, operati, stabilizati, identificati (unde se poate).
Dincoace, in Romania, singura rotita bine unsa a unui sistem sanitar pe butuci, SMURD-ul, se pune in miscare asa cum numai Doctorul Arafat a stiut s-o organizeze.
Doua avioane militare de transport, niste adevarate fortarete zburatoare, devin, intr-o noapte, spitale de urgenta zburatoare. Sunt dotate cu absolut tot ce este necesar pentru a transporta si ranitii luati din Terapie Intensiva, pe cei ventilati mecanic.
Pentru aproape fiecare ranit, sunt mobilizati un medic si un asistent SMURD.
In fata spitalului din Podgorita, ambulantele aduse de pe te miri unde se succeda la interval de 5 minute, cat sunt necesare pentru imbarcarea ranitului. Sunt 30 de raniti si e putin probabil ca, in toata tara sa existe 30 de ambulante, asa ca se fac mai multe drumuri spre aeroportul pe care spitalele zburatoare stau cu motoarele pornite.
Foarte multi raniti, foarte mult personal medical, dar nimeni nu se impiedica de nimeni; fiecare stie ce are de facut si locul EXACT in care trebuie sa fie.
Toate autoritatile statului, incepand cu Primul Ministru, se implica si reusesc sa conlucreze, ceea ce pare o adevarata minune.
Evident ca SMURD-ul, "copilul" doctorului Arafat, functioneaza ca un ceas elvetian in mijlocul catastrofei.
SMURD-ul e luminita de la capatul lungului si intunecatului tunel care a inghitit sistemul sanitar romanesc.
Sper din tot sufletul ca drumul pana in tara sa nu fie fatal niciunuia dintre ranitii pentru care s-a pus in miscare atata lume si atata logistica.
Atunci cand ecourile tragediei se vor stinge, sa speram ca medicii si asistentii de la SMURD vor fi macar evidentiati cumva, daca nu rasplatiti pentru modul in care au actionat intr-o situatie cu care nu te prea intalnesti decat, poate, in manualele de medicina de urgenta.
Si mai astept o reactie, de orice fel, a Presedintelui Romaniei care, in ultimele zile, a fost sublim dar a lipsit cu desavarsire.

Obsesii

Din cand in cand, in viata noastra de zi cu zi, apare cate o obsesie. Mai mica sau mai mare.
Cu totii suntem bantuiti de cate un refren, o zi intreaga, fara sa ne putem nici macar aminti de unde a aparut.
Tuturor ni se pune pata pe cate un obiect si, pana nu-l gasim, umblam bezmetici dupa el.
Uneori, obsesia individuala se fixeaza pe un cuvant pe care il folosim tot din trei in trei fraze. Cuvantul "whatever" pare sa fie cea mai noua obsesie lingvistica.
Numai ca vine din urma tare un alt cuvant: referendum.
Deja incep sa cred ca ar trebui construite niste cladiri speciale in care sa nu se desfasoare decat tot soiul de votari; ar fi, cred, mult mai convenabil decat sa tot amenajezi mereu sectii de votare pe te miri unde.
De vreo patru ani incoace, s-au cheltuit miliarde pe organizare de alegeri de tot felul: locale, parlamentare, europarlamentare, prezidentiale si pe vreo cateva referendumuri. Am ajuns sa votam si de cate 2-3 ori pe an.
Ultima obsesie a Presedintelui pare sa fie un nou referendum care sa reia intrebarile unuia desfasurat cu cativa ani in urma. Si asta, in conditiile in care deja ne "paste" un referendum pentru modificarea Constitutiei si, probabil, un altul pentru regionalizare.
Acum cativa ani, am fost intrebati daca vrem 300 de parlamentari si Parlament unicameral. 
Sunt ferm convinsa ca orice om cat de cat in regula cu creierii capului a votat pentru cei 300 de parlamentari. Cu unicameralul nu m-as agita prea mult, ca suntem, totusi, una dintre tarile cele mai mari din Europa.
Acum, Presedintele vrea un replay la respectivul referendum. Si ma intreb de ce nu a fost modificata Legea Electorala DUPA primul referendum pe aceasta tema. Ma mai intreb de ce, dupa atata timp, acel prim referendum nu a avut nicio finalitate. Nici macar nu i-a fost contestat, ca de obicei, rezultatul, la Curtea Constitutionala. Mare scapare! Zic.
Si, daca tot le facem in reluare, nu s-ar putea relua si cel de suspendare a Presedintelui, de anul trecut, cand matematica a fost complet data peste cap? Bietul Pitagora...cred ca se rasuceste in mormant!
In Constitutie cica alesii pentru Parlament trebuie sa fie, ca numar, proportionali cu numarul populatiei. Ce reprezentativitate pot asigura 300 de parlamentari la 19 milioane? Zic.
Obsesia asta cu referendumul incepe sa ma hartuiasca din ce in ce mai mult.
Se va organiza, cu siguranta, un referendum pentru modificarea Constitutiei. Am vazut deja o sumedenie de modificari majore. Cu unele as fi de acord, cu altele, nu. Si atunci, cum facem? Cerem acordul de modificare pe fiecare articol in parte? Ma tem ca va arata buletinul de vot cam cat un roman de Balzac si voi face varice stand in cabina de vot si citindu-l cap-coada. Sau ne dam, sau nu, acordul en-gros...pentru toate modificarile, de-a valma? Nici asa nu-mi convine, ca unele sunt complet inepte. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca anumite prevederi nici macar nu au ce cauta in Constitutie. Nu intru in detalii, ca mai pun de-o postare.
Cu alte cuvinte, anul trecut, am avut alegeri locale, parlamentare, plus un referendum.
Anul asta, vom avea cel putin doua referendumuri.
La anul, prezidentiale si europarlamentare si, daca e loc, poate mai facem un referendum-doua, ca-mi intru in mana. Si, tot asa.
Nu-i asa ca se justifica din plin propunerea mea cu construirea de sectii de votare? Ca nici n-apuca sa se puna praful de la un scrutin la altul.