Capatul tunelului

Azi, cuvantul "tunel" isi pierde putin din semnificatie.
Dupa un accident ingrozitor, produs la iesirea dintr-un tunel, cuvantul ne duce (si ne va mai duce mult timp de-acum incolo) cu gandul la o tragedie care putea fi evitata.
Cum, insa, nu pot si nu vreau sa-mi dau cu parerea asupra circumstantelor in care s-a produs cumplitul accident din Muntenegru, ma rezum doar la latura umana a acestui accident.
O tara cam cat un judet de-al Romaniei si putin peste 600 000 de locuitori.
Un peisaj care-ti taie rasuflarea.
Un canion cotat ca al doilea ca marime dupa Marele Canion.
Un drum sinuos, cu multe curbe si multe tuneluri, umezit de recenta ploaie.
Un autocar cu turisti.
O clipa de neatentie sau o secunda de orbire la iesirea din tunel, un obstacol pe drum...nu cred ca vom sti precis prea curand.
Din momentul in care autocarul se prabuseste, 40 de metri, in prapastie, incepe o cursa contra cronometru.
Primii sositi, soferii de pe sosea, nu stau sa caste gura ci scot franghiile din masini si coboara aproape in rapel pentru a incerca sa salveze cat mai multi supravietuitori.
O impresionanta desfasurare de forte, o gramada de oameni sar sa salveze alti oameni.
In spitalul nu foarte mare si nici foarte bine dotat din Podgorita se aduna medici si asistente care isi terminasera demult garzile; vin de-acasa fara sa-i fi chemat nimeni.
Tot nechemati de nimeni, vin si cetateni obisnuiti din capitala micului stat si stau la coada sa doneze sange in caz ca e nevoie. Si, sigur e!
Ranitii sunt adusi la spital, operati, stabilizati, identificati (unde se poate).
Dincoace, in Romania, singura rotita bine unsa a unui sistem sanitar pe butuci, SMURD-ul, se pune in miscare asa cum numai Doctorul Arafat a stiut s-o organizeze.
Doua avioane militare de transport, niste adevarate fortarete zburatoare, devin, intr-o noapte, spitale de urgenta zburatoare. Sunt dotate cu absolut tot ce este necesar pentru a transporta si ranitii luati din Terapie Intensiva, pe cei ventilati mecanic.
Pentru aproape fiecare ranit, sunt mobilizati un medic si un asistent SMURD.
In fata spitalului din Podgorita, ambulantele aduse de pe te miri unde se succeda la interval de 5 minute, cat sunt necesare pentru imbarcarea ranitului. Sunt 30 de raniti si e putin probabil ca, in toata tara sa existe 30 de ambulante, asa ca se fac mai multe drumuri spre aeroportul pe care spitalele zburatoare stau cu motoarele pornite.
Foarte multi raniti, foarte mult personal medical, dar nimeni nu se impiedica de nimeni; fiecare stie ce are de facut si locul EXACT in care trebuie sa fie.
Toate autoritatile statului, incepand cu Primul Ministru, se implica si reusesc sa conlucreze, ceea ce pare o adevarata minune.
Evident ca SMURD-ul, "copilul" doctorului Arafat, functioneaza ca un ceas elvetian in mijlocul catastrofei.
SMURD-ul e luminita de la capatul lungului si intunecatului tunel care a inghitit sistemul sanitar romanesc.
Sper din tot sufletul ca drumul pana in tara sa nu fie fatal niciunuia dintre ranitii pentru care s-a pus in miscare atata lume si atata logistica.
Atunci cand ecourile tragediei se vor stinge, sa speram ca medicii si asistentii de la SMURD vor fi macar evidentiati cumva, daca nu rasplatiti pentru modul in care au actionat intr-o situatie cu care nu te prea intalnesti decat, poate, in manualele de medicina de urgenta.
Si mai astept o reactie, de orice fel, a Presedintelui Romaniei care, in ultimele zile, a fost sublim dar a lipsit cu desavarsire.