Divide et impera!

Se stie, de foarte multa vreme, ca un popor divizat, inversunat, e mult mai usor de condus si, mai ales, de manipulat.
De mai bine de 20 de ani incoace, toti conducatorii Romaniei nu au facut altceva decat sa asmuta oamenii unii impotriva altora.
Populatia e asmutita pe categorii profesionale, etnice, morale, astfel incat exista tot timpul tabere care lupta impotriva altor tabere.
Din cand in cand, atunci cand apare o scurta perioada de acalmie, se mai arunca un os care sa revigoreze batalia.
Si, cum vara e perioada de concedii, iar taberele se raresc imprastiindu-se pe la munte, pe la mare si pe la bulgari, flacara razboiului trebuie mentinuta cu greu si cu orice pret.
Asa ca, in doar o luna si un pic, au fost asmutiti cei ramasi pe campul de batalie, pentru diverse cauze.
Mai intai, pe criterii etnice, au fost asmutiti romanii impotriva tiganilor. Asta n-a fost prea greu, deoarece acestia din urma au reusit performanta de a se face singuri de cacao, in mod...regal, as putea spune.
Apoi, pe criterii nationaliste, s-a mai revigorat putin vechea batalie intre romanii majoritari si ungurii minoritari. Probabil, batalia va fi cu multe victime in timpul meciului de fotbal, cu miza mare, Romania-Ungaria. Doamne-ajuta-ne!
Cele mai noi lupte se duc acum, in paralel, pe criterii ecologice si morale.
Pe de o parte, o mana de "hippsteri" (asa am auzit ca le zice, desi n-am prea priceput ce-s aia) bat cu pet-uri goale in asfaltul din buricul Bucurestiului intru apararea unei naturi care, pentru majoritatea dintre ei, e ceva abstract, despre care nu prea stiu unde se afla, dar musai trebuie sa fie verde.
In aceeasi batalie sunt angajati si mii de oameni care stiu foarte bine unde se afla Rosia Montana, pentru ca de ea, cu sau fara cianuri, depinde existenta lor.
Niciuna dintre tabere, insa, nu-si pune problema cum naiba a reusit Ciorbea sa incheie un contract atat de "avantajos" incat firma de exploatare a unor resurse foarte pretioase nu plateste decat 6% redevente statului roman. In fond, daca tot ne vindem pielea, ar trebui macar s-o vindem scump.
Pe de alta parte, pe criterii morale, s-a declansat (asa cum se intampla periodic) batalia intre sustinatorii eutanasierii haitelor de caini vagabonzi si "iubitorii de animale".
Cainii maidanezi nu sunt, de ieri-de-alaltaieri, obisnuiti in peisajul citadin.
Cand Ceausescu a daramat cartiere intregi de case pentru a construi celebrele "blocuri muncitoresti", mii de caini au ramas ai nimanui, pentru ca nu-si lua nimeni, intr-un apartament cat o cutie de chibrituri, cotarla care, cu cateva luni in urma, pazea batatura.
Evident ca, in timp, populatia canina maidaneza a proliferat exponential, devenind o adevarata problema la nivel national.
Din cand in cand, haitele de caini "comunitari" ataca. Evident ca isi aleg victimele cu mare grija.
Mai intai, a cazut victima o batrana destul de neajutorata incat sa nu aiba forta de a se apara. Femeia a murit sfasiata.
Populatia cu varste cuprinse intre 15 si 60 de ani este bine si indelung antrenata pentru a face fata, cu oarecare succes si fara prea mari pierderi, atacurilor. Hai, o muscatura-doua acolo, cateva injectii antirabice si viata merge inainte. Continuam sa trecem printre haite, in drum spre si dinspre casa, incercand sa supravietuim.
A doua victima, care dovedeste cat sunt, totusi, cainii de inteligenti, a fost un turist japonez.
E clar ca omul nu mai vazuse in viata lui haite de caini bantuind, libere, prin mijlocul unui oras si, din acest motiv, a fost luat complet prin surprindere. In mod logic, a sfarsit, si el, devorat.
Ultima victima, cea mai neajutorata, un copil de 4 ani, a declansat o adevarata isterie pro si contra.
Pana si medicii legisti (si oamenii astia au vazut multe la viata lor!) au ramas marcati de modul in care haita sfasiase o mana de carne.
In toate cazurile, autoritatile care, din 4 in 4 ani, promit ca ne vor scapa de flagel, arunca vina unele pe altele si se spala pe maini de urmele de sange.
Organizatiile nonguvernamentale incaseaza niste bani pentru sterilizarea animalelor, dar, dupa ce le sterilizeaza (DACA le sterilizeaza), le dau drumul inapoi, in strada. Inca mai incerc sa-mi dau seama de unde si pana unde sterilizarea impiedica potaia sa muste si sa fie agresiva.
Am mari indoieli ca animalele sunt, intr-adevar sterilizate. Nu de alta, dar incerc sa-mi explic de ce vad frecvent catele cu cercel in ureche, carand dupa ele un mic pluton de pui pe care ii alapteaza.
Ideea "luminoasa" cu adoptia cainilor maidanezi se dovedeste a fi una absolut cretina. In primul rand, pentru ca nu prea adopta nimeni un caine batran, raios, care isi arata coltii si maraie non-stop. In al doilea rand pentru ca unii inteleg prin "adoptie" luarea cainelui din adapost si cresterea lui in scara blocului, cu ceva oase si resturi pe care i le arunca din cand in cand. Si acel caine, evident ca-si va apara "teritoriul".
Astfel ca orasele sunt pline de haite de caini semi-salbaticiti, organizati ca stramosii lor, lupii si care ataca uneori din senin. Sau de foame, mai degraba.
Evident, cand s-a pus problema eutanasierii acestor animale, marii iubitori de patrupede au sarit in sus cum ca e o barbarie, ca au si cainii un suflet.
Stau si ma intreb: oare toti acesti militanti pentru "drepturile cainilor" or fi vegetarieni?
Pentru ca, daca nu sunt, au o mare problema de perceptie. Vaca, porcul si puiul din farfuriile lor nu au suflet? Nu sunt crescute, ingrijite, hranite cu unicul scop de a fi sacrificate si de a ajunge in cratita?
In cazul asta, n-ar fi mai bine sa dam drumul leilor, tigrilor, serpilor chinuiti in custile gradinilor zoologice? Sau sa lasam ursii gunoieri sa se plimbe, in voie, prin localitatile montane?
Imi plac si mie cainii. Am avut caine pe care l-am crescut de cand avea cateva saptamani si pana a murit de batranete, la 16 ani. Numai ca l-am crescut in curte, fara sa-l las sa umble printre oameni necunoscuti, vaccinandu-l de cate ori era nevoie, hranindu-l si ingrijindu-l.
Pot chiar sa inteleg tinerea unui caine in casa (desi nu cred ca poate fi fericit intre patru pereti) si scoaterea lui, IN LESA si, eventual, cu botnita, la plimbare.
Nu pot, insa, sa inteleg de ce trebuie sa trec mereu, cu frica, pe strada, nu conteaza la ce ora, vesnic pregatita sa ma apar de un atac in haita.
Nu pot sa inteleg de ce un copil nu se poate juca, in siguranta, intr-un parc sau in spatele blocului.
In cazul asta, sunt total de acord cu eutanasierea cainilor vagabonzi si cu sterilizarea tuturor cainilor cu stapan, cu micile exceptii tinute pentru monta.
Moralistii vin cu argumentul suprem ca ar trebui, in cazul acesta, sa eutanasiem toti violatorii, pedofilii, criminalii. De ce nu? Americanii inca o mai fac, cu succes.
Chestia e ca, intre viata mea, a copilului meu, a semenilor mei si viata unui caine, cu mare parere de rau, nu aleg viata cainelui. Conform sanatosului principiu (care-mi va urca in cap pe iubitorii de animale) "decat sa planga mama, mai bine sa planga ma-sa".