Da' eu...cu cine votez?

In ultimii 25 de ani, am avut nenumarate ocazii de a vota. Orice. Primari, deputati, senatori, presedinti, mai nou, europarlamentari. Ca sa nu mai punem la socoteala si cate un referendum, din cand in cand, asa...ca sa nu ne iesim din mana.
Imi amintesc de cele cateva dati cand am votat, inainte de '89. 
Cand era un singur partid si nu se punea stampila, ci, cu un creion legat cu sfoara in cabina de vot, incercuiai un nume. Vorba vine.
Ca si daca incercuiai, si daca nu, tot "iesea" cine trebuia. Creionul ala, insa, iti dadea posibilitatea ca, anonim, sa scrii pe buletinul de vot tot ce te durea. Si chiar era mult prea mic buletinul pentru toate durerile.
In orice caz, daca ar fi adunat cineva intr-o carte toate mesajele gasite pe buletinele de vot, ar fi iesit un best-seller de toata frumusetea.
Nici atunci, votul nu era obligatoriu dar, daca nu ajungeai pana-n pranz la sectia de votare, veneau unii de-ti bateau in usa si te intrebau de ce si cand te duci sa votezi. Asa incat, chiar daca anulai buletinul pentru ca stiai ca si cu votul tau, si fara el, tot aia era, mergeai, constiincios sa-ti faci "datoria cetateneasca".
Acum, votul nu mai e o datorie, ci un drept. Un drept pentru care unii au murit in '89.
Un drept pe care, din pacate, din ce in ce mai putini romani aleg sa si-l exercite.
Pe la primele alegeri din anii '90, prezenta era mare. In virtutea inertiei pe de o parte si in virtutea unor sperante si asteptari pe de alta.
Mai tarziu, insa, din ce in ce mai putini alegatori aleg sa-si exercite acest drept, sub diferite pretexte.
Am obosit tot auzind celebrul si eternul "nu ma duc; n-am pe cine vota". E cel mai patetic pretext cu putinta. 
In fond, votul nu trebuie, obligatoriu, sa impinga pe cineva intr-o functie. Poate si sa impiedice pe altcineva sa ajunga in acea functie. Sau poate sa nu faca nici una, nici alta; poate fi anulat.
In ultima vreme, pare a fi o dovada de mare cultura absenteismul de la vot. Am auzit pe multi declarand cu zdrobitor dispret si cu inalta superioritate ca nu voteaza pentru ca nimeni si nimic nu-i convinge. 
In schimb, tot pe ei ii aud, dupa 6-7-8 luni de la alegerile la care n-au participat, injurand din rarunchi pe cei care ii (ne) conduc.
Si stau si ma intreb: cu ce drept injura? N-au avut nicio opinie. I-au lasat pe altii (plebea, deh...neamul de la sapa) sa decida pentru ei, dar injura.
Eu cred ca n-au niciun drept. 
Cred ca doar cei care voteaza, indiferent cum, au dreptul sa se planga sau sa fie multumiti; ei macar au o opinie. Buna-rea...e o opinie pe care si-au exprimat-o. Si care le da dreptul sa injure sau sa-si dea palme. 
Am votat, pana acum, de nenumarate ori, negativ. Sau am ales raul cel mai mic. Dar am votat. Am avut o opinie si cred ca toti ar trebui sa avem opinii. Toti ar trebui sa ne gandim putin mai departe de gardul curtii si de varful nasului. 
De 25 de ani, toti vrem schimbare. Cum sa avem schimbare daca nu votam?
Votul nostru poate fi si o sanctiune (cum s-a vazut la Parlamentare, in 2012 si acum, la europarlamentare). Daca aplicam sanctiuni cu suficienta consecventa, pana la urma tot se va misca ceva pe plan politic. 
Dar nu ne putem astepta ca schimbarile sa apara maine. E chiar asa de greu sa votam azi pentru viata copiilor sau a nepotilor nostri?
Ne tot uitam peste gardul vecinilor. Ne tot comparam cu tari in care democratia e la ea acasa, fara intreruperi, de cateva sute de ani. Cat sa fii de idiot incat sa-ti imaginezi ca poti recupera, in cateva zeci de ani, un grad de civilizatie construit si mentinut cateva sute?
Democratia nu se poate face in dulcele spirit mioritic; stand si asteptand, cu resemnare, sa cada drobul de sare.