Punct si de la capat

Au trecut aproape 7 luni de Londra. 
Am trecut prin ploaia marunta si deasa, prin ceata (nu asa de multa cum spune legenda) si, mai ales, prin raceala britanica.
Am mancat o gramada de mancare fara niciun gust, multumind cerului ca, macar dupa poza de pe punga sau cutie, puteam sa ma prind de continut.
A venit vremea sa trec la un alt nivel.
Asa ca, intr-o seara de sambata, m-am suit in autobuz si, pana dimineata, am trecut prin patru tari.
Drumul de la Londra la Dover a fost ca o nastere cu forcepsul: chinuit de un trafic infiorator.
DOVER. Un port imens, cam cat un judet mai mic. Vama, unde au fost verificate pasapoartele de catre vamesi francezi plictisiti de lume si de viata.
Imbarcare pe Proud Of Canterbury. Autobuzul va ramane undeva, pe puntea inferioara, in timp ce calatorii vor urca trei, patru sau opt etaje, pana unde au chef sa stea.
O foame cumplita m-a impins spre unul dintre cele 5-6 restaurante unde, cu ultimele lire, mi-am pus in farfurie doi carnati si, langa farfurie, o sticla de cidru. Am infulecat carnatii pe nerasuflate, terminandu-i inainte ca feribotul sa se desprinda de mal. Abia cand am simtit ca echilibrul meu a devenit cam precar, m-am gandit ca, daca oi avea rau de mare, voi revedea carnatii iar stomacul imi va fi la fel de gol ca inainte de masa. Spre norocul meu, se pare ca nu am rau de mare.
Am urcat pe cea mai de sus punte, cea deschisa, unde se putea fuma. Un vant furios m-a tinut tot timpul cu o mana inclestata pe balustrada. Pescarusii au insotit feribotul cateva minute, zburand atat de jos, ca mi-era frica sa nu ma aleg cu vreun ochi scos.
Canalul Manecii, la ora 2 noaptea, e ca un bulevard la ora de varf; plin de vapoare de toate marimile si natiile. Ma intreb cum o fi ziua!
Traversarea a durat o ora si jumatate.
CALAIS. Un port la fel de mare ca si Dover, numai ca aici se circula pe dreapta drumului...in sfarsit!
Circulatia incepe sa fie relaxata, prea putine masini traversand Europa in crucea noptii.
Nici nu stiu cand am trecut din Franta in Belgia. Mi-am dat seama doar cand am constatat ca am mari dificultati in a citi numele localitatilor.
GHENT. Un orasel adormit, in Belgia, unde un alt sofer a preluat volanul. Am presupus ca e pe la jumatatea drumului.
BRUXELLES. La 4 dimineata, arata ca un sat mai mare, adormit.
De la Ghent si pana cand am intrat in Germania, peisajul a fost cumplit de plictisitor: in dreapta autostrazii, calea ferata (pe care, timp de vreo 4 ore, n-am vazut niciun tren), in stanga, campuri mai mult sau mai putin cultivate.
Cand a inceput sa se lumineze, am intrat in Germania. Tot pe nesimtite, fara frontiera sau alt marcaj. 
Pur si simplu, peisajul a devenit interesant.
Relief ondulat, foarte multa vegetatie, paduri si case cu acoperisuri tuguiate.
E a patra tara, in care ma si opresc.
KÖLN. Oras imens, pe malul Rinului. Punctul terminus al calatoriei mele de 11 ore.
Si meridianul 0 pentru mine. De aici, iau viata de la capat. Daca voi reusi sa pricep ceva din limba bastinasilor!