Londra, la pas

Dupa aproape doua luni de cand am spus ca plec, vin si cu primele impresii de pe unde am ajuns.
Ma lupt, la Londra, cu o lume complet diferita de ce am lasat in urma. De fapt, nu ma lupt,ci doar o descopar in fiecare zi, cu uimire, cu surprindere, cu placere si cu teama sa nu ma calce naibii vreo masina din alea toate cu volanul pus anapoda si care circula pe contrasens.
Oamenii sunt foarte politicosi, lucru care pentru cineva care s-a lovit ani de zile de manelistii mitocani care prolifereaza vesel prin Romania, pare de domeniul fantasticului. Cuvintele pe care le-am auzit cel mai des in ultima luna sunt "sorry" (rostit cantat, cu un accent pe o si altul pe y) si "thank you". Daca te poate ajuta cu ceva, englezul o face cu tot entuziasmul; iti arata pe unde sa mergi cand te-ai ratacit, chiar te conduce o bucata de drum, ca sa fie sigur ca nu te pierzi din nou. Asta, insa, pe strada. Nu te va invita in casa lui, nu veti deveni prieteni si nu vei trece prea repede de etapa salutului zilnic atunci cand va intalniti in drum spre metrou.
Primul lucru care mi-a dat batai de cap odata ajunsa la Londra a fost, evident, circulatia pe dos. Nu stiam niciodata de unde vin masinile si in care parte sa ma uit. Inca nu m-am  obisnuit. Trebuie sa ma concentrez intens inainte de a traversa.
Ceea ce m-a frapat la circulatia londoneza este rabdarea si politetea. Se sta in trafic, in liniste (nu cred ca am auzit, de cand sunt aici, mai mult de trei claxoane), se asteapta sa se mai miste coloana cu cinci centimetri, se da prioritate celor care au nevoie, chiar daca, dupa Codul Rutier, nu au prioritate. La trecerile de pietoni fara semafor, faptul ca stai pe marginea trotuarului ii face pe soferi sa opreasca si sa te lase sa treci.
In aceasta luna, am reusit sa merg, cu autobuzul (inclusiv celebrul double-decker), prin cateva zone de interes turistic. De fapt, insusi drumul pana la un obiectiv turistic este, in sine, turism.
Prima impresie este ca, in Londra, fiecare si-a construit casa fix unde l-a taiat capul, dupa care s-a gandit ca, totusi, e nevoie si de ceva strazi de acces. Asa ca strazile sunt facute printre case, nu casele pe strazi. Inca n-am reusit sa vad o strada care sa fie complet dreapta pe mai mult de 300 de metri. Toate strazile sunt inguste si intortocheate incat, dupa 20 de minute de mers, iti pierzi orice simt de orientare, mai ales ca soarele se lasa destul de greu vazut printre nori. Cand te afli in autobuz, langa geamul din dreapta si vine un alt autobuz din sens opus, cu siguranta vei schita gestul de a te apleca spre stanga, sa nu te loveasca. 
Casele sunt, in proportie de 90%, construite dupa acelasi proiect. Arata, toate, aproape la fel, deosebirea facand-o doar mici detalii, greu de sesizat la prima vedere. Cred ca, daca vii intr-o seara, beat, acasa, exista mari riscuri sa nimeresti in cu totul alta casa  decat a ta.    
Distantele sunt enorme, mai ales cand vrei sa mergi pe la suprafata. Dar, dezavantajul traficului suprateran este, din plin, compensat de faptul ca poti vedea locurile prin care treci.
Unul dintre cele mai frustrante lucruri mi s-a parut sa vad, de exemplu, de foarte departe, statuia lui Nelson din Trafalgar Square, sa merg pe o strada care parea sa ma duca fix la picioarele Amiralului si sa constat, dupa vreo 200 de metri, ca strada are cu totul alta directie decat a mea. Si mi s-a intamplat nu o data!
Una peste alta, Londra mi se pare, atat cat am reusit sa vad din ea, naucitoare si, mai ales, foarte obositoare. Am mers pe jos kilometri intregi, dar a meritat fiecare pas. Am reusit sa vad schimbarea garzii la Palatul Buckingham, Tower Bridge, Trafalgar Square, Piccadilly Square, St. James Park, Hyde Park, cel faimos pentru oratorii de duminica. 
Mi-am clatit ochii privind (mai mult) vitrinele de pe Oxford Street si Regent Street, vitrine cu bijuterii sau imbracaminte si incaltaminte semnate de marii creatori de moda si ale caror preturi mi-au dat dureri de cap.
Ma pregatesc sufleteste si, mai ales, imi pregatesc picioarele pentru urmatorul obiectiv: Westminster Abbey...daca oi gasi strada care sa ma duca acolo.