Miercurea din post si vinerea din saptamana...

Iar isi da avortonul cu stangu-n dreptu'. Iar ne arata cum a reusit Ceausescu sa faca din el "omul nou", ala priceput la toate.
Deunazi, a inaugurat o piscina, intr-un oras de la poalele muntilor, altminteri, oras cu mare traditie in natatia mondiala.
Am inteles prezenta celor doua scufite rosii: una era in judetul care a suit-o in copac, celalta daduse banu' si, la cat a mai bagat si ea in buzunar, nu putea sa rateze ocazia.
Dar, n-am inteles in ruptul capului prezenta avortonului. Ce dreaq cauta el acolo, in the middle of nowhere, sa inaugureze un lighean cu apa? Ai zice ca a inaugurat cel putin Santiago Bernabeu, sau ceva.
Si, evident, nu s-a multumit doar sa manevreze foarfeca aia imensa; a trebuit sa mai joace si tenis de masa ca sa demonstreze ce? Ca n-aveau aia nicio pajiste de cosit? Ca n-aveau niciun buldozer de bagat in sant? 
Si tot circul asta, in prezenta catorva autoritati locale, a multor SPP-isti si, evident, a scufitelor rosii.
Localnicii, ca logici beneficiari ai ligheanului cu pricina, n-au fost, probabil, anuntati. Normal; i-ar fi stricat piticului placerea cu huiduielile lor nejustificate si cu ouale ramase namancate de la Paste.
Si, ma intorc la scufitele rosii, ca nu ma pot abtine. Nu pot decat sa-mi fac o palida imagine a reactiei pe care trebuie s-o fi avut in dimineata aia, cand au descoperit cu stupoare, ca sunt imbracate la fel. Cred ca, daca nu erau SPP-istii, se lasa cu paruiala. S-ar fi facut si pariuri.
Si, ce imagine minunata au oferit ele, stand una langa alta, rosii ca niste semafoare bezmetice, agatate de niste boscheti la fel de rosii si ranjind spre camerele de luat vederi. De altfel, cred ca le-au filmat mai de la distanta, ca sa nu se auda, totusi, scrasnetele din dinti si "urarile" aruncate sotto voce.

Regi, printi, printese...si altele.

Am vazut deunazi un ...hai sa-i zic interviu...cu Principesa Margareta de Romania. Ma rog...folosesc titulatura asta, desi nu prea sunt de acord cu ea.
Cred ca, atata timp cat Romania NU este o monarhie, este de-a dreptul ciudat sa avem o principesa "de Romania", un rege  "al Romaniei" sau o regina.
Ceea ce mi se pare de-a dreptul ilar este titlul pompos si ridicol de "principe" acordat acelui actoras obscur, de provincie care, acum douazeci si ceva de ani, se straduia din rasputeri sa convinga un public destul de rarefiat din sala Studio a Teatrului Vasile Alecsandri din Iasi, de talentele lui actoricesti. Este vorba de fostul Radu Duda (ce nume predestinat!), actual print consort a unei principese mostenitoare...a unei republici.
In interviul despre care aminteam, reporterul adresa intrebari principesei, dar raspunsurile veneau invariabil de la innobilatul actoras.
E foarte adevarat ca principesa cu pricina, desi locuieste de ceva timp in Romania, n-a reusit inca sa invete prea bine limba, dar nici sa-i tot iei vorba din gura lansandu-te in interminabile tirade care sunau ca niste traduceri proaste din Victor Hugo.
Insignifiantul actoras, ridicat la rang de principe, folosind pluralul majestatii si vorbind despre monarhie de parca s-ar fi tras cel putin din Carol cel Mare, imi amintea de vorba aia sanatoasa, romaneasca: "s-a suit scroafa-n copac". Macar daca-si lasa nevasta sa vorbeasca...asa cum putea ea...mai balbait, mai stricat, dar aia, macar e os domnesc.
N-as zice ca ma prapadesc de dragul monarhiei. Nici nu sunt impotriva; exista inca destule monarhii in lume si n-o duc prea rau.
Dar de aici si pana la a vorbi despre o "casa regala" a unei republici, mi se pare de-a dreptul ridicol.
Asa cum, si mai ridicol mi s-a parut sa aud ca acel costum de ceremonie pe care "Regele" Mihai l-a purtat la recenta nunta a mostenitorului tronului Marii Britanii era facut, prin 1943, de un mare croitor din Bucuresti. 
Mda...o fi...nu zic...dar, parca, totusi!

Scrisoare deschisa catre toti ministrii care s-au perindat pe la EDUCATIE

Acest text nu-mi apartine. Sper ca cea sau cel care l-a scris sa nu se supere ca l-am postat aici.
Schimband ceea ce e de schimbat (datele...nimic altceva), acest text este dureros de actual.
De aceea, va rog pe toti cei care il veti citi, trimiteti link-ul prietenilor vostri. In special celor care au copii...celor care vor avea copii...celor care vor ca micutii lor sa urce cu o treapta mai sus.

D'ale şcoalei: de ce mi se rupe de progresul odraslei dumitale     Văzui că articolul despre putinţele şcolii a stârnit replici de genu' da, e-adevărat ce zici tălică acolo, e şi responsabilitatea părinţilor, da' ce te faci când profesorului nu-i pasă de progresul copilului??   No, să-ţ' zic de ce nu-mi (mai) pasă mie de progresu' odraslei dumitale.   1998, octombrie sau cam aşa ceva. 24 de ani, jună profă, liceu cool, pe specialitatea mea. Am 75-80 de dolari salariu, depinde de cursul valutar. Nici picior de meditaţie, trăiesc fix din salariu. De capul meu, cum am dorit - într-o garsonieră care nu-i a mea, dar în care stau moka. Mama e învăţătoare, văduvă de nici un an, de-abia se descurcă cu hangaralele proprii. Într-alt oraş.   Am ore numai după-amiaza anul ăsta. Mi-am făcut o ciorbă - doar cartofi, ceapă, bulion. I-oi fi pus şi orez, să pară mai deasă. N-am altceva şi nici n-o să am până la salariu. Care abia mi-ajunge să-mi plătesc întreţinerea, pasta de dinţi, săpunul, şamponul, tampoanele şi mâncarea. Mâncare precum aia de zisei mai sus. Fructe de sezon? Mai răruţ, că-i mai drăguţ. 3 portocale dimineaţa drept mic dejun? N-ai să vezi. Îs delicatese, trebuie tratate ca atare. (Aveam o listă din vremea aia, cu toate cheltuielile lunare. Mă întreb dac-o mai fi pe undeva. Tare mi-ar plăcea s-o găsesc, dar mi-e c-am aruncat-o.)   M-apuc să corectez lucrări (inclusiv pe-a odraslei dumitale) - cu pixul roşu cumpărat din banii mei, din ăia 80 de dolari care abia mi-ajung să supravieţuiesc. Că statul nu-mi dă "furnituri" dintr-astea, cum îţi dă ţie patronul, capitalistul dracului. În 5 ani de predat mi-am cumpărat întotdeauna din banii mei pixul roşu de corectat, stiloul de pus note în catalog, culegeri din care lucrez cu odrasla dumitale, manuale, caietul în care-mi scriu planificarea orelor cu odrasla dumitale, caietul în care mi-am scris planurile de lecţie de debutantă, caietul în care ţin socoteala grupelor de elevi, absenţe, note. Că materia mea se predă pe grupe şi-i un singur catalog de împărţit la doi profesori. Din banii mei am xeroxat şi cărţile pe care le folosesc la clasă cu odrasla dumitale.   M-apuc să-mi pregătesc lecţiile - din culegeri cumpărate, invariabil, pe banii mei. Unele încă din facultate.   Iau autobuzul, pornesc către liceu. Cobor, văd "Caţavencu" la chioşc, dau să-l cumpăr, mă opresc. Costă 5.000 de lei (parcă) - din banii ăştia îmi iau pâine o săptămână, mai bine nu. E prima oară când nu-mi cumpăr "Caţavencu". Îmi dau seama brusc cât sunt de săracă. Mai săracă decât în facultate. În ultimii 2 ani o dusesem bine - lucram la librărie, aveam bursă, ai mei îmi mai trimiteau bani din când în când.   Ajung la oră. La clasa odraslei dumitale. A făcut careva tema? Nici poveste. E liceu de specialitate, e materie la care au să dea bac. Nimeni n-a făcut tema. Nu, nu pun 3 pe temă nefăcută, că ştiu din propria experienţă de elev că asta duce doar la copiat în pauză, or nu-i ăsta scopul. Dau teme întotdeauna - "pentru cine vrea să se deştepte, aveţi temă asta şi asta". Nimeni niciodată nu vrea să se deştepte. Nu, nici măcar odrasla dumitale. Li se rupe. Nu-s proşti, doar li se rupe. Nu-s nici măcar nepoliticoşi. Atâta doar că nu le arde de-nvăţat. Te uiţi la ei - unii (unele, de fapt, că-s fete majoritatea) ar putea ajunge departe, da' se dau prin parcarea liceului cu flăcăi cu maşinuţe colorate. Da, da, inclusiv odrasla dumitale.   M-apuc să predau. Ceva gramatică. Scriu pe tablă, am mâinile murdare de cretă pân' la cot. Mă-ntorc spre clasă - o mândruţă din prima bancă (odrasla dumitale?) stă cu coatele pe pupitru, şi-admiră unghiile. Tu de ce nu scrii? Aaaa, ştiţi, mi-am făcut unghiile în pauză şi încă nu s-a uscat oja. Era să fac atac de cord la cei 24-25 de ani. Ah, da? Ia ieşi tu cinci minute afară, să ţi se usuce oja. Se-ntoarce după cinci minute. Ţi s-a uscat oja? Daaaaa! Ia dă să văd. Nu, că s-a uscat. Dă-ncoa' să văd. Şi-ncerc cu unghia (doamnele ştiu de ce). Nu s-a uscat, mai ai de stat afară. (Era odrasla dumitale? Ai dreptate, nu-i frumos ce-am făcut. Au râs colegii de ea, aşa-i. Şi profa a fost cool.)   M-apuc să organizez la şcoală meditaţii - moka, fireşte - pentru bac. Deschise oricui, nu doar celor de-a XII-a. Să-nvăţăm să rezumăm un paragraf, să facem familii de cuvinte, să povestim şi-n general să exersăm ce se cerea la vremea aia pentru bac. Au venit quattro poveri gatti timp de vreo 2-3 săptămâni. Nu, odrasla dumitale n-a venit. Dar ţi-a bâzâit acasă că are nevoie de meditaţii, că la şcoală nu face nimic şi prin urmare o să ia notă mică la bac.       Vezi, de-aia nu-mi mai pasă de progresul odraslei dumitale. Pentru că nu-s apostol şi nici dascăl - indiferent cum m-ar numi ăştia la teve. Îs profă, am un job ca şi tine. Cu osebirea că rezultatul muncii mele depinde prea puţin de strădania mea. Oricât m-aş strădui eu, rezultatul muncii mele depinde până la urmă de strădania odraslei dumitale. Şi-i deznădăjduitor, a mia oară, să-ţi dai seama că le-ai dat tot ce le puteai da, iar ei tot n-au învăţat nimic. Te străduieşti să-i faci  să prindă ceva în clasă, că doar cu asta rămân.   Să ne-nţelegem, părinte preocupat: treaba mea e să-i predau odraslei dumitale, cât pot eu de bine. Şi o fac. Însă progresul odraslei dumitale e fix treaba odraslei dumitale, că-i suficient de mare ca să conştientizeze lucrul ăsta, şi a dumitale personal, care trebuie s-o controlezi. Dar n-ai venit niciodată la şcoală să-ntrebi profii de vorbă - preferi să-ţi crezi odrasla pe cuvânt, e mai comod. E comod ca vina să fie a profesorului. Pentru că dacă ar fi vina odraslei ar însemna să te pui în discuţie pe tine ca părinte. Or tu i-ai cumpărat tot ce-avea nevoie, inclusiv meditaţii! Deci n-ai ce-ţi reproşa. Nu?   ____________________________   PS 1: Când am simţit că nu-mi mai pasă suficient de nişte copii cărora nu le pasă de ei înşişi (că părinţii oricum n-au dat niciodată semne că le-ar păsa de educaţia copiilor), eu am plecat. Deşi aia e meseria mea şi-mi plăcea.   PS 2: Toate cele de mai sus sunt adevărate. Disparate, dar adevărate.  Şi mai ales trăite. De mine pe pielea mea. Si cate si  mai cate ar fi de adaugat, daca ma uit inapoi, prin cei aproape 40 de ani de "dascalie" din asta...! Dar cine vede, cand e vorba de "profi", mai departe de..."4, maximuim 6 ore/zi, 2 luni de vacanta numai vara, flori de 1 si 8 martie...", d'aia zic, ce-o mai avea, natziunea(care si-asa, e...desteapta, cum o-ndemana Nenea Iancu) nevoie de profi, doar s-a inventat Internetu', nuuuuuuuu???!!                                        Sa..."dascalitzi bineeeeeeee" L.C.

Move...AVASTChestii CarmenCOLETEcont googleDaveDedalus sondajemulte coletemuzica ReneRenevacanta

 

Avortonul reales de lingaii din Congres!

In sfarsit, mult mediatizatul si comentatul eveniment a avut loc.
"Cei mai buni dintre cei buni" si-au ales carmaciul. Nu conteaza ca n-ajunge la carma; o gasi el vreun scaunel pe care sa se cocoate.
Fiind atat de prezent pe toate posturile de televiziune, mi-a fost imposibil sa nu observ niste mici amanunte car m-au ajutat sa trec mai usor peste discursurile idioate si ditirambice, copiate, parca, din ziarul Scanteia de prin anii '80.
Parcarea arata ca cele din fata cluburilor de fitze de pe Dorobanti: numai masini si modele ultimul strigat. 
Comunicarea, insa, cred ca a avut pe undeva o sincopa, ca altfel nu-mi explic tinutele de pitzipoance perfecte ale unor "exemplare" varsate din masinile cu pricina. Fustite facute din mare saracie, sifonate, de parca bancheta din spate a masinii tocmai fusese folosita in cu totul alte scopuri decat cel pentru care a fost creata.
Tinute dubioase "facute de o buna prietena", din care nu lipsea si eternul "putin mov". Putin mov, de la care nici macar barbatii, in majoritate covarsitoare, nu s-au dat in laturi. In fine; n-or fi stiind bancul. Sirena-amanta oficiala la varf, ca de obicei, inghesuita in haine cu trei numere mai mici.
Candidatii la functia suprema in partid mi-au amintit de candidatii la presedintia tarii de prin '92.
Mai tineti minte turma aceea de vreo 16 indivizi, unul mai ciudat decat celalalt? Cam asa aratau si astia cand se straduiau sa convinga (pe cine?) de cat sunt ei de destepti si, mai ales, de competenti.
Limbajul de lemn a fost, a nu stiu cata oara, scos de la naftalina si adus pe culmi inimaginabile.
Iar domnul Paleologu a fost cireasa de pe tort...bomboana pe coliva...motzul pe rahat! A reusit, cu brio, sa bage in ceatza totala cam jumatate dintre cei prezenti. A fost chiar simpatic amaratul ala care a recunoscut ca n-a priceput nimic din ce s-a povestit acolo. 
Mi se pare logic: majoritatea celor adusi acolo cu japca a fost adusa doar ca sa voteze cu cine trebuie, nu ca sa inteleaga ceva.
Si, peste toate acestea, s-au asternut lacrimile, cu care deja ne-am obisnuit, ale Baselului. Presupun ca se terminase rezerva de cuburi de gheatza si a trebuit sa bea whisky sec, drept pentru care i-a fost foarte usor sa lacrimeze. Ii recomand cu caldura niste zeama de varza, niste cafea tare, cu putina sare si...ar mai fi ceva, dar cred ca e destul de dificil sa gasesti un cal in buricul Bucurestiului. Asta, ca sa se dreaga, evident.
Exista si o parte buna in tot circul asta de week-end: s-a terminat campania electorala, gata cu coloanele formate din zeci de masini, batand drumurile si potecile tarii pentru a convinge alegatorii cat de bine o duc si cat de bine o VOR duce daca nu misca-n front.
Astept cu nerabdare lucrarile de azi ale Conventiei, sa vad ce material de cronica mondena mi se ofera. 

Film dublat vs. film subtitrat

Se pare ca din capetele parlamentarilor (de la putere sau din opozitie) ies, in ultima vreme, numai scurt-circuite.
Cel mai "cald" e cel emis de Victor Socaciu, care vrea filme dublate in limba romana.
Haideti sa ne intoarcem cu cateva zile in urma si sa ne amintim de o statistica din care reiesea ca in jur de 40% dintre romani ar fi semianalfabeti, acestia nefiind in stare sa citeasca un text la prima vedere in mod cursiv. Aici, am oarecari indoieli. Daca textul continea si ceva greseli "de tastare", cum am intalnit cu zecile pe diverse site-uri de stiri, mi se pare logic sa nu poti citi la prima vedere un neologism ale carui litere au mai fost si amestecate. Dar, asta e alta problema.
Revin la dublarea filmelor, amintindu-mi ca, acum destul de multi ani, un post de televiziune anunta cu surle si trambite prima telenovela dublata in limba romana. La ce public au telenovelele, da! Sunt de acord ca trebuie dublate. 
Am avut curiozitatea morbida de a vedea cateva minute din respectiva telenovela "dublata". Sincer, suna mai rau decat faimoasele filme "dublate" de Irina Margareta Nistor in anii '80. Totul suna ingrozitor de fals, sincronizarea era de tot rahatul, asa incat parea un spectacol de brigada artistica prezentat la Caminul Cultural din Cuca Macaii.
La aproape 50 de ani, am vazut mii de filme. Toate subtitrate. Am invatat aproape toata engleza si toata italiana pe care le stiu, uitandu-ma la filme englezesti/americane si italiene subtitrate. De acord ca unele subtitrari sunt complet pe dinafara dialogurilor si, in plus, doldora de greseli de ortografie.
Refuz, insa, sa cred ca nu se poate gasi in tara asta o mana de traducatori BUNI si alta mana de corectori carora sa nu le scape nicio greseala de ortografie, asa incat traducerea sa fie conforma cu dialogurile SI cu limba romana.
Am ajuns -si cred ca sunt multi ca mine- sa nu mai am nevoie sa citesc subtitrarea decat din cand in cand, pentru ca inteleg ce se spune pe ecran. Pe de alta parte, am vazut filme vorbite in limbi pe care nu le cunosc absolut deloc si la care, desi trebuia sa citesc toata subtitrarea, n-am pierdut nimic din actiunea derulata pe ecran.
Nu pot decat sa presupun ca domnul Socaciu face parte din acel procent de semianalfabeti care nu sunt capabili sa tina ritmul subtitrarii si care, in plus, nu cunosc nici vreo limba straina.
Cu groaza ma gandesc la generatii intregi de copii care, in afara de subtitrarile filmelor, nu citesc absolut nimic. Cand aceste generatii vor ajunge (vazand filme dublate) la varsta de 20-30 de ani, procentul de semianalfabeti (ala de mai sus!) va fi zdrobitor!
Pe de alta parte, nu pot sa nu ma gandesc la persoanele de varsta a treia (atat de dragi guvernantilor de toate culorile) care, din pacate, nu mai aud atat de bine si al caror unic divertisment a ramas televizorul, cu filmele lui reluate pana la saturatie, dar subtitrate. Ce vor face acesti oameni cand nu vor putea auzi balbaielile penibile ale unor actorasi de 2 bani si nu vor mai putea intelege nimic din clipoceala de pe ecran? Sau persoanele cu deficiente de auz, pentru care subtitrarea este absolut indispensabila? Nu sunt, si-asa, destul de marginalizate?
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca sunt sute de filme la care vocile originale chiar inseamna jumatate din calitatea filmului. Ca, doar nu degeaba se acorda in fiecare an, Oscar pentru COLOANA SONORA. 
Pentru stiinta domnului Socaciu, "coloana sonora" inseamna SI dialogurile, nu numai zgomotul de fond.
In ultima instanta, stau stramb si ma gandesc drept: oare nu e mai ieftin sa platesti niste traducatori buni decat o gramada de actorasi care sa dubleze?
Si, sa nu-mi vina domnul Socaciu cu argumentul "crearii de locuri de munca", pentru ca e absolut ridicol. 
Presupun ca a vazut varianta in limba chineza a unuia dintre succesele (oops! Era sa zic "succesurile") sale! Dupa ce ca era cantata fals, mai suna si complet aiurea.
In concluzie, ii recomand calduros domnului Socaciu sa mai puna mana pe o carte, sau ceva, sa citeasca, nu de alta, dar sa nu-si piarda antrenamentul. Functia creeaza organul!!!!