Degeaba!

Imi mai pot, inca, aminti de vremurile in care existau vreo 2-3 ziare centrale si cate unul local.
Toate apareau "pe hartie", pentru ca internetul, desi inventat de ceva vreme, nu ajunsese si pe plaiurile mioritice.
Erau vremuri in care, daca citeai un singur ziar, era mai mult decat suficient, pentru ca, oricum, in toate apareau aceleasi "stiri"; osanale aduse "carmaciului", telegrame de felicitare sau care anuntau depasirea planului cincinal cu patru ani jumate inainte de termen.
Singurele chestii care se schimbau de la o zi la alta erau anunturile de la "decese". In rest, puteai sa cumperi un ziar pe luna, ca nu pierdeai nimic.
Erau vremuri urate, in care nu puteai sa ai opinii personale si, cu atat mai putin, sa le si publici.
Erau acele vremuri in care mergeam la teatru si "vanam" cu sete orice mica "abatere" de la textul piesei care semana, uneori foarte vag, cu o critica adusa regimului. Conform principiului "verba volant", respectiva critica era inserata subtil in piesa, la un singur spectacol, asa ca era aproape imposibil de sanctionat.
Erau vremurile in care singura facultate de "jurnalism" era in cadrul Academiei Stefan Gheorghiu. Rog pe cititorii mei mai tineri sa gugaleasca sau sa-si intrebe parintii.
Sa mai amintesc si de televiziune? 
Un singur canal care se vedea in toata tara si un program pe care romanii il numisera in bascalie "sandwich"; adica, un cacat intre doua telejurnale. Sandwich-ul dura doua ore pe zi. Iar daca aveai "norocul" ca exact in alea doua ore, in cartierul tau era program de "luat lumina", nici macar programul ala nu-l vedeai. Nu ca ar fi fost altceva decat se putea citi in ziarele mai sus amintite.
Una dintre libertatile castigate in '89 a fost libertatea presei.
In cei 23 de ani scursi, mass-media s-a dezvoltat exploziv, oferind nenumarate optiuni. Chiar daca, din cauza crizei, ziarele pe hartie au cam disparut (cu exceptia tabloidelor, ca astea n-or sa dispara niciodata), internetul suplineste aceasta pierdere.
Televiziunile au aparut si au disparut, si-au diversificat programele, au luat pozitii diferite in diferite momente ale vietii romanesti, si-au castigat sau pierdut telespectatori. Iar minunata inventie numita "telecomanda" (plural: telecomenzi!) ne ofera posibilitatea de a alege exact ce dorim sa vedem.
Avem, acum, posibilitatea de a avea opinii, de a ni le expune si de a ni le sustine. Presa are si ea opinii pe care le dezbate si cu care putem sau nu fi de acord.
Am spus "putem"? Am gresit! Trebuia sa spun "puteam".
Asta pentru ca cei din Comisia Europeana au considerat ca ne-au ajuns 23 de ani de libertate a presei; gata! Ciocu' mai mic, nu faceti valuri, nu deranjati inimile simtitoare cu opiniile voastre!
Tot ce se scrie sau iese pe sticla trebuie sa fie "politically correct" si sa nu exprime oarece opinii contrare a ceea ce CE considera just.
Deci...back to square one! Adica la presa dinainte de '89, care scria la comanda osanale lui Ceausescu. Acum osanalele trebuie sa fie la adresa "valorilor europene" pentru care am pupat atatea cururi grase de ni s-au uscat buzele.
Pai...cum sa se ia presa de judecatorii care baga la parnaie oameni nevinovati pentru simplul motiv ca erau mai la indemana? 
Cum sa comenteze presa faptul ca unei instante ii trebuie cinci luni ca sa emita o motivare a unei sentinte privative de libertate, cu executare, motivare in care sa scrie negru pe alb ca nu exista probe directe dar ca trebuia "dat un exemplu"?
Asa ca, mintile luminate din Comisia Europeana au pus piciorul in prag, "recomandand" revizuirea legislatiei privind libertatea presei.
Astept deci, cu mare nerabdare, lista cu subiecte admise si lista neagra.
Poate ca se dezgroapa si aberatia aia de acum cativa ani, cu 50% stiri pozitive si 50% stiri negative.
De ce dracu-am mai scapat de dictatura comunista, daca ne-am bagat (singuri, e drept) sub dictatura europeana?
Astept sa vad cine si cati imi vor considera opiniile "politically incorrect".
 

And the Oscar goes to...

In ultimii ani, am luat obiceiul de a vedea, inainte de ceremonia de decernare, filmele nominalizate la Oscar.
Asta, pentru ca, de-a lungul timpului, am vazut multe filme premiate, foarte bune, dar si altele, la fel de premiate, dar...cel putin mediocre.
Deci, mi-am propus sa-mi fac propriile impresii si clasamente si, apoi, sa vad in ce masura gusturile mele "bat" cu cele ale membrilor Academiei de Film.
Pana acum, au batut o singura data, la filmul King's Speech.
Asa ca, inainte cu o luna de marele eveniment, am vazut cam ce era de vazut.
Singurul la care nici macar nu ma inham este Les Misérables. Am citit cartea cu delicii, am vazut ecranizari fara numar, intre care cea cu Gérard Depardieu le bate pe toate si nu cred ca mai suport inca o data.
Bun. Si acum...nominalizarile!
   - Lincoln. O biografie cuminte, cu multa politica si putin razboi, care se opreste inainte de asasinat. Un Daniel Day Lewis "de-acolo", foarte bun, o Sally Field, ca de obicei, facand un rol secundar memorabil si mult patriotism american cu care ne-am obisnuit deja.
Presupun ca, din patriotism, va fi si foarte apreciat. Probabil va lua Oscarul pentru cel mai bun film, desi nu e o capodopera.
   - Life of Pi. O aventura absolut fantastica, penduland intre realitate si fantezie, un "one man's show" de zile mari, o lectie de "natura face numai ce vrea ea" utila oricand. 
Probabil va lua un Oscar minor.
   - Argo. Ce destepti sunt agentii CIA, cat de inventivi sunt ei cand trebuie sa salveze 6 functionari marunti ai unei ambasade din Orientul Mijlociu! Mi-a amintit de masacrul din satul olimpic de la Munchen, din 1972. Numai ca nemtii n-au avut CIA ca sa iasa din rahat cu hainele nesifonate. Filmul seamana cu un documentar, realizat, probabil, cu un buget destul de modest si "sanctificand" pana la greata Agentia.
Nu inteleg nominalizarea.
   - Silver Linings Playbook. O poveste de dragoste intre doi oameni care nu prea au toate tiglele pe casa. Doi oameni care incearca sa uite trecutul dar nu au curaj sa traiasca in prezent. 
O comedie romantica salvata doar de prestatia absolut magnifica a lui Robert de Niro.
I-as da Oscar pentru rol secundar.
   - Django Unchained. Inca un film halucinant marca Quentin Tarantino. Nici n-am apucat sa uit Inglorious Basterds si acum...Django Unchained.
Un western complet neconventional, cu un erou negru si unul neamt, cu momente sangeroase la extrem urmate de momente ironice la care nu-ti poti stapani zambetul, o legenda ecranizata cu un happy end inecat in sange si dinamita.
Eu, astuia i-as da Oscarul pentru cel mai bun film!
Din pacate, nu am niciun cuvant de spus.
Mi-au mai ramas de vazut inca trei filme, dintre care unul nu ma atrage absolut deloc, fiind vorba despre marota americanilor: Bin Laden; deja nu mai suport cuvantul "terorism", deci, cred ca voi spune pas.
Eh...astept ceremonia sa vad daca am avut dreptate.

Mi-e frica, mi-e frica sa dorm singurica...!

Cati "alesi" mai avem, doamne si...vorba lui Lapusneanu: prosti, dar multi. Si fricosi. De oameni si de Dumnezeu.
Adica...sa stea ei cu chirie, in cine stie ce bloc obscur? Sa se ciocneasca-n lift cu alegatorii? Sa-i intalneasca, doamne pazeste, la ghena de gunoi? Sa fie nevoiti sa dea cu matura si sa-si spele singuri ciorapii? Vaaaai de mine! Imposibil.
Trebuie sa stea la hotel. De minimum patru stele (bobocii, ca, deh...nu stiu de niciunele) si musai la cinci stele (veteranii ca, deh...s-au obisnuit).
Si singurul lucru la care nu pot renunta in ruptul capului e "securitatea" oferita de hotel. E turnul lor de fildes in care nici presa si, mai ales, nici alegatorii nu-i pot atinge, nu pot respira acelasi aer cu augusta persoana, nu exista riscul sa fie "interpelati" pe cine stie ce lege stramba votata la trei maini, in lipsa.
Si asta, in conditiile in care suma lunara pusa la dispozitie DIN BANII ALEGATORILOR ar fi mai mult decat suficienta pentru inchirierea unui apartament decent, pentru angajarea unei menajere si pentru plata tuturor utilitatilor.
Si cand te gandesti ca majoritatea alegatorilor traieste (sau supravietuieste) cu un sfert din aceasta suma.
Ei...dar mai sunt "alesii" nostri si oameni cu mare frica de Dumnezeu!
Altfel nu-mi explic planurile marete de introducere a unor amendamente pentru biserici. Ca si-asa sunt numai de doua ori mai multe decat scoli si de vreo cinci ori mai multe decat spitale.
Ah...mi-ar placea un amendament care sa oblige biserica sa plateasca impozite cum platim cu totii. Cred ca numai impozitul pe masinile de lux pe care le afiseaza face cat impozitul total pe salarii. Pe salariile noastre, ale platitorilor de zeci de taxe si impozite. 
Printre donatorii din numeroasele campanii umanitare pentru salvarea unor copii (mai ales) bolnavi, n-am auzit sa se fi numarat si biserica.
N-am auzit pe niciunul sa propuna amendamente care sa ne tina medicii in spitale, ca sa nu mai moara copii de 4 ani de la o entorsa. 
Nu se agita niciunul cu un amendament care ar reinfiinta niste scoli, astfel incat copiii sa nu mai fie nevoiti sa bata, pe orice vreme, kilometri intregi.
Asa ca, abia acum inteleg imensa lor (a alesilor, deh) teama de a da nas in nas cu cei care i-au ales.

Ion si Maria, in capita de fan

Valuri! Valuri mari de tot! Chiar un tzunami, as zice!
Si ma refer la ultimele "dezvaluiri" in scandalul de hartuire de la Politie.
Un sambure de adevar o fi pe undeva, nu zic. Dar tot ce a urmat dupa episodul "Bals", mi se pare un mod foarte pompieristic de a trata problema.
Daca incep cu inceputul, adica, episodul "Bals", deja ceva pare putred. Si nu in Danemarca, ci pe plaiuri mioritice.
O politista si-a injunghiat seful. Ea sustine ca acesta o violase de mai multe ori si, in plus, o mai pasase si altora.
Uite ca eu nu reusesc sa pricep chestia cu violatul de mai multe ori, in conditiile in care femeia nu fusese sechestrata, legata in lanturi si in imposibilitate de a se apara. Ca sa nu mai amintesc de faptul ca o politista are o pregatire fizica si se poate apara mult mai bine decat o femeie oarecare atacata si violata in lift de un golan beat.
O alta chestie putreda o constituie circumstantele atacului asupra superiorului. Am inteles ca femeia s-a dus la el acasa. De ce? 
Daca l-ar fi injunghiat pe tip in timpul unei tentative de viol, mai intelegeam; legitima aparare, sau ceva. Asa, imi miroase a premeditare. 
In toata povestea, imi place maxim sotul individei: un malai-mare, care nu stie si nici nu vrea sa stie ce-a patit nevasta-sa, numai ca sa poata el dormi linistit. 
Nu neg posibilitatea ca unele femei din Politie sa fie hartuite de colegi de-ai lor. De altfel, hartuirea si discriminarea in functie de sex functioneaza in mai toate domeniile de activitate. Dar, parca prea multe "hartuite" si-au adus, ACUM, aminte ce li s-a intamplat cu ani in urma.
Iar ca sa puna capac intregii odisei, Ministerul a cacat o idee demna de panseurile lui Gâgă: luam la intrebari toata suflarea feminina din Politie.
De ce? Nu inteleg.
Cat de idiot sa fie un psiholog incat sa-si imagineze ca, admitand ca mai multe politiste ar avea CU ADEVARAT ceva de spus, ar face-o "in colectiv", raspunzand la un chestionar aiuritor care nu lamureste cu nimic problema.
In plus, prin simpla convocare la "terapia de grup extins", expunerea femeilor din sistem creste in mod exponential.
Orice s-ar spune, munca de politist este o munca de echipa in care partenerii au mare incredere unul in celalalt. Aceasta incredere se va eroda pana la 0 chiar si in situatii normale, in care relatiile erau principiale, de camaraderie, de colaborare, fara nicio tenta sexista sau sexuala.
Cu alte cuvinte, luptam impotriva unei discriminari creand o alta discriminare.
Iar in final, tot focul se va stinge de la sine, ca si in cazul mult mediatizat al vamesilor "saltati" literalmente, cu elicopterul si de care n-a mai auzit nimeni nimic.
Am vaga senzatie ca singura consecinta va fi mutarea unora in locul altora, asa incat sa mai schimbe peisajul, victimele unuia sa devina victimele altuia si tot asa.
In maximum o luna, un alt scandal mediatic va exploda si toata lumea va uita de precedentul.  
Din pacate, tot sirul asta nesfarsit de "scandaluri" mai mult sau mai putin mediatice nu face decat sa ne arate o realitate cumplita: legi strambe si incomplete, facute pe genunchi. Sisteme care mai functioneaza doar din inertie, haotic. O gramada de lucruri care ar trebui schimbate din temelii si o societate care tinde, in mod bizar, sa se autodistruga.
Din ce in ce mai mult, cred ca solutia "ultimul stinge lumina" se profileaza ca fiind cea mai buna.

Spirit cre(s)tin

De trei zile, nimic nu mai misca, nimic nu se mai intampla, doar se intoarce pe toate partile o viata de om si, mai ales, o moarte de om.
Si, din pacate, cel mai mare rau il face fix "institutia" in care se pare ca poporul asta indobitocit are cea mai mare incredere (zic sondajele, nu eu!): biserica.
Pornind de la o dorinta legitima a unui om, aceea de a fi incinerat, BOR, aia platita din banii tai si-ai mei, dar care nu plateste impozit pentru veniturile fabuloase si pentru proprietati, a aruncat anatema asupra unei personalitati. O personalitate controversata, de acord, ca orice personalitate, dar o persoana cunoscuta, apreciata de multi si, probabil, iubita de mai putini.
Anatema a fost atat de virulenta, incat a determinat niste oameni -altminteri cu "frica lui D-zeu"- sa huiduiasca o vaduva care a refuzat sa se incadreze in canoanele lor inguste si cretine si care a incercat sa pastreze pe cat posibil, o intimitate absolut legitima a ultimelor momente pe care le petrecea cu sotul ei.
Toleranta crestina a fost ingropata adanc, undeva, pentru ca "un sobor" de popi nu si-a umplut buzunarele. Si nici n-are sanse sa si le umple, din lipsa de numeroase pomeni si parastase ulterioare.
Toleranta crestina a fost ingropata adanc in lipsa painii si a circului.
A painii nematerializate in bombonele si maruntis azvarlite la rascruci.
A circului nematerializat in capacul deschis al sicriului care ar fi permis clasica de-acum "poza cu mortul".
Si sa nu uitam bulucirea pe marginea gropii in speranta primirii unui pachet consistent sau macar in speranta unei aparitii neasteptate pe la vreo emisiune de stiri.
Si ma intorc la dogmele si canoanele prafuite de 2000 de ani in care BOR se incapataneaza sa se ascunda, refuzand sa accepte progresul si straduindu-se din rasputeri sa li-l interzica si adeptilor.
Inclin sa pun reactia virulenta a BOR la incinerare pe seama fricii de a-si pierde putinii adepti pe care ii mai "pastoreste". Pentru ca nu-i putin lucru sa vezi ca o personalitate de talia lui Sergiu Nicolaescu a ales incinerarea; posibil s-o mai aleaga si altii. Sa considere ca e un mod mai curat si mai bun, pentru toata lumea (vii sau morti), de a incheia socotelile.
Iar daca vor mai urma si altii acest exemplu, scade turma, scad veniturile, in loc de aur, punem bronz, in loc de argint, punem inox si, doamne pazeste, in 3-4 ani, auzim de disponibilizari.
Stau si eu si ma intreb: OK...omul a vrut sa fie incinerat si popii nu fac slujbe pentru "pagani". Dar, nu e cumva rolul bisericii sa aline suferinta celor ramasi in urma? Nu de alta, dar, in cazul sinucigasilor, slujba NU este pentru cel mort, ci pentru cei vii, care sufera.
Altfel spus, biserica a aruncat anatema asupra unor oameni, de-a valma, pentru simplul motiv ca nu a putut mulge nimic de la ei.
Rusine, BOR! Rusine!