Degeaba!

Imi mai pot, inca, aminti de vremurile in care existau vreo 2-3 ziare centrale si cate unul local.
Toate apareau "pe hartie", pentru ca internetul, desi inventat de ceva vreme, nu ajunsese si pe plaiurile mioritice.
Erau vremuri in care, daca citeai un singur ziar, era mai mult decat suficient, pentru ca, oricum, in toate apareau aceleasi "stiri"; osanale aduse "carmaciului", telegrame de felicitare sau care anuntau depasirea planului cincinal cu patru ani jumate inainte de termen.
Singurele chestii care se schimbau de la o zi la alta erau anunturile de la "decese". In rest, puteai sa cumperi un ziar pe luna, ca nu pierdeai nimic.
Erau vremuri urate, in care nu puteai sa ai opinii personale si, cu atat mai putin, sa le si publici.
Erau acele vremuri in care mergeam la teatru si "vanam" cu sete orice mica "abatere" de la textul piesei care semana, uneori foarte vag, cu o critica adusa regimului. Conform principiului "verba volant", respectiva critica era inserata subtil in piesa, la un singur spectacol, asa ca era aproape imposibil de sanctionat.
Erau vremurile in care singura facultate de "jurnalism" era in cadrul Academiei Stefan Gheorghiu. Rog pe cititorii mei mai tineri sa gugaleasca sau sa-si intrebe parintii.
Sa mai amintesc si de televiziune? 
Un singur canal care se vedea in toata tara si un program pe care romanii il numisera in bascalie "sandwich"; adica, un cacat intre doua telejurnale. Sandwich-ul dura doua ore pe zi. Iar daca aveai "norocul" ca exact in alea doua ore, in cartierul tau era program de "luat lumina", nici macar programul ala nu-l vedeai. Nu ca ar fi fost altceva decat se putea citi in ziarele mai sus amintite.
Una dintre libertatile castigate in '89 a fost libertatea presei.
In cei 23 de ani scursi, mass-media s-a dezvoltat exploziv, oferind nenumarate optiuni. Chiar daca, din cauza crizei, ziarele pe hartie au cam disparut (cu exceptia tabloidelor, ca astea n-or sa dispara niciodata), internetul suplineste aceasta pierdere.
Televiziunile au aparut si au disparut, si-au diversificat programele, au luat pozitii diferite in diferite momente ale vietii romanesti, si-au castigat sau pierdut telespectatori. Iar minunata inventie numita "telecomanda" (plural: telecomenzi!) ne ofera posibilitatea de a alege exact ce dorim sa vedem.
Avem, acum, posibilitatea de a avea opinii, de a ni le expune si de a ni le sustine. Presa are si ea opinii pe care le dezbate si cu care putem sau nu fi de acord.
Am spus "putem"? Am gresit! Trebuia sa spun "puteam".
Asta pentru ca cei din Comisia Europeana au considerat ca ne-au ajuns 23 de ani de libertate a presei; gata! Ciocu' mai mic, nu faceti valuri, nu deranjati inimile simtitoare cu opiniile voastre!
Tot ce se scrie sau iese pe sticla trebuie sa fie "politically correct" si sa nu exprime oarece opinii contrare a ceea ce CE considera just.
Deci...back to square one! Adica la presa dinainte de '89, care scria la comanda osanale lui Ceausescu. Acum osanalele trebuie sa fie la adresa "valorilor europene" pentru care am pupat atatea cururi grase de ni s-au uscat buzele.
Pai...cum sa se ia presa de judecatorii care baga la parnaie oameni nevinovati pentru simplul motiv ca erau mai la indemana? 
Cum sa comenteze presa faptul ca unei instante ii trebuie cinci luni ca sa emita o motivare a unei sentinte privative de libertate, cu executare, motivare in care sa scrie negru pe alb ca nu exista probe directe dar ca trebuia "dat un exemplu"?
Asa ca, mintile luminate din Comisia Europeana au pus piciorul in prag, "recomandand" revizuirea legislatiei privind libertatea presei.
Astept deci, cu mare nerabdare, lista cu subiecte admise si lista neagra.
Poate ca se dezgroapa si aberatia aia de acum cativa ani, cu 50% stiri pozitive si 50% stiri negative.
De ce dracu-am mai scapat de dictatura comunista, daca ne-am bagat (singuri, e drept) sub dictatura europeana?
Astept sa vad cine si cati imi vor considera opiniile "politically incorrect".