Noua limba de lemn

Cei de varsta mea (nu spun care!) isi amintesc, in mod sigur, celebrul limbaj de lemn din perioada predecembrista. 
Sintagme repetate obsesiv, care ne zgariau pe creier. 
"Omul nou", "sa facem totul", "avantul muncitoresc" si inca alte multe pe acelasi calapod.
Inclin sa cred ca fiecare epoca are portia ei de limba de lemn. Altfel nu-mi explic noile clisee lingvistice cu care suntem bombardati zilnic.
De data asta, majoritatea acestor clisee este un fel de amestec nefericit de romana, engleza, italiana si alte alea mai greu de detectat. "Neologisme" bagate cu limba de pantofi pe gatul celor siliti sa le asculte sau sa le citeasca.
Observ ca, in ultima vreme, nimeni nu mai cumpara; toata lumea achizitioneaza. De la banalul pix pana la tone de titei.
De asemenea, nimeni nu mai are; toata lumea detine. Un pix, o carte, o vila sau o masina de gaurit macaroane.
Una dintre cele mai derutante perle ale genului mi se pare folosirea verbului a servi. 
"Am servit o cafea" imi spune cineva. Si primul meu impuls este sa-l intreb daca si-a luat un al doilea serviciu ca barman.
De ce-o fi asa greu sa folosesti bunele verbe a bea si a manca? Mai ales ca ele exista si au exact semnificatia de care e nevoie.
A devenit deja virala utilizarea pronumelui relativ care cu sensul pe care. "Cartea *care am citit-o" e doar un mic exemplu dintre mii de alte exemple de acelasi "calibru". Si, pentru a evita utilizarea lui "care" aiurea, a aparut "ce" pus cu de-a sila unde trebuie si unde nu.
Evitarea cacofoniilor nu e o prioritate pentru multi vorbitori. In schimb in loc de formularea (chinuita, dar acceptata) "eu, ca si copil, ma jucam...", apar, din ce in ce mai des, dude ca "eu, ca si presedinte...", in care nu e nicio cacofonie care sa justifice balariile.
Astept acum, cu infinita nerabdare, sezonul examenelor nationale, sezon in care apar culegeri intregi de perle de exprimare si de gandire.
Din pacate, autorii perlelor de azi sunt oratorii si politicienii de maine, mari inchizitori care vor schingiui in continuare limba romana.

Prindeti hotul si...puneti-i cruce!

Vi-l amintiti pe Dorel? Sunt sigura ca da. Ei bine, Dorel are corespondenti si prin alte domenii decat cele santieristice.
Azi, toata dimineata, pe toate canalele de stiri, se transmitea in direct o mare vanatoare (as zice) de sobolani.
Politisti, jandarmi, pompieri, utilaje grele de sapat, scobit, greblat si ce-or mai sti sa faca scormoneau cu spor si aplicatie prin canalele din fata Garii de Nord.
Versiunea oficiala parea sa fie cautarea unor hoti din locuinte.
Acum, stau si eu si ma intreb a cui locuinta a fost pradata de a necesitat o asemenea desfasurare de forte?
Uitandu-te acolo, ai fi zis ca e pe cale sa inceapa un mic razboi. Combatanti erau cata frunza si iarba.
Din cate stiu, in fiecare zi, numai in Bucuresti, au loc 10-15 furturi din locuinte. Cel putin!
N-am mai vazut, insa, niciodata un astfel de asediu. Pentru ca a fost un adevarat asediu.
Unii scobeau cu utilajele pentru a largi gurile de canal.
Altii bagau gaze lacrimogene, spuma si apa pentru a-i obliga pe homelesi sa iasa la suprafata.
Inca unii stateau de planton, cu arma-n mana, langa fiecare gura de canal si faceau recensamantul vietuitoarelor care ieseau, pe sistemul "intra cine vrea, iese cine poate".
Si, bomboana pe coliva, toata "operatiunea" se voia secreta.
Intr-adevar...la 10 dimineata, la Gara de Nord, erau indeplinite absolut toate conditiile pentru o operatiune secreta!
Stie oricine ca, in aceste subterane, traieste (ar trebui sa spun ca se lupta pentru supravietuire) o multime de oameni fara adapost, bolnavi, drogati, infractori marunti, saraci ca niste soareci de biblioteca. Traiesc acolo barbati, femei, copii. E un fel de lume paralela cu cea de la suprafata. Au acolo adevarate "gospodarii". Acolo se nasc oameni, mor oameni.
Nu i-a pasat nimanui ca, in timpul asediului, copii, femei gravide, batrani bolnavi vor avea de suferit din cauza gazelor si a apei. Nu i-a pasat nimanui ca, sapand cu utilaje grele, s-ar putea prabusi pamantul peste ei si i-ar putea ingropa de vii. Important era sa fie gasit hotul si, mai ales, minunile de obiecte furate de acesta.
Suferintele provocate celorlalti, care nu au alta vina decat ca sunt saraci si lipsiti de adapost nu contau. Au fost, probabil, trecuti la "pierderi colaterale". In fond, in orice razboi exista pierderi colaterale.
Inca o data, statul "social" isi incordeaza muschii impotriva propriilor cetateni. 
Inca o data cei slabi sunt distrusi de cei puternici.
Nu mai conteaza! S-a recuperat "tiganca cu cirese in gura" si "plasmile" furate din (iar ma intreb a cui) casa devalizata.
In paralel si fara nicio legatura decat poate IQ-ul mai mic decat numarul de la pantofi, alti "Doreli", de data asta alesi in Senatul Romaniei, si-au luat teapa de la un popa fals care le-a "sfintit" o cruce de pe peretii Senatului.
Un senator de la un partid "exotic" aduce o cruce de lemn de la nu stiu ce manastire si o face cadou peretelui de rasarit al Senatului. 
Ca orice aschie din statul LAIC numit Romania, crucea trebuie sfintita de "un sobor de preoti". De ce, daca era adusa de la o manastire? Ca, din cate stiu eu, tot ce iese din manastire sub forma de cadou sau "marfa" este gata sfintit. Probabil pentru mai multa siguranta.
Si, cum prostia se plateste, inteligentii senatori au gasit pe unu' cu toale lungi si negre pe el si i-au dat banu' sa le sfinteasca surcelele.
Acum, ii va costa dublu: alti bani pentru sfintit dati unui popa "atestat" plus costurile pentru urmarirea si pedepsirea impostorului.
Vazand toate astea, plus inca multe altele, stai si te intrebi: de ce-or pleca romanii pe coclauri cat mai indepartate? Uneori e asa de distractiv sa traiesti in Romania! Fix cand crezi ca le-ai vazut pe toate, hop...mai vine unu' cu o idee luminoasa de te intrebi cum de nu i s-a prajit creierul de la asemenea scurt-circuit.

Se schimba modificarea!

Un subiect care, de vreo 7-8 ani incoace, nu se mai raceste! 
Taxa auto.
Ma rog..."taxa auto" e o denumire generica pentru ca, de vreo 2 ori pe an, denumirea oficiala se schimba.
S-au inventat, de-a lungul timpului, o gramada de denumiri ale respectivei taxe, incat inclin sa cred ca nimeni nu mai stie care e, de fapt, denumirea oficiala. Cea mai noua, evident.
Iar faptul ca se tot schimba denumirea n-ar fi asa un capat de tara, cat faptul ca, de cate ori aceasta se schimba, se schimba si modul de calcul.
Se adauga coeficienti, mai dispar criterii, ba nu se plateste pentru masinile noi, ba se plateste. Ba se plateste mai mult decat pretul masinii, ba mai putin. Ba se cheama "taxa de poluare", ba ii zice "taxa de mediu" sau "timbru de mediu". 
Nici macar site-urile care ajutau tot muritorul motorizat sa-si calculeze costurile nu mai reusesc sa tina pasul cu puzderia de modificari.
Deja a aparut alta idee luminoasa: taxa cu pricina sa fie inclusa in pretul carburantului. De parca nu l-am plati deja la greutatea lui in aur...sau ceva.
Fiecare ministru nou vine cu idei noi care desfiinteaza, din temelii, sistemul impus de ministrul precedent.
Din pacate, boala asta a schimbarii din temelii nu afecteaza numai Ministerul Transporturilor (sau cum i-o mai fi zicand azi) ci toate ministerele.
Orice giumbix ajuns ministru se simte dator sa "revolutioneze" intregul sistem, sa demonstreze ca giumbixul precedent n-a facut nicio branza si ca el si numai el are solutii la toate problemele.
Solutii ale caror rezultate se asteapta sa apara instantaneu. Iar daca nu apar, nicio problema; schimbam giumbixul si o luam de la capat.
Si uite-asa traim intr-un haos perpetuu, nu mai stim de azi pe maine ce legi sunt in vigoare si ce legi au fost abrogate, taxa pe care am platit-o ieri nu mai e valabila maine, codul rutier se schimba mai des decat chilotii, elevii din clasele terminale nu stiu ce examene au de dat si dupa ce "formula" abracadabranta vor fi admisi in urmatorul ciclu de invatamant.
In rest...toate bune si, la vara, cald.
 

Bâta-n baltă

Cu totii dam cu bata-n balta, mai des sau mai rar.
De cele mai multe ori, ne dam seama ca am facut o gafa, inghitim galusca si incercam sa ne facem nevazuti.
Uneori, datul cu bata-n balta starneste zambete, alteori, animozitati. Depinde cat de departe am reusit sa stropim.
In general, dam cu bata-n balta intr-un cerc restrans, de prieteni, ceea ce nu are urmari foarte grave si vizibile.
Atunci cand ne aflam in societate, ne controlam impulsurile si ni se intampla foarte rar sa facem valuri.
Chestie de educatie si de IQ mai mare decat numarul de la pantofi.
Ce te faci insa, cand dai cu bata-n balta intr-un cadru cat se poate de oficial si -bomboana pe coliva- in fata camerelor de luat vederi?
Iata ca odrasla cea mica a Guvernatorului Romaniei reuseste, cu brio, sa tina treaza atentia tuturor, parand sa fie dotata, prin definitie, cu o bata cu tendinte descendente spre orice balta.
E adevarat ca a inceput timid. Cu mici dude lexicale.
A avut esecuri si "succesuri".
A intalnit "oameni care nu vor sa vorbesc" cu ea.
A adus, unei persoane cu handicap, "un scaun electric".
Ultima si, probabil, nu cea de pe urma lovitura cu bata-n balta a dat-o deunazi, in plenul Parlamentului European (unde sa nu uitam ca ne reprezinta), citind, de pe o fituica mototolita, un discurs care n-avea nici in clin, nici in maneca cu subiectul in discutie.
Si nu s-a multumit sa accepte faptul ca i s-a atras atentia ca e pe-alaturea cu drumul. In momentul in care i s-a taiat microfonul, a inceput sa alerge bezmetica de la un microfon la altul, dandu-se de ceasul mortii sa-i convinga pe ceilalti membri ca, de fapt, citeste EXACT discursul potrivit.
E o chestie elementara de minima educatie: cand faci o gafa, nu incerci s-o dregi, pentru ca faci mai mult rau. Inghiti galusca si treci mai departe.
Mica "intelectuala de partid", insa, nu se lasa. Ea are o agenda si se tine ca scaiul de ea, fara sa-si dea seama ca a incurcat paginile.
Cu asemenea reprezentanti in Parlamentul European, nici nu-i de mirare ca Romania e Cenusareasa Europei, ca in capul nostru se sparg toate oalele si cand suntem, si cand nu suntem vinovati.
EBA, Becali, Vadim, Tokes, Macovei cred ca sunt priviti ca niste pete de culoare, exotice, pe care nu le prea mai ia nimeni in serios dar care aduc mereu cate un zambet (ironic, din pacate) in sedintele anoste ale PE.
Poate ne-o fi invatatura de minte ca, la urmatoarele alegeri europene, sa nu mai punem stampile aiurea pe numele unor personaje ridicole.

Profilor, nu fiti haini!

Elevi stresati si profesori stresanti. Un subiect inepuizabil. Suntem ca doua tabere care se "harjonesc" tot timpul, gasind, fiecare, moduri noi de a o scoate din pepeni pe cealalta.
Deunazi, un cap luminat de prin Minister (probabil unul provenit din celebrul Caracal) a ajuns la concluzia ca ar trebui sa renuntam la a corecta cu rosu caietele elevilor, pentru ca aceasta culoare ii streseaza.
Presupun ca va trebui sa-mi refac snopul de pixuri adaugand pixuri "Hello Kitty", cu sclipici, daca se poate.
Lasa ca pe mine nu m-a intrebat nimeni cat de mult ma streseaza inventiile lingvistice si ortografice pe care ma incapatanez sa le corectez. Cu rosu.
Oricum, fiind vorba despre stress, inclin sa cred ca pixul meu rosu e infinit mai putin stresant decat balastul curricular numit Religie si cei care o predau.
In anii '90, religia era predata, in scoli, dupa ureche, de catre diversi preoti care isi mai rotunjeau, astfel, veniturile.
De ceva vreme, au aparut facultati de profil asaltate de turme de bigoti dornici sa spele mici creiere cu ineptiile lor dogmatice.
Ma intreb daca in respectivele facultati se face vreun pic de pedagogie sau de psihologie a copilului. Inclin sa cred ca nu.
Si revin la mintile luminate din Minister, oripilate de pixul meu rosu.
Oare cat sunt de stresati copiii, in special cei din clasele mici, atunci cand li se insira un lung pomelnic de pedepse "divine" pentru niste pacate mai mult sau mai putin bizare.
Salut, totusi, modernismul de care dau dovada manualele de religie pentru copii. Astfel, pedeapsa pentru tras cu prastia dupa pasarele este un grav si mutilant accident de masina iar unul dintre pacatele "capitale" este mersul, duminica, la cinematograf.
Ma indoiesc de existenta vreunei referiri la masini sau cinematografe in Biblie, dar iata o dovada ca Biserica incearca, scrasnind din dinti, sa se adapteze progresului umanitatii, adaptand pe ici-pe colo, inventand prin alte parti noi si noi pacate si pedepse.
Si acum, stau si ma intreb: ce este mai stresant? Pixul meu rosu, sau perpetua sabie ridicata deasupra capului, gata sa cada la orice sfert de pas facut alaturi de dogmele inguste si inepte izvorate dintr-o carte horror de acum 2000 de ani?

Clientul nostru, stapanul nostru...

Clientii. Daca n-ar exista, n-ar exista nici comerciantii. Cand clientii boicoteaza un produs, producatorul da faliment.

Ce te faci, insa, cu clientii politici?

Astia nu boicoteaza. Dimpotriva, se inmultesc pe zi ce trece.

Ne amintim cu totii anul 2010, in care salariile profesorilor ar fi trebuit sa creasca dar, in loc de asta, au scazut dramatic.

Atunci, cu mare valva si publicitate, o invatatoare din Caracal intra, pentru 70 de zile, in greva foamei.

Nu mi-am imaginat ca va rezolva ceva, evident. Era, insa, un mic semnal de alarma. In fond, toti faceam, mai mult sau mai putin, greva foamei. Si inca o mai facem pentru ca un salariu de profesor nu poate hrani o familie.

Dupa greva foamei, Cristiana Anghel, invatatoarea din Caracal, a inceput sa apara, obsesiv, pe la televiziuni.

Ma si intrebam cand isi mai practica meseria daca, la orice ora si indiferent de subiectul emisiunii, era prezenta si-si dadea, sententios, cu parerea.

Avea opinii despre orice. De la sistemul de educatie, la cel de sanatate, terminand cu utilitatea avioanelor F-16. Se vede ca era croita dupa modelul comunist al "omului nou" care le stia pe toate si se pricepea la toate.

Unul dintre subiectele preferate ale doamnei era politica si cat de "curva este ea". Politica, adica. Si, cu lacrimi in ochi, declara ca n-ar da niciodata catedra si pe "copiii sai" pentru un fotoliu in Parlament.

Dar...Ce sa vezi? Conform binecunoscutului principiu al reevaluarii, in decembrie 2012, grevista foamei din Caracal a devenit senator. Pe listele PC.

Cu doar cateva luni inainte, fiica doamnei a ocupat un post caldut in Ministerul Educatiei (sau cum i-o mai fi zicand azi). Cred ca una dintre cele mai cunoscute legende ale Caracalului a devenit superflua; prea apar multe "genii" din Caracal peste tot.

Ma gandesc acum cat sunt de dezamagiti profesorii si invatatorii care isi fac, cu pasiune, meseria. Care "intocmesc" tone de hartii pe care nu le citeste nimeni dar le cer toti. Care se lupta cu lipsa de interes si cu mitocania tot mai pregnanta a elevilor si a parintilor. Care, din salariul lor de mizerie, sunt obligati sa plateasca o gramada de cursuri de perfectionare. Care nu-si mai pot permite sa-si cumpere carti pentru ca au copii de tinut la facultate. Pe care nu-i intreaba nimeni daca reusesc sa manance in fiecare zi si pe care ii judeca toata lumea dupa hainele ponosite pe care incearca sa le mai poarte inca un an.

Doamna grevista a foamei din Caracal a uitat deja de unde a plecat.

Doamna grevista a foamei din Caracal priveste lumea de la fereastra unui hotel de lux platit din salariile de mizerie ale fostilor sai colegi.

Doamna este clienta noilor veniti la guvernare si inlocuieste un client al celor plecati pe usa din dos.

"Pleaca-ai nostri, vin ai nostri"....Mai departe, stiti voi!