Spirit cre(s)tin

De trei zile, nimic nu mai misca, nimic nu se mai intampla, doar se intoarce pe toate partile o viata de om si, mai ales, o moarte de om.
Si, din pacate, cel mai mare rau il face fix "institutia" in care se pare ca poporul asta indobitocit are cea mai mare incredere (zic sondajele, nu eu!): biserica.
Pornind de la o dorinta legitima a unui om, aceea de a fi incinerat, BOR, aia platita din banii tai si-ai mei, dar care nu plateste impozit pentru veniturile fabuloase si pentru proprietati, a aruncat anatema asupra unei personalitati. O personalitate controversata, de acord, ca orice personalitate, dar o persoana cunoscuta, apreciata de multi si, probabil, iubita de mai putini.
Anatema a fost atat de virulenta, incat a determinat niste oameni -altminteri cu "frica lui D-zeu"- sa huiduiasca o vaduva care a refuzat sa se incadreze in canoanele lor inguste si cretine si care a incercat sa pastreze pe cat posibil, o intimitate absolut legitima a ultimelor momente pe care le petrecea cu sotul ei.
Toleranta crestina a fost ingropata adanc, undeva, pentru ca "un sobor" de popi nu si-a umplut buzunarele. Si nici n-are sanse sa si le umple, din lipsa de numeroase pomeni si parastase ulterioare.
Toleranta crestina a fost ingropata adanc in lipsa painii si a circului.
A painii nematerializate in bombonele si maruntis azvarlite la rascruci.
A circului nematerializat in capacul deschis al sicriului care ar fi permis clasica de-acum "poza cu mortul".
Si sa nu uitam bulucirea pe marginea gropii in speranta primirii unui pachet consistent sau macar in speranta unei aparitii neasteptate pe la vreo emisiune de stiri.
Si ma intorc la dogmele si canoanele prafuite de 2000 de ani in care BOR se incapataneaza sa se ascunda, refuzand sa accepte progresul si straduindu-se din rasputeri sa li-l interzica si adeptilor.
Inclin sa pun reactia virulenta a BOR la incinerare pe seama fricii de a-si pierde putinii adepti pe care ii mai "pastoreste". Pentru ca nu-i putin lucru sa vezi ca o personalitate de talia lui Sergiu Nicolaescu a ales incinerarea; posibil s-o mai aleaga si altii. Sa considere ca e un mod mai curat si mai bun, pentru toata lumea (vii sau morti), de a incheia socotelile.
Iar daca vor mai urma si altii acest exemplu, scade turma, scad veniturile, in loc de aur, punem bronz, in loc de argint, punem inox si, doamne pazeste, in 3-4 ani, auzim de disponibilizari.
Stau si eu si ma intreb: OK...omul a vrut sa fie incinerat si popii nu fac slujbe pentru "pagani". Dar, nu e cumva rolul bisericii sa aline suferinta celor ramasi in urma? Nu de alta, dar, in cazul sinucigasilor, slujba NU este pentru cel mort, ci pentru cei vii, care sufera.
Altfel spus, biserica a aruncat anatema asupra unor oameni, de-a valma, pentru simplul motiv ca nu a putut mulge nimic de la ei.
Rusine, BOR! Rusine!

Dinastii si...semantica

De vreo cativa ani incoace, termenul "dinastie" incepe sa capete alte conotatii.
Cand spun "dinastie", ma gandesc la puzderia de Henrici, Ludovici si alti "-ici" numerotati (probabil, din lipsa de fantezie onomastica, ce dracu').
In ultima vreme, insa, dinastiile s-au mutat in "esalonul doi". Adica, la nivel de Prim-Ministri. Altfel, cum naiba ca ne-am pricopsit cu Guvernele Boc 1, 2, 3...si cat o mai fi iar acum, mai nou, cu Guvernul Ponta 2. Sau, poate ar trebui sa scriu Ponta II, sa arate mai...dinastic.
Si, pentru ca am lamurit problema dinastiilor, sa trecem la semantica.
Azi, Primul Ministru a anuntat componenta viitorului guvern. Pana aici, toate bune si, la vara, cald. 
Chestia care ma roade e denumirea unor ministere.
Tine de "noaptea mintii", nu alta!
Cum dracu' sa botezi un minister "al marilor proiecte"? Sau pe altul, "al competitivitatii"? Si lista continua cu denumiri inepte si halucinante: un minister se ocupa de mediu si de SCHIMBARI CLIMATICE. Poate reuseste sa interzica iarna sau sa plafoneze stratul de zapada la 5 cm. Un cu totul alt minister se ocupa de paduri si de ape. De parca astea, nu tot "mediu" ar fi! Dar, deh! Tre' sa mai manance si alta gura de ministru o paine!
Mai e un minister caruia, la nominalizari, nu i s-a dat prea mare importanta: cel al "romanilor de pretutindeni". Tare mi-e ca ministerul asta va fi o mare gaura neagra care va inghiti bani in nestire. Daca ma gandesc la faptul ca romanii sunt cam peste tot, din Antarctica pana in Tibet si din Papua Noua Guinee pana in Groenlanda, ia sa vezi ce de calatorii vor face functionarii acestui minister. Ca sa rezolve problemele stringente ale diasporei, nah!
Si or mai fi si alte ministere din astea bizare, ca mi-a fost imposibil sa retin o asemenea avalansa de ineptii.
Doamne, ajuta-ne, fa-ne sanatosi si apti de munca, sa putem sustine toate capusele inepte care ne conduc!

Nem értem!

Constitutia Romaniei:
ARTICOLUL 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. 
Nem értem*! Iar se baga UDMR la guvernare. Ca pisica celebra pentru cele 9 vieti, UDMR e din nou la putere desi, pana acum o saptamana erau...tot acolo, iar balanta s-a inclinat intre timp, in partea cealalta.
Si au obtinut abia putin peste cele 5 procente care le asigurau prezenta in Parlament.
Ca de fiecare data in ultimii 23 de ani, UDMR se gudura pe langa Putere, da din coate cu disperare, sa obtina singurul lucru pe care il vrea: autonomia.
Si asta, cu pretul revizuirii Constitutiei. Revizuire care, in cazul articolului 1, NU poate fi facuta. Scrie tot in Constitutie.
ARTICOLUL 152
(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială NU pot forma obiectul revizuirii.  
Nem értem! Cat vor mai suporta romanii, MAJORITARI, obraznicia fara margini a ungurilor? Cat timp vor mai suporta arborarea drapelului maghiar la toate manifestarile dintr-o anumita zona a Romaniei? Cat timp vor mai fi lasati ungurii sa-si afiseze plenar nationalismul, iredentismul si antisemitismul la care ii indeamna guvernul de la Budapesta?
Nem értem! Uniunea Europeana, pe care o roade grija ca potaia de la Cotroceni ar putea fi suspendata, il considera pe Viktor Orban chiar MAI nefrecventabil decat pe Basescu. Atunci, cum de nu are nicio reactie la provocarile atat de vizibile ale unei minoritati care doarme cu securea razboiului sub perna?
Nem értem! USL a obtinut o majoritate confortabila in noul legislativ; de ce trebuie sa trateze aliante cu UDMR? Poate ar trebui sa le aminteasca cineva celor de la USL ca aceasta majoritate nu a fost obtinuta pentru ca au ei solutii miraculoase de scoatere a Romaniei din buda in care au bagat-o portocaliii (impreuna cu UDMR), ci datorita unui masiv vot negativ din partea populatiei. Sa fi uitat asa repede USL ca ungurii au girat, cu votul lor, toate ineptiile "asumate" de guvernele Boc 1, 2,...,n si Ungureanu? Ineptii pe care, teoretic, tot cu ajutorul UDMR vor acum sa le "corecteze".
Spunea cineva ca "politica e o curva". Cata dreptate avea! Parca niciodata nu s-a potrivit asa de bine zicerea.
Nem értem! Ce vor raspunde noii guvernanti si parlamentari alegatorilor, multi de tot, care NU au votat UDMR, ci USL. Chiar daca au facut-o ca sa scape de cei care au adus tara la sapa de lemn.
Nem értem cum de, de data asta, Barroso, Redding, Van Rompuy n-au mai sarit de cur in sus. Merkel tace ca pestele iar licuriciul are probleme cu psihopatii de serviciu scapati la arme.
Uneori, am impresia ca nu mizeria si saracia ii trimite pe romani sa-si faca un rost pe coclauri straine ci, mai ales, scarba provocata de nenumaratele scroafe suite in copac in ultimii 23 de ani.
*Nem értem (magh.)= nu inteleg 

S-a suit scroafa-n copac

Din ce in ce mai des, apare, pe diverse posturi de televiziune, familia regala "a Romaniei". Nu ca Romania ar fi monarhie, dar, se pare ca da bine la poporul flamand si disperat.
N-am nimic cu familia respectiva. Oricum, Mihai n-o mai duce mult, asa ca, incet-incet, se vor pierde toti in negura uitarii.
Ma scoate din minti, insa, "principele" Radu.
Imi amintesc de anii studentiei cand, tarata cu forta de o colega, am fost la Teatrul din Iasi sa-l vad pe Radu Duda intr-un fel de "One man's show". A fost penibil. Eram, inca de pe atunci, o mare consumatoare de teatru si aveam oarecari repere pentru comparatie.
Omul era un actoras de duzina care, in acel spectacol, muscase mai mult decat putea inghiti. 
Cativa ani mai tarziu, s-a "maritat" cu o principesa fara regat si acum a devenit apologet si teoretician al monarhiei.
Nu lipseste de la niciun eveniment, ceea ce e de inteles. 
Ce NU inteleg este de ce trebuie musai sa deschida gura. De ce ii ia nevesti-sii vorba din gura ori de cate ori acesteia i se pune o intrebare. De ce se erijeaza vesnic in purtator de cuvant, debitand povesti invatate pe de rost cu aerul ca s-ar trage cel putin din Wilhelm Cuceritorul.
Nu m-ar mira sa-si fi "fabricat" vreun arbore genealogic ilustru, din care sa reiasa oarece inrudire indepartata si la nivel de bastard cu ceva cruciati.
Mai zilele trecute povestea cui voia sa-l asculte, intamplari petrecute cu vreo 30 de ani inainte de nasterea sa, intamplari pe care i le povestise cineva si pe care, acum, le rezuma pompos ca si cand ar fi luat parte, macar prin intermediar, la evenimentele cu pricina.
Morga pe care o afiseaza Radu Duda nu este decat un rol invatat si jucat ca pe o scena de camin cultural de la Cuca Macaii.
Faptul ca stie sa foloseasca tacamurile si sa poarte un smoching nu-l poate scoate din cabotinism.
Cred ca familia "regala" nu putea face o alegere mai proasta.

Noul sport national

De ceva vreme incoace, constat ca pupatul moastelor a devenit un fel de sport national.
Cam de 3 ori pe luna, in diverse locuri, se insira cozi kilometrice de "credinciosi" care se inghesuie la pupat ciolane.
Si cand spun ca se inghesuie, I mean it! Se imping, se trag de haine, isi infig coate-n ficati, ca sa nu mai vorbim de cat se suduie pentru ca nu stiu cine a facut un pas inainte si deja a inceput sa vada capatul celui de-al treilea kilometru al cozii.
Si acum, stau si eu si cuget ca prostu'! Oamenii aia sunt dispusi sa stea la susnumitele cozi, zile intregi, plus noptile aferente, indiferent in ce zi a saptamanii pica data de pupat ciolane. Oare ce fel de servicii or avea astia de pot pleca oricand vrea muschiu' lor? Ca n-or fi chiar toti someri.
Te uiti la cozile alea si vezi mii de mosi si babe, veniti de pe unde a-ntarcat dracu' copiii si stand ceasuri intregi in picioare, in frig, in ploaie sau pe arsita. Mi se pare mie, sau sunt tot aia care se tanguie cui vrea sa-i asculte ca nu le ajunge pensia de medicamente, ca sunt cu inima-n pioneze si cu artrita la vedere? Cand stau la coada la pupat ciolane n-au nici pe dracu'. Dimpotriva; sunt fasneti, vocali, cu coate ascutite si-si fac cruci dupa fiecare injuratura scuipata printre dinti.
De unde mama naibii scot banii de tren/autobuz ca sa bata sute de kilometri de la un pupat de moaste la altul?
Pentru ca sunt multi care par sa aiba abonament! Adica, povestesc, cu lux de amanunte, cum au pupat ei moaste in mai, in iunie, in august, culminand cu octombrie care pare sa bata de departe la numar de sfinti cu moaste de lins.
Cel putin isteria anuala de la Iasi a devenit o adevarata industrie. Deja BOR a comunicat si cat a castigat de pe urma lingatorilor de ciolane: cateva zeci de mii de euro. Asta...oficial, ca neoficial, sigur e de vreo trei ori mai mult.
Cateodata stau si ma gandesc: unii oameni nu sunt someri din cauza crizei, ci din cauza calendarului de lins ciolane. Cine mama dracului te angajeaza daca tu, de 2-3 ori pe luna, iti iei traista-n bat si pleci de nauc, pe coclauri, la sedinte de pupat moaste?
I-o plati cineva pentru asta, de-si pot permite? 
Intreb si eu. Pentru ca eu muncesc, nu-mi permit nici macar un concediu medical, iar in vacanta n-am mai fost de vreo 15 ani...ca nu-mi permit.
Si ne mai minunam ca nu merg treburile in Romania! 
Pai, cum dracu' sa mearga daca romanul, in loc sa munceasca, sa produca si el altceva in afara de vanturi, pierde timpul lingand ciolane goale?
Bine-a zis cineva: "Prosti, dar multi!"

In ce lume traim?

Ma uit in jurul meu si, din ce in ce mai des, ma intreb in ce fel de lume traim?
Modul in care reactioneaza oamenii la diversele probleme ale vietii de zi cu zi devine din ce in ce mai bizar.
In ultima vreme, la categoria "o lume pe dos", mi-au atras atentia doua situatii, din sfere diferite.
Prima, intens mediatizata, pana la greata as spune, este privatizarea cu nabadai a Oltchim-ului.
Am inteles ca au existat (sau, mai bine zis, N-au existat) niste reguli dupa care numai cine nu voia nu putea participa la acea "licitatie". 
Am inteles ca seful partidului balbaitilor a facut o oferta de nerefuzat (ca sa parafrazez o replica celebra). Inteleg ca faimoasele "reguli" nu-l puteau impiedica. Ce nu inteleg este de ce individul a tinut cu tot dinadinsul sa faca un circ ieftin (plimbari in patru vanturi, in cinci zile, saci cu bani plimbati pe Calea Victoriei, declaratii sforaitoare si alaturea cu drumul, prieteni imaginari care invart banii cu lopata) fara sa se gandeasca nicio clipa la cei 3000 de potentiali alegatori care nu-si mai primisera salariile de trei luni, care erau amenintati de spectrul somajului si care asteptau si, din pacate, inca mai asteapta, o rezolvare decenta a problemelor lor.
E clar ca mascariciul n-a avut nicio clipa intentia sa cumpere nici macar un capat de ata, necum un munte de actiuni. De ce, atunci, tot acest circ? 
Cu toata liota de cretini care formeaza electoratul sau, chiar isi poate permite sa piarda din el? Pentru ca, dupa asemenea circ mediatic, in mod sigur electoratul i se va subtia la greu.
A doua situatie care m-a pus pe ganduri a fost mult mai putin mediatizata. De fapt, a fost o stire strecurata printre alte stiri de la un jurnal de pranz si asupra careia nu prea cred ca s-a mai oprit cineva mai mult de doua minute.
Intr-o institutie de tip familial, pentru copii orfani sau abandonati, cu handicap, unul dintre copii a fost crunt batut de un altul. Nimic nou sub soare, pana aici. Lipsa acuta de bani, de personal, face ca aceste incidente sa fie absolut obisnuite. Ceea ce m-a facut sa ma intreb in ce fel de lume traim a fost modul in care doua persoane diferite, femei, probabil mame, una, director al institutiei si cealalta de pe la Protectia Copilului, vorbeau despre incident.
Niciuna dintre ele nu a folosit cuvantul "copil". Copiii pe care ii aveau in grija erau "beneficiari"!
Sa fie clar: nu am niciun fel de intelegere pentru parintii care isi abandoneaza copiii. Asemenea atitudine ma depaseste. Dar nimeni nu-si poate alege parintii si copiii nu sunt vinovati ca au parinti iresponsabili. Probabil este foarte greu sa cresti un copil cu handicap (nu-i usor sa cresti nici macar un copil normal), dar, in momentul in care acest copil ajunge intr-o institutie, macar ar putea fi tratat ca o persoana, nu ca un...beneficiar. Si acesti copii au sentimente, au dorinte, au nevoie de un pic de iubire. Cat sa fii de blazat si de cinic, incat sa-i consideri strict niste cifre in statistici? Pentru ca, pe mine, cuvantul "beneficiar" ma duce cu gandul la statistici. Am crezut ca asistentii sociali fac aceasta munca din vocatie (avantajele materiale se exclud din motive arhicunoscute). Atunci, cum pot fi atat de reci? 
Si acum, revin la intrebarea mea: in ce fel de lume traim? De ce e asa de greu sa facem niste gesturi mici, la indemana oricui, gesturi care ar putea produce putina bucurie in viata cuiva? Gesturi sau cuvinte care nu ne costa nimic.
In care moment al evolutiei noastre am uitat compasiunea, mila, dragostea si le-am inlocuit cu un egoism feroce? 

Statul

M-am gandit mult pana sa ma decid la titlul in rezumat, pentru ca, daca l-as fi pus pe cel la care ma gandisem initial, ar fi fost lung de vreo 5 randuri.
Traversam o perioada in care cuvantul "stat" se repeta obsesiv, in diverse combinatii, de nenumarate ori pe zi.
Zice-se ca am fi un stat de drept. Mda. Posibil, dar improbabil.
Un stat de drept in care fiecare isi da cu presupusul in baza unor legi care ar trebui sa fie clare si limpezi tocmai pentru a se evita practicarea acestui sport (datul cu presupusul), care nici macar nu e olimpic. Frateeee!!! Cate medalii am lua!
Un stat de drept care, in mod evident, este condus de doi Presedinti. Suntem, cred, unici in lume la faza asta. Si macar daca s-ar pune dracului de acord!
Mai vorbim, tot in aceasta perioada tulbure, despre statul in stat. 
Si aici, avem nenumarate exemple.
Curtea Constitutionala, care este un fel de Oracol din Delphi, ale carei lucrari ar trebui sa fie publice, dar nu sunt, ai carei membri ar trebui sa comunice mesaje clare, dar, ori se manifesta pe Facebook, ori in scurte declaratii sibilinice, ori, pur si simplu, se prajesc linistiti la soare, in timp ce un popor intreg asteapta rezultatul unei simple numaratori. (Va urma)
Si am ajuns la statul in cur. Adica, ce-o fi asa mare filosofie sa te-asezi in cur, in fata unui munte de biletele si sa iei biletel cu biletel sa le asezi in doua gramajoare: DA la stanga si NU, la dreapta. Poate fi si invers, ca, oricum, n-are importanta locul, ci numarul. Apoi, e o chestie de aritmetica simpla, de clasa a patra, sa faci socoteala; 7 400 000 e mai mare, sau mai mic decat 5 200 000?
Aici, in acest moment, reapare statul in stat: DNA-ul. Si Procuratura (V-am zis ca va urma!). Institutii care nu par sa dea socoteala nimanui (nici macar celor din banii carora traiesc) si care se manifesta haotic, bizar si, uneori, de-a dreptul ilar.
Acum vreo doua saptamani, hahaia unu' dintr-un garaj, veselindu-se la gandul ca o sa se duca trimisul Primariei de la Cuca Macaii la nea Vasile sa-l intrebe daca nevasta-sa e moarta sau nu si daca fi-sa e pe centura Madridului sau a Clujului. Acum, o turma de procurori, insotita de o haita de comuni...pardon! politisti, inarmati cu Biblii, se duce la nea Vasile si-l pune sa jure pe Biblie ca el e ala care a votat si, daca tot au batut drumul, sa le spuna si CUM a votat. Si nu dau socoteala nimanui. Nici macar limbii romane pe care o ucid in citatii si in plangeri penale.
Deci eu, cetateanul Gogu, major, vaccinat si cu drept de vot am dosar penal in care sunt citat ca "faptuitor" pentru ca mi-am miscat curu' din casa, la 37 de grade, ca sa pun o stampila conform dreptului meu GARANTAT de Constitutie. Si, presupun ca tot eu, cetateanul Gogu, l-am "instigat" si pe fi-meu (la fel de major, vaccinat si cu drept de vot) sa mearga cu mine sa puna si el o stampila. Cu ocazia asta, recunosc si jur cu mana pe...dracu' stie ce, ca sunt ateu, ca l-am santajat pe fi-meu: "nu votezi, nu-ti dau bani sa te duci la mare". 
Si uite-asa, din stat in stat, am ajuns la ultimul, dar cel mai important: statu quo.
De aproape o luna, o tara intreaga se afla intr-un statu quo care numai bine nu-i face si care pare sa se prelungeasca, in mod artificial, conform sanatosului principiu "mai moare magaru', mai crapa samaru' " si poate se linistesc apele de la sine.
De data asta, mingea cam e in terenul celor care se cred stat in stat.
Numai ca, tare ma tem ca, la sfarsitul meciului, vor navali spectatorii pe stadion si statul in stat va deveni stat in cur umbland cu mana dupa sapunul scapat pe jos.