Se schimba modificarea!

Un subiect care, de vreo 7-8 ani incoace, nu se mai raceste! 
Taxa auto.
Ma rog..."taxa auto" e o denumire generica pentru ca, de vreo 2 ori pe an, denumirea oficiala se schimba.
S-au inventat, de-a lungul timpului, o gramada de denumiri ale respectivei taxe, incat inclin sa cred ca nimeni nu mai stie care e, de fapt, denumirea oficiala. Cea mai noua, evident.
Iar faptul ca se tot schimba denumirea n-ar fi asa un capat de tara, cat faptul ca, de cate ori aceasta se schimba, se schimba si modul de calcul.
Se adauga coeficienti, mai dispar criterii, ba nu se plateste pentru masinile noi, ba se plateste. Ba se plateste mai mult decat pretul masinii, ba mai putin. Ba se cheama "taxa de poluare", ba ii zice "taxa de mediu" sau "timbru de mediu". 
Nici macar site-urile care ajutau tot muritorul motorizat sa-si calculeze costurile nu mai reusesc sa tina pasul cu puzderia de modificari.
Deja a aparut alta idee luminoasa: taxa cu pricina sa fie inclusa in pretul carburantului. De parca nu l-am plati deja la greutatea lui in aur...sau ceva.
Fiecare ministru nou vine cu idei noi care desfiinteaza, din temelii, sistemul impus de ministrul precedent.
Din pacate, boala asta a schimbarii din temelii nu afecteaza numai Ministerul Transporturilor (sau cum i-o mai fi zicand azi) ci toate ministerele.
Orice giumbix ajuns ministru se simte dator sa "revolutioneze" intregul sistem, sa demonstreze ca giumbixul precedent n-a facut nicio branza si ca el si numai el are solutii la toate problemele.
Solutii ale caror rezultate se asteapta sa apara instantaneu. Iar daca nu apar, nicio problema; schimbam giumbixul si o luam de la capat.
Si uite-asa traim intr-un haos perpetuu, nu mai stim de azi pe maine ce legi sunt in vigoare si ce legi au fost abrogate, taxa pe care am platit-o ieri nu mai e valabila maine, codul rutier se schimba mai des decat chilotii, elevii din clasele terminale nu stiu ce examene au de dat si dupa ce "formula" abracadabranta vor fi admisi in urmatorul ciclu de invatamant.
In rest...toate bune si, la vara, cald.
 

Bâta-n baltă

Cu totii dam cu bata-n balta, mai des sau mai rar.
De cele mai multe ori, ne dam seama ca am facut o gafa, inghitim galusca si incercam sa ne facem nevazuti.
Uneori, datul cu bata-n balta starneste zambete, alteori, animozitati. Depinde cat de departe am reusit sa stropim.
In general, dam cu bata-n balta intr-un cerc restrans, de prieteni, ceea ce nu are urmari foarte grave si vizibile.
Atunci cand ne aflam in societate, ne controlam impulsurile si ni se intampla foarte rar sa facem valuri.
Chestie de educatie si de IQ mai mare decat numarul de la pantofi.
Ce te faci insa, cand dai cu bata-n balta intr-un cadru cat se poate de oficial si -bomboana pe coliva- in fata camerelor de luat vederi?
Iata ca odrasla cea mica a Guvernatorului Romaniei reuseste, cu brio, sa tina treaza atentia tuturor, parand sa fie dotata, prin definitie, cu o bata cu tendinte descendente spre orice balta.
E adevarat ca a inceput timid. Cu mici dude lexicale.
A avut esecuri si "succesuri".
A intalnit "oameni care nu vor sa vorbesc" cu ea.
A adus, unei persoane cu handicap, "un scaun electric".
Ultima si, probabil, nu cea de pe urma lovitura cu bata-n balta a dat-o deunazi, in plenul Parlamentului European (unde sa nu uitam ca ne reprezinta), citind, de pe o fituica mototolita, un discurs care n-avea nici in clin, nici in maneca cu subiectul in discutie.
Si nu s-a multumit sa accepte faptul ca i s-a atras atentia ca e pe-alaturea cu drumul. In momentul in care i s-a taiat microfonul, a inceput sa alerge bezmetica de la un microfon la altul, dandu-se de ceasul mortii sa-i convinga pe ceilalti membri ca, de fapt, citeste EXACT discursul potrivit.
E o chestie elementara de minima educatie: cand faci o gafa, nu incerci s-o dregi, pentru ca faci mai mult rau. Inghiti galusca si treci mai departe.
Mica "intelectuala de partid", insa, nu se lasa. Ea are o agenda si se tine ca scaiul de ea, fara sa-si dea seama ca a incurcat paginile.
Cu asemenea reprezentanti in Parlamentul European, nici nu-i de mirare ca Romania e Cenusareasa Europei, ca in capul nostru se sparg toate oalele si cand suntem, si cand nu suntem vinovati.
EBA, Becali, Vadim, Tokes, Macovei cred ca sunt priviti ca niste pete de culoare, exotice, pe care nu le prea mai ia nimeni in serios dar care aduc mereu cate un zambet (ironic, din pacate) in sedintele anoste ale PE.
Poate ne-o fi invatatura de minte ca, la urmatoarele alegeri europene, sa nu mai punem stampile aiurea pe numele unor personaje ridicole.

Profilor, nu fiti haini!

Elevi stresati si profesori stresanti. Un subiect inepuizabil. Suntem ca doua tabere care se "harjonesc" tot timpul, gasind, fiecare, moduri noi de a o scoate din pepeni pe cealalta.
Deunazi, un cap luminat de prin Minister (probabil unul provenit din celebrul Caracal) a ajuns la concluzia ca ar trebui sa renuntam la a corecta cu rosu caietele elevilor, pentru ca aceasta culoare ii streseaza.
Presupun ca va trebui sa-mi refac snopul de pixuri adaugand pixuri "Hello Kitty", cu sclipici, daca se poate.
Lasa ca pe mine nu m-a intrebat nimeni cat de mult ma streseaza inventiile lingvistice si ortografice pe care ma incapatanez sa le corectez. Cu rosu.
Oricum, fiind vorba despre stress, inclin sa cred ca pixul meu rosu e infinit mai putin stresant decat balastul curricular numit Religie si cei care o predau.
In anii '90, religia era predata, in scoli, dupa ureche, de catre diversi preoti care isi mai rotunjeau, astfel, veniturile.
De ceva vreme, au aparut facultati de profil asaltate de turme de bigoti dornici sa spele mici creiere cu ineptiile lor dogmatice.
Ma intreb daca in respectivele facultati se face vreun pic de pedagogie sau de psihologie a copilului. Inclin sa cred ca nu.
Si revin la mintile luminate din Minister, oripilate de pixul meu rosu.
Oare cat sunt de stresati copiii, in special cei din clasele mici, atunci cand li se insira un lung pomelnic de pedepse "divine" pentru niste pacate mai mult sau mai putin bizare.
Salut, totusi, modernismul de care dau dovada manualele de religie pentru copii. Astfel, pedeapsa pentru tras cu prastia dupa pasarele este un grav si mutilant accident de masina iar unul dintre pacatele "capitale" este mersul, duminica, la cinematograf.
Ma indoiesc de existenta vreunei referiri la masini sau cinematografe in Biblie, dar iata o dovada ca Biserica incearca, scrasnind din dinti, sa se adapteze progresului umanitatii, adaptand pe ici-pe colo, inventand prin alte parti noi si noi pacate si pedepse.
Si acum, stau si ma intreb: ce este mai stresant? Pixul meu rosu, sau perpetua sabie ridicata deasupra capului, gata sa cada la orice sfert de pas facut alaturi de dogmele inguste si inepte izvorate dintr-o carte horror de acum 2000 de ani?

Clientul nostru, stapanul nostru...

Clientii. Daca n-ar exista, n-ar exista nici comerciantii. Cand clientii boicoteaza un produs, producatorul da faliment.

Ce te faci, insa, cu clientii politici?

Astia nu boicoteaza. Dimpotriva, se inmultesc pe zi ce trece.

Ne amintim cu totii anul 2010, in care salariile profesorilor ar fi trebuit sa creasca dar, in loc de asta, au scazut dramatic.

Atunci, cu mare valva si publicitate, o invatatoare din Caracal intra, pentru 70 de zile, in greva foamei.

Nu mi-am imaginat ca va rezolva ceva, evident. Era, insa, un mic semnal de alarma. In fond, toti faceam, mai mult sau mai putin, greva foamei. Si inca o mai facem pentru ca un salariu de profesor nu poate hrani o familie.

Dupa greva foamei, Cristiana Anghel, invatatoarea din Caracal, a inceput sa apara, obsesiv, pe la televiziuni.

Ma si intrebam cand isi mai practica meseria daca, la orice ora si indiferent de subiectul emisiunii, era prezenta si-si dadea, sententios, cu parerea.

Avea opinii despre orice. De la sistemul de educatie, la cel de sanatate, terminand cu utilitatea avioanelor F-16. Se vede ca era croita dupa modelul comunist al "omului nou" care le stia pe toate si se pricepea la toate.

Unul dintre subiectele preferate ale doamnei era politica si cat de "curva este ea". Politica, adica. Si, cu lacrimi in ochi, declara ca n-ar da niciodata catedra si pe "copiii sai" pentru un fotoliu in Parlament.

Dar...Ce sa vezi? Conform binecunoscutului principiu al reevaluarii, in decembrie 2012, grevista foamei din Caracal a devenit senator. Pe listele PC.

Cu doar cateva luni inainte, fiica doamnei a ocupat un post caldut in Ministerul Educatiei (sau cum i-o mai fi zicand azi). Cred ca una dintre cele mai cunoscute legende ale Caracalului a devenit superflua; prea apar multe "genii" din Caracal peste tot.

Ma gandesc acum cat sunt de dezamagiti profesorii si invatatorii care isi fac, cu pasiune, meseria. Care "intocmesc" tone de hartii pe care nu le citeste nimeni dar le cer toti. Care se lupta cu lipsa de interes si cu mitocania tot mai pregnanta a elevilor si a parintilor. Care, din salariul lor de mizerie, sunt obligati sa plateasca o gramada de cursuri de perfectionare. Care nu-si mai pot permite sa-si cumpere carti pentru ca au copii de tinut la facultate. Pe care nu-i intreaba nimeni daca reusesc sa manance in fiecare zi si pe care ii judeca toata lumea dupa hainele ponosite pe care incearca sa le mai poarte inca un an.

Doamna grevista a foamei din Caracal a uitat deja de unde a plecat.

Doamna grevista a foamei din Caracal priveste lumea de la fereastra unui hotel de lux platit din salariile de mizerie ale fostilor sai colegi.

Doamna este clienta noilor veniti la guvernare si inlocuieste un client al celor plecati pe usa din dos.

"Pleaca-ai nostri, vin ai nostri"....Mai departe, stiti voi!

A cincea putere?

Intr-un stat democratic NORMAL, exista trei puteri: cea legislativa, cea executiva si cea juridica.
Prin consens, acceptam presa ca fiind a patra putere, datorita influentei imense pe care o poate exercita in formarea de opinie.
Iata insa, ca tinde sa se nasca (in chinuri si cu forcepsul), o a cincea putere: biserica.
Nou-nascuta putere urla deja din rarunchi si cere.
Urla si cere ca predarea religiei in scoli sa devina obligatorie "acum si in vecii vecilor, amin". Iar prevederea asta trebuie, musai, sa apara in Constitutie! Presupun ca textual.
Tot in Constitutie mai doreste urlatorul nou-nascut sa apara si numele lui Dumnezeu. Eh...aici, inca nu e clar in ce context. Probabil mai necesita oarece chinuri cerebrale pentru a se gasi o formula cel putin la fel de "inspirata" ca si precedenta. Nu de alta dar, nu cumva vreo minte luminata de avocat sa gaseasca vreo portita legala de a-l trimite pe "sefu' al mare" in fata Curtii Constitutionale in caz c-o da in bara si, in loc de un cutremur, trimite o amarata de grindina.
In ritmul asta, Romania va ajunge un stat asemanator Iranului, Pakistanului, Afganistanului, cu legi bazate pe o carte demult depasita.
Aceste state sunt izolate prin proprie vointa, iar practici ante-Ev Mediu sunt ridicate la rang de lege si condamnate de o lume intreaga.
In ultima vreme, biserica, prin modul arhaic in care se manifesta, pierde adepti. Ca teren, nu pierde; dimpotriva: detine o gramada de bunuri mobile si imobile pentru care nu plateste un leu impozit.
Biserica si, in special cea ortodoxa, nu pare sa fi aflat de progresul  societatii. Se conduce dupa legi anacronice dar conduce masini ultimul racnet. Aici, ceva nu se pupa!
Pierderea de adepti adulti, responsabili o face sa-si indrepte tunurile asupra copiilor, mult mai usor de manipulat.
In manualele dupa care se preda acum (quasi-obligatoriu) religia, cei mai mici dintre elevi sunt amenintati cu pedepse cumplite pentru "pacate" absolut aiuritoare cum ar fi, de exemplu, mersul la cinematograf duminica, sau folosirea armei "letale" pe nume "prastie" impotriva pasarelelor. Lipsa preciziei in ochire nu se pune ca circumstanta atenuanta.
Daca acum, cand religia nu este (inca) PRIN LEGE, obligatorie, ne lovim de astfel de aberatii, nici nu vreau sa-mi imaginez cum vor arata manualele cand ar putea deveni obligatorie!
Acuma...stau si eu si ma gandesc la cat pot fi popii de rupti de realitate daca habar n-au ca materiile predate in scoli NU fac obiectul vreunui articol din Constitutie.
Constitutia reglementeaza cu totul alte probleme decat curriculumul scolar.
Astept, cu infinita nerabdare, si alte propuneri, cel putin la fel de inteligente, din partea BOR.
Si, musai sa fie cuprinse in Constitutie! Pacat ca nu pot fi si batute in cuie...literalmente!
As putea chiar sa fac unele sugestii:
-Toti cetatenii sa fie obligati sa tina TOATE posturile, fara exceptie. Ar fi o lovitura mortala data obezitatii;
- Sa fie interzisa orice activitate gen cusut, spalat, maturat in zilele scrise cu rosu in calendarele bisericesti. Evident, in zilele cu pricina, fabricile de confectii, de pilda, vor inchide taraba.
- Cand se face orarul scolii, sa se consulte cu mare grija sus-mentionatul calendar pentru ca, sub nicio forma, orele de lucru manual ale elevilor sa nu se nimereasca intr-o zi cu embargou pe cusut.
Si sa se scoata, naibii, din DEX, notiunea de "liber arbitru"! 

Pastiluţe amărui

Oare câţi ani să fie de când tot înghiţim la pilule amare?
Să fie vreo 6?
Cam de când am intrat, cu surle şi trâmbiţe în UE? 
Asta, după ce, cu vreo 3 ani înainte, intrasem, cu aceleaşi surle şi trâmbiţe, în NATO.
Recapitulez: ne-am căciulit până n-am mai putut (ca să nu spun ce şi cât am pupat) ca să intrăm în NATO. Obiectivul următor: UE. Iar ne-am căciulit şi iar am pupat la greu ca să obţinem ce? Statutul de "neam de la sapă" şi de rudă săraca, având acces limitat drastic la clubul elitist.  
Am terminat recapitularea.
Evident că, după atâţia ani de căciuleală şi de pupat, nu putem, taman acum, să ne oprim; a devenit obişnuinţă.
Aşa că, acum vrem în Schengen. Şi, evident, continuăm să înghiţim blestematele de hapuri care devin din ce în ce mai amare.

Pilulă amară:
Liberalizarea preţurilor care a însemnat o mană cerească pentru companiile care deţineau (şi, în unele cazuri, încă mai deţin) monopoluri. Pilula o tot înghite omul de rând care constată de la o zi la alta că pereţii între care trăieşte se apropie din ce în ce mai mult unul de altul.

Pilulă amară:
"Alinierea" preţurilor la cele practicate în club. Pardon! În UE.
Pilulă înghiţită de majoritatea populaţiei, al cărei salariu e aliniat mai degrabă la ajutoarele de şomaj din club.

Pilulă amară:
Din motive de neînţeles pentru oricine are mai mult de doi neuroni, câţiva dintre reprezentanţii României în Parlamentul European nu fac altceva decât să denigreze, prin orice mijloace, poporul care i-a trimis acolo. Astfel, înghiţim, de vreo cinşpe ori pe zi, pilula amară a dispreţului membrilor "de elită" ai clubului.
Suntem huliţi, la grămadă, am devenit un fel de vizigoţi pe cale să ocupăm ţările "civilizate". Unii membri ai clubului, am senzaţia că-şi închipuie că n-am auzit nici măcar de existenţa furculiţei.

În concluzie, suntem trataţi cam ca un copil retardat apărut, prin cine ştie ce glumă a naturii, într-o familie de genii.
Nu stăm la masă cu toată familia şi, când sunt musafiri, suntem trimişi în camera noastră ca să nu oripilăm inimile simţitoare.
Nu ni se aplică aceleaşi reguli care se aplică celorlalţi copii din casă şi, la cel mai mic semn de revoltă, ni se fâlfâie prin faţa ochilor cartonaşul roşu. Pardon! Dreptul de "veto".

Ţin minte că, acum vreo doi ani, când Olanda ne-a arătat cartonaşul roşu, ne-am infoiat, ne-am împintenat boicotând, pe bună dreptate, flori, legume şi alte cele pe care le importam de acolo; camioanele cu mărfuri perisabile olandeze stăteau cu zilele prin vămi din "cauza" nu ştiu cărui virus bizar. 
Şi boicotul a dat roade: Olanda a băgat cartonaşul la loc, în buzunar.
Acum, Germania flutură cartonaşul. Situaţia e EXACT aceeaşi. Numai că, în loc de boicotarea maşinilor nemţeşti, facem sluj frumos şi spunem că, de fapt, strugurii ăia din soiul Schengen sunt acri şi, mai bine îi mai lăsăm să se coacă. Un an...doi...
Este foarte adevărat că marea noastră problemă este (dar nu de azi-de ieri) Justiţia. 
În ultima vreme, pare să fi scăpat cu totul de sub orice control. A devenit oricum, numai oarbă nu. 
Dar, oare faptul că justiţia românească foloseşte măsuri diferite nu ne duce cu gândul la un model?
Nu cumva şi clubul UE foloseşte măsuri diferite aplicabile doar rudelor sărace?
Unde o fi egalitatea aia atât de mult trâmbiţată?
Uneori stau şi mă gândesc la cât de bine seamăna conceptul de Uniune Europeană cu cel de comunism.
În teorie, comunismul ar fi putut fi o lume ideală.
În teorie, Uniunea Europeană este cam tot aşa.
Numai că, în cazul comunismului, aplicarea a dus la dezastru şi tare mă tem că teoria Uniunii nu prea se pupă, nici ea, cu practica. 
Să termin, totuşi, cu bomboana de pe colivă.
La nu ştiu care târg auto s-a lansat noua Dacia MCV.
Nu, pe bune! MCV? 
Cum dracu' să botezi o maşina MCV, după ce ţi-a ieşit pe nas MCV-ul asta care e deja un fel de snop de cartonaşe galbene şi roşii? S-avem de unde-alege!

Pustiu

In calendar, cica e primavara! Ma rog...fie la ea, acolo, ca afara e frig, bate vantul, ploua sau ninge.
Am coborat storurile ca sa nu mai vad cum e afara; imi ajunge ce e inauntru: nimic...nimeni...pustiu.
Plec in fiecare zi dintr-o casa pustie. Ma intorc in fiecare seara intr-o casa pustie. E liniste. Multa liniste. Cred ca asa trebuie ca e si in mormant. Deci, voi avea un antrenament bun.
Cel mai greu e in weekend. Sunt doua zile intregi in care nu aud o voce de om, in care nu vad pe nimeni, in care linistea imi suna in cap ca un clopot spart.
Imi e din ce in ce mai greu sa indur singuratatea asta. Numar lunile pana cand voi putea scapa de ea. Mai sunt multe, e adevarat, dar, macar stiu ca, la capatul lor, voi putea, in sfarsit, sa fiu in locul pentru care ma antrenez de ani si ani de zile. In locul in care singuratatea nu ma va mai putea apasa vreodata.
Stiu ca, in afara de una, poate doua persoane, nimeni nu va observa ca nu mai sunt. Sau, daca va observa, va gandi "Ia te uita! mi se parea mie ca lipseste ceva, dar nu reuseam sa-mi dau seama ce anume. Eh...asta e; mergem mai departe."
Au trecut 23 de ani de pustiu, mai sunt doar vreo 3. 
Abia astept sa treaca si astia!